ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Persoanele care au apelat la procedurile SAL-Fin au obţinut în plus aproximativ 1,2 milioane de lei, în 2025

14 Aprilie 2026   |   Agerpres

Interesul pentru acest mecanism a continuat să crească în 2025, când au fost înregistrate 995 de cereri de conciliere, cu aproximativ 31% mai multe decât în anul anterior. Dintre acestea, 510 cereri au fost acceptate, fiind îndeplinite condiţiile de eligibilitate, iar 396 au fost finalizate.

 
 
Persoanele care au apelat la procedurile SAL-Fin au obţinut anul trecut, în plus faţă de ofertele iniţiale ale comercianţilor, aproximativ 1,2 milioane de lei, sumă care reflectă diferenţa reală dintre propunerile iniţiale şi soluţiile rezultate în urma procesului de conciliere, a anunţat joi Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Conform sursei citate, în acest an se împlineşte un deceniu de activitate a Entităţii de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar Non-Bancar.

Instituţia menţionează că impactul acestor proceduri poate fi observat şi la nivel individual, prin valori semnificative acordate în dosare distincte, precum o despăgubire suplimentară de 669.900 de lei într-un caz de vătămare corporală, de 384.800 de lei pentru daune morale sau de 346.737 de lei reprezentând indemnizaţie pentru invaliditate permanentă totală. Aceste rezultate evidenţiază rolul concret al SAL-Fin în echilibrarea relaţiei dintre consumatori şi comercianţi din sectorul financiar non-bancar.


Interesul pentru acest mecanism a continuat să crească în 2025, când au fost înregistrate 995 de cereri de conciliere, cu aproximativ 31% mai multe decât în anul anterior. Dintre acestea, 510 cereri au fost acceptate, fiind îndeplinite condiţiile de eligibilitate, iar 396 au fost finalizate.

Celelalte cereri au fost respinse în principal din cauza lipsei eligibilităţii, fie pentru că au fost formulate împotriva unor entităţi nesupravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, fie din cauza documentaţiei incomplete sau a altor motive procedurale.

"Rezultatele înregistrate de SAL-Fin în 2025 confirmă utilitatea unui mecanism modern, care aduce valoare concretă consumatorilor şi contribuie la consolidarea încrederii în pieţele financiare non-bancare. Sumele suplimentare obţinute reflectă eficienţa procesului de conciliere şi capacitatea acestuia de a genera soluţii echilibrate, într-un cadru transparent, gratuit şi rapid. La zece ani de activitate, SAL-Fin se conturează ca un instrument matur, aliniat standardelor europene, care completează în mod eficient mecanismele clasice de protecţie a consumatorilor", a declarat prim-vicepreşedintele ASF, domnul Gabriel-Ioan Avrămescu.

În ceea ce priveşte modul de soluţionare, cei mai mulţi dintre consumatori au optat pentru procedura de impunere a unei soluţii (81%), în timp ce o proporţie mai redusă (19%) a ales procedura de propunere a unei soluţii. În ambele cazuri, peste 90% dintre proceduri s-au desfăşurat online, ceea ce indică un grad ridicat de accesibilitate şi eficienţă operaţională.

Durata medie de soluţionare a fost de aproximativ 30 de zile pentru procedura de propunere a unei soluţii şi de 53 de zile pentru procedura de impunere a unei soluţii. Soluţiile adoptate au fost acceptate de părţi în proporţie de aproximativ 90%, ceea ce reflectă funcţionalitatea mecanismului.

Anul 2026 marchează împlinirea a 10 ani de activitate SAL-Fin. În acest interval, au fost înregistrate aproximativ 8.000 de cereri de soluţionare, iar consumatorii au obţinut în total aproximativ 21 de milioane de lei în plus faţă de ofertele iniţiale ale comercianţilor.

"SAL-FIN este un model de succes în implementarea conceptelor europene şi a bunelor practici, atât în procesul de educare a comercianţilor, cât şi pentru protecţia consumatorilor, fiind singura entitate de soluţionare alternativă a litigiilor din România acceptată de Comisia Europeană pentru a se alătura reţelei europene de profit FIN-NET", se arată în comunicatul ASF.

SAL-Fin este entitatea de soluţionare alternativă a litigiilor din România în domeniile supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (piaţa pensiilor private, piaţa asigurărilor, piaţa de capital), oferind consumatorilor posibilitatea de a rezolva extrajudiciar litigiile într-un cadru independent, imparţial şi transparent, prin proceduri gratuite, adaptate nevoilor actuale ale pieţei. SAL-Fin face parte din reţeaua FIN-NET, ceea ce permite cooperarea directă cu entităţi similare din Uniunea Europeană şi accesul la schimburi de bune practici.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8 / 21476
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Schoenherr asistă Renalfa în achiziția centralei fotovoltaice Horia 2. Echipa, coordonată de Monica Cojocaru (Partner)
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. E. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde de euro
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...