Rădulescu (BNR): Să ţinem cu dinţii de reducerea deficitului bugetar; singura opţiune raţională

El menţionează că nici factorul demografic nu ajută: în următorii 5-7 ani vor ieşi la pensie generaţiile, numeroase, cunoscute sub numele de "decreţei" astfel încât piaţa muncii va fi mai restrânsă şi va plăti pensii unui număr mai mare de pensionari.

"Situaţia a fost şi este pe muchie de cuţit. Nu avem decât o singură soluţie: să ţinem cu dinţii de programul de diminuare a deficitului asumat de Guvern şi aprobat de Parlament, program care a fost agreat şi cu Comisia Europeană. Nu este plăcut, este cu mult mai confortabil să trăim pe datorie, pe seama deficitelor care se tot acumulează, nu? Ei bine, nu! Din 2017 încoace am tot înregistrat deficite ce au arătat doar un lucru: iresponsabilitatea guvernanţilor din această perioadă. A venit momentul notei de plată pentru bunăstare pe datorie. Pentru că nu a fost inventat încă mecanismul prin care o ţară să trăiască la nesfârşit mai bine decât reuşeşte să producă", afirmă Eugen Rădulescu.

Autorul precizează că cifrele legate de deficitul bugetar şi datoria publică sunt pentru el, ca macroeconomist, la fel de semnificative ca rezultatele analizelor medicale ale unui pacient pentru un medic.

"Sunt pregătit să înţeleg că marea majoritate a oamenilor nu au cunoştinţele care să îi ajute să realizeze ce grav este să ai un deficit care reprezintă cam o treime din veniturile bugetare ale unui an, aşa cum puţini dintre noi ştiu cât ar fi bine să fie acidul uric în sânge. Când mergem la doctor, însă, rezultatele analizelor noastre sunt comparate cu nivelurile considerate normale, aşa că ştim imediat că un parametru sau altul este în afara plajei aferente omului sănătos - chiar dacă, desigur, semnificaţia abaterilor ne scapă celor mai mulţi dintre noi, profanii. Indicatorii macroeconomici nu se bucură, nici pe departe, de tabele ale valorilor recomandate recunoscute de breasla specialiştilor în domeniu. Revenind la deficitul bugetar, nu doar valoarea absolută, de peste 9% din PIB, contează, ci şi cât reprezintă ea din totalul veniturilor, fiscale sau totale, ale statului şi, mult mai important, cu ce dobânzi se poate împrumuta statul pentru a acoperi deficitul respectiv. Dacă luăm toţi aceşti parametri împreună, vedem că dobânzile plătite de România pentru o datorie de 60% din PIB sunt mai mari decât cele plătite de Franţa, pentru o datorie de peste 120% din PIB", a subliniat Eugen Rădulescu.

Conform economistului, motivele pentru această stare de lucruri sunt destul de numeroase şi ţin de capacitatea de a produce a economiei, de adâncimea pieţei financiare, de nivelul rating-ului de ţară.

Autorul atrage atenţia că pieţele financiare înţeleg mai puţin "creativitatea" unor guverne şi, fără pic de simţ al umorului, adaugă tot mai multe puncte de bază (un punct de bază este 1% dintr-un punct procentual) la riscul de ţară, pe măsură ce dezmăţul bugetar devine tot mai iraţional.

El precizează că în acest fel am ajuns să plătim cele mai înalte dobânzi dintre ţările cu rating "recomandat investiţiilor" din Europa (împărţind podiumul cu Ungaria, ţara care are un acces foarte limitat la fonduri europene şi are rezultate macroeconomice deplorabile de mulţi ani), deşi eram, încă, sub pragul celor 60% din PIB datorie bugetară totală.

