Mediul antreprenorial din România, afectat de instabilitate legislativă şi acces dificil la finanţare (analiză)
25 Martie 2026 Agerpres
Afacerile de familie reprezintă 60% din totalul întreprinderilor din UE, iar perspectivele de dezvoltare a acestui ecosistem pe termen mediu sunt pozitive, arată sursa citată.
Dezvoltarea unui mediu antreprenorial puternic este esenţială pentru creşterea competitivităţii economice, însă firmele europene, inclusiv cele din România, se confruntă cu provocări majore precum creşterea preţurilor la energie, deficitul de forţă de muncă şi birocraţia, în timp ce, la nivel local, instabilitatea legislativă şi accesul dificil la finanţare limitează potenţialul de dezvoltare, potrivit unei analize realizate de Deloitte România.
"Dezvoltarea unui mediu antreprenorial puternic reprezintă o prioritate pentru Uniunea Europeană, în contextul eforturilor de creştere a competitivităţii la nivel global. Firmele de mici dimensiuni sunt mai flexibile decât companiile mari în dezvoltarea şi implementarea de proiecte inovative, care generează valoare adăugată ridicată. Din acest considerent, autorităţile europene pun la dispoziţia antreprenorilor numeroase forme de sprijin, de la simplificări administrative la facilităţi fiscale şi instrumente de finanţare. Cu toate acestea, mai sunt multe aspecte de reglat, astfel încât antreprenorii europeni, inclusiv cei din România, să îşi poată valorifica potenţialul de dezvoltare", se menţionează în analiza semnată de Alexandra Smedoiu, Partener Deloitte, liderul programului Deloitte Private în România.
"Dezvoltarea unui mediu antreprenorial puternic reprezintă o prioritate pentru Uniunea Europeană, în contextul eforturilor de creştere a competitivităţii la nivel global. Firmele de mici dimensiuni sunt mai flexibile decât companiile mari în dezvoltarea şi implementarea de proiecte inovative, care generează valoare adăugată ridicată. Din acest considerent, autorităţile europene pun la dispoziţia antreprenorilor numeroase forme de sprijin, de la simplificări administrative la facilităţi fiscale şi instrumente de finanţare. Cu toate acestea, mai sunt multe aspecte de reglat, astfel încât antreprenorii europeni, inclusiv cei din România, să îşi poată valorifica potenţialul de dezvoltare", se menţionează în analiza semnată de Alexandra Smedoiu, Partener Deloitte, liderul programului Deloitte Private în România.
Afacerile de familie reprezintă 60% din totalul întreprinderilor din UE, iar perspectivele de dezvoltare a acestui ecosistem pe termen mediu sunt pozitive, arată sursa citată.
Conform studiului Deloitte Defining the Family Business Landscape 2025, care analizează evoluţia afacerilor de familie din întreaga lume, Europa va înregistra cea mai rapidă creştere a numărului de businessuri de acest tip până la finalul deceniului (de la peste 4.000 în 2025 la aproape 4.600 în 2030).
Totodată, Europa conduce şi în privinţa planurilor de extindere a afacerilor de familie - peste jumătate (51%) intenţionează să îşi dezvolte operaţiunile în regiune în următorii doi ani.
Aceste concluzii confirmă trendul observat în ultimii ani de localizare a activităţii cât mai aproape de piaţa de desfacere, pentru a evita eventualele sincope în lanţurile de distribuţie.
Cu toate acestea, mediul antreprenorial din Europa nu este ferit de provocări. "Printre aspectele care afectează competitivitatea, întreprinderile familiale menţionează cel mai frecvent creşterea preţurilor la energie (temă cu atât mai actuală în contextul conflictului din zona Golfului Persic), urmată îndeaproape de lipsa forţei de muncă şi de riscurile legate de securitatea cibernetică, potrivit unui sondaj realizat cu sprijinul Institutului Ifo din Germania (specializat în cercetări economice), la care au participat afaceri de familie din Germania, Franţa, Spania şi Italia", se mai precizează în document.
