Nazare: ANAF intensifică lupta împotriva evaziunii;încasările din TVA au crescut cu 12,9% în primele două luni
25 Martie 2026 Agerpres
Astfel, peste 30 de milioane de lei a însumat valoarea tranzacţiilor investigate într-un dosar complex privind lanţuri fictive de tranzacţii şi rambursări ilegale de TVA, cu percheziţii în 32 de locaţii.
ANAF a înregistrat rezultate vizibile în combaterea evaziunii fiscale şi recuperarea datoriilor la buget, inclusiv o creştere de 12,9% a încasărilor din TVA în primele două luni din 2026, pe fondul controalelor ţintite şi al utilizării analizelor de risc, a anunţat miercuri ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.
"În ultimele luni, ANAF a livrat rezultate vizibile în două direcţii esenţiale: o atitudine fermă în combaterea evaziunii fiscale şi recuperarea marilor datorii la buget şi îmbunătăţirea relaţiei cu contribuabilii. Sunt acţiuni care nu ţin doar de administrarea fiscală, ci care au legătură directă cu obiectivele asumate: creşterea veniturilor, reducerea deficitului bugetar şi protejarea mediului de afaceri şi a investiţiilor legitime. De aceea, în ultima perioadă, controalele ANAF au vizat reţele complexe şi sectoare cu risc ridicat, cu rezultate concrete", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
"În ultimele luni, ANAF a livrat rezultate vizibile în două direcţii esenţiale: o atitudine fermă în combaterea evaziunii fiscale şi recuperarea marilor datorii la buget şi îmbunătăţirea relaţiei cu contribuabilii. Sunt acţiuni care nu ţin doar de administrarea fiscală, ci care au legătură directă cu obiectivele asumate: creşterea veniturilor, reducerea deficitului bugetar şi protejarea mediului de afaceri şi a investiţiilor legitime. De aceea, în ultima perioadă, controalele ANAF au vizat reţele complexe şi sectoare cu risc ridicat, cu rezultate concrete", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
Astfel, peste 30 de milioane de lei a însumat valoarea tranzacţiilor investigate într-un dosar complex privind lanţuri fictive de tranzacţii şi rambursări ilegale de TVA, cu percheziţii în 32 de locaţii.
Totodată, peste 18 milioane de lei a fost prejudiciul identificat într-un mecanism de rambursări ilegale de TVA printr-un circuit fictiv între 8 societăţi comerciale, pentru care au fost instituite măsuri asigurătorii pe zeci de imobile şi terenuri, a explicat ministrul.
Potrivit acestuia, 12,4 milioane de lei a reprezentat prejudiciul descoperit într-un caz de exploatare ilegală de agregate minerale, cu sute de mii de metri cubi exploataţi fără declarare.
Şeful de la Finanţe a mai făcut referire la controale extinse în domenii care, deşi cu risc fiscal ridicat (precum casele de amanet sau societăţile de pază), nu au fost vizate în anii anteriori.
El a menţionat câteva dintre principalele rezultate, respectiv confiscări de bunuri de mare valoare, inclusiv aproximativ 6 kg de aur şi diamante, în valoare de 3,7 milioane lei, şi peste 32 kg de bijuterii din aur şi argint, în valoare de peste 12,5 milioane lei.
De asemenea, ministrul Finanţelor a făcut referire la controale extinse la 62 de societăţi de pază şi acţiuni care vizează achiziţiile de bunuri de lux din venituri nejustificate.
"Acţiunile ANAF au devenit din ce în ce mai bine ţintite, pe baza analizelor de risc şi a instrumentelor digitale, iar marile zone de evaziune sunt abordate sistematic. ANAF reuşeşte astfel să înregistreze rezultate mai bune în colectare, dar şi în ceea ce priveşte returnarea accelerată a sumelor de TVA în economie", a adăugat Nazare.
Astfel, în perioada ianuarie-februarie 2026, încasările brute din TVA au înregistrat o creştere de 12,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2025 (peste 10,2 miliarde de lei).
De asemenea, sumele aferente TVA efectiv rambursat către mediul de afaceri au înregistrat o creştere de 24,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. "Am oprit practic amânarea rambursării de TVA, o practică pe bună dreptate reclamată îndelung de mediul de afaceri", a mai transmis ministrul.
Modernizarea şi schimbarea de atitudine la ANAF înseamnă, totodată, şi servicii mai eficiente şi mai accesibile pentru contribuabili, susţine sursa citată.
"Am anunţat săptămâna aceasta lansarea platformei eLicitaţiiANAF, care va permite vânzarea online a bunurilor sechestrate sau confiscate. Este un pas important pentru transparenţă şi pentru valorificarea mai rapidă a bunurilor recuperate în urma executărilor silite", a mai scris ministrul.
Potrivit acestuia, Declaraţia Unică precompletată pentru persoanele fizice este acum disponibilă în SPV - un proiect care va reduce birocraţia, timpii de completare şi va simplifica procesul de declarare pentru milioane de contribuabili.
"Extindem utilizarea analizelor de risc şi a platformelor digitale, pentru ca verificările să fie mai bine direcţionate, iar contribuabilii corecţi să fie mai puţin împovăraţi. Toate aceste acţiuni contribuie la un obiectiv clar: mai multe venituri la bugetul de stat şi menţinerea sub control a deficitului. Fiecare prejudiciu identificat şi fiecare bun recuperat înseamnă resurse suplimentare pentru investiţii şi servicii publice", a explicat Alexandru Nazare.
El a subliniat că mandatul ANAF este acela de a restabili dreptatea şi încrederea contribuabililor că administraţia fiscală este un partener al celor corecţi.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1 / 21357 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
Teis și Asociații intră în topul clasamentului Legal 500 EMEA 2026 de la prima participare cu practica de achiziții publice și leading partner
ANALIZĂ DETALIATĂ - România în Chambers Europe 2026: lideri, campioni de nișă și firmele cel mai bine cotate ale pieței | NNDKP domină prezența în Band 1, Filip & Company și RTPR își consolidează statutul în practicile esențiale ale avocaturii de business. Piața reflectă o competiție tot mai intensă între liderii tradiționali și firmele specializate care câștigă teren în ariile de nișă
Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Kinstellar, alături de Habitex la vânzarea fostei fabrici de textile din Baia Mare către Jumbo | Iunia Nagy (managing associate) și Malina Andries (associate), în prim plan
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Cum arată practica de achiziții publice a NNDKP în 2026: dinamică accelerată, mandate complexe în infrastructură și apărare instrumentate de avocați care operează agil la granița dintre drept, tehnologie și strategie, confirmată Tier 1 în ghidurile juridice internaționale | Adina Chilim-Dumitriu și Cristian Dranca vorbesc despre modul în care o echipă de elită gestionează ambiguitățile legislative, mandatele transfrontaliere și provocările unui sistem aflat în transformare structurală accelerată
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