"Primele 7 luni de aplicare a programului Guvernului au fost încurajatoare. Deficitul bugetar de la finele anului 2025, încă foarte ridicat, de 7,7% din PIB (pe baza plăţilor efective) este, totuşi, mai mic decât angajamentul guvernului, de 8,4% din PIB. Prima lună din acest an a adus un mic excedent, faţă de deficitul foarte mare din ianuarie 2025 (de notat: în ambele situaţii, bugetul pentru anul respectiv nu fusese adoptat, deci cheltuielile au fost oarecum reduse, dar cu rezultate foarte diferite între cei doi ani). Altfel spus, avem un început de a ne ţine de promisiune, ceea ce nu ni s-a mai întâmplat de ceva ani. Asta este o veste foarte bună. "Analizele" economiei se îmbunătăţesc semnificativ - iar pieţele financiare au reactionat pozitiv, reducând dobânzile la care ne putem împrumuta, scrie Eugen Rădulescu.

El aminteşte că războiul din Iran a aruncat în aer piaţa hidrocarburilor iar prelungirea conflictului ar putea împinge preţurile cu mult mai sus decât sunt în prezent.

"Războiul din Iran a aruncat în aer piaţa hidrocarburilor; preţul petrolului şi al gazului lichefiat s-a dublat în câteva săptămâni, iar prelungirea conflictului ar putea împinge preţurile cu mult mai sus decât sunt ele astăzi. Desigur, implicaţiile acestor evoluţii sunt severe: numeroase produse şi servicii se vor scumpi, ceea ce va împinge în sus ratele inflaţiei şi, mai mult ca sigur, va duce la reducerea creşterii economice. Agricultura ar avea, probabil, mai mult de suferit, întrucât lucrările agricole şi irigaţiile sunt afectate serios de preţul energiei, iar îngrăşămintele s-ar scumpi foarte mult, de asemenea; datorită problemelor probabile de cash flow, fermierii ar putea întârzia unele lucrări, ceea ce ar putea duce şi la diminuarea producţiei. În prezent, unii analişti avertizează asupra riscurilor unei perioade de stagflaţie, ca în cazul primului şoc petrolier, din 1973 (personal, nu cred aşa ceva: atunci criza nu a fost datorată numai creşterii de 4 ori a preţului petrolului, ci şi politicilor inadecvate ale guvernelor occidentale)", a scris Eugen Rădulescu.

El susţine că numeroase ţări au adoptat deja măsuri de limitare a impactului creşterii preţului petrolului, fie prin reduceri temporare de taxe sau prin subvenţii la pompă, fie prin ajutoare ţintite pentru transportatori şi gospodării vulnerabile. Guvernul României a anunţat şi el o serie de măsuri, cum ar fi limitarea adaosului comercial la vânzarea de carburant, dar s-a ferit să promită reduceri, fie şi temporare, de accize sau alte taxe. În opinia autorului motivul este legat de faptul că plătim pentru dezastrul bugetar din anii anteriori.

"Este adevărat că peste jumătate din preţul la pompă este impozit. Aşa este peste tot în Europa. Benzina de la noi o fi mai scumpă decât cea din Bulgaria, dar e mai ieftină decât în marea majoritate a celorlalte state ale UE. Pe aceste impozite se bazează bugetul - adică cel care ar trebui să ajungă la un deficit de 6,2% din PIB în acest an. Ce alegem? Să reducem impozitul pe carburant sau să ţinem cu dinţii de obiectivul reducerii deficitului bugetar? Mă tem că a doua opţiune este singura raţională. Cred că posesorii de autovehicule ar putea experimenta pentru scurt timp transportul în comun, şi aşa marile oraşe sunt sufocate de traficul rutier, asta dacă majorarea cu 50-100 de lei a costului unui plin de carburant este considerată prea mare. Iar dacă se va întâmpla ca, urmare a crizei, să continue creşterea preţului la hidrocarburi pe plan mondial, cred că Guvernul va adopta măsuri ţintite, care să îi protejeze, fie şi parţial, pe agricultori şi pe transportatori. Nu mă aştept să îmi crească popularitatea după asemenea comentarii. Ceea ce înţeleg eu, poate mai bine decât mulţi alţii, este că anul acesta vom plăti peste 60 miliarde de lei doar dobânzi la datoria publică. Dacă ţinem cu dinţii de a folosi doar autoturismul pentru orice drum, la costuri "acceptabile", aceste dobânzi vor creşte până într-atât încât nu vom mai avea resurse decât pentru a le plăti. Iar costurile "acceptabile" vor rămâne doar o amintire", a mai scris Eugen Rădulescu.