Pe locurile următoare se aflau, la momentul realizării sondajului (în 2025), riscurile geopolitice, tarifele şi barierele comerciale, precum şi diverse aspecte legate de reglementare şi birocraţie.
"În plus, pentru a creşte competitivitatea economiei europene pe plan global, este nevoie de reducerea birocraţiei în spaţiul comunitar şi de proceduri mai rapide şi mai simple de aprobare a deciziilor, susţin întreprinderile care au participat la sondajul menţionat. Aşadar, acestea sunt zonele în care autorităţile europene pot interveni pentru a sprijini afacerile antreprenoriale.", mai arată cercetarea.
În ciuda provocărilor menţionate, afacerile de familie din ţările analizate se aşteaptă la o evoluţie favorabilă a activităţii lor pe termen lung (66% în Germania, 72% în Spania, 67% în Italia şi 63% în Franţa). Este adevărat, însă, că, fiind parte din cele mai puternice economii europene, afacerile de familie care au participat la sondaj îşi bazează estimările pe contextul economic specific ţărilor în care activează, notează autoarea analizei.
"Într-o economie cum este cea a României, afacerile de familie se confruntă, pe lângă constrângerile deja menţionate, şi cu altele specifice la nivel local, care pot fi diminuate prin intervenţii ale autorităţilor - instabilitate legislativă, lipsă de predictibilitate fiscală, acces dificil la finanţare, inflaţie, controale fiscale împovărătoare şi abordare neunitară în aplicarea tratamentului fiscal etc. Iar reglarea acestor aspecte este importantă, având în vedere că, şi în România, zona antreprenorială are o contribuţie importantă la economie - cumulează peste 60% din angajaţi şi înregistrează rate de profitabilitate ridicate.", mai arată cercetarea.
Aşadar, autorităţile din România, mai mult decât cele europene, trebuie să analizeze în permanenţă evoluţia mediului antreprenorial şi să intervină în zonele care limitează potenţialul de dezvoltare a afacerilor de familie, fie prin mecanisme de simplificare, fie prin stimulente direcţionate către domeniile cu potenţial ridicat de inovare.
"Sprijinirea investiţiilor în produse şi servicii cu valoare adăugată ridicată este esenţială în această perioadă, pentru a ajuta firmele româneşti, în special pe cele cu activitate de export, să se cupleze la eforturile UE de a-şi creşte competitivitatea pe plan global. În acelaşi timp, pentru a face faţă unui mediu economic tot mai competitiv, antreprenorii trebuie să analizeze în detaliu toate aspectele care le influenţează activitatea, să identifice soluţiile necesare pentru a asigura gestionarea corectă a afacerii şi să investească în guvernanţa potrivită care le va aduce continuitate pe termen lung", notează autoarea analizei.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 6 / 21357 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
Teis și Asociații intră în topul clasamentului Legal 500 EMEA 2026 de la prima participare cu practica de achiziții publice și leading partner
ANALIZĂ DETALIATĂ - România în Chambers Europe 2026: lideri, campioni de nișă și firmele cel mai bine cotate ale pieței | NNDKP domină prezența în Band 1, Filip & Company și RTPR își consolidează statutul în practicile esențiale ale avocaturii de business. Piața reflectă o competiție tot mai intensă între liderii tradiționali și firmele specializate care câștigă teren în ariile de nișă
Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Kinstellar, alături de Habitex la vânzarea fostei fabrici de textile din Baia Mare către Jumbo | Iunia Nagy (managing associate) și Malina Andries (associate), în prim plan
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Cum arată practica de achiziții publice a NNDKP în 2026: dinamică accelerată, mandate complexe în infrastructură și apărare instrumentate de avocați care operează agil la granița dintre drept, tehnologie și strategie, confirmată Tier 1 în ghidurile juridice internaționale | Adina Chilim-Dumitriu și Cristian Dranca vorbesc despre modul în care o echipă de elită gestionează ambiguitățile legislative, mandatele transfrontaliere și provocările unui sistem aflat în transformare structurală accelerată
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





