
Investitorii în energia regenerabilă vor angaja peste 25.000 de oameni în România;salariile sunt de 2.000-3.000 de euro pe lună
23 Februarie 2022
AgerpresEl a arătat că, în acest moment, există în derulare proiecte de energie regenerabilă cu o putere totală de 38.000 MW, dintre care 65% vor fi parcuri fotovoltaice, restul fiind eoliene. Dintre toate aceste proiecte, peste 37% se vor concretiza.
Investitorii în energia din surse regenerabile vor avea nevoie de peste 25.000 de angajaţi pentru implementarea şi operarea proiectelor care se anunţă pentru următorii ani, iar salariul unui tehnician în acest sector este între 2.000 şi 3.000 de euro, a afirmat, miercuri, Sebastian Enache, business development manager în cadrul Monsson PLC, unul dintre investitorii mari din acest sector.
El a arătat că, în acest moment, există în derulare proiecte de energie regenerabilă cu o putere totală de 38.000 MW, dintre care 65% vor fi parcuri fotovoltaice, restul fiind eoliene. Dintre toate aceste proiecte, peste 37% se vor concretiza.
"Am gândit trei scenarii. În cel mai rău caz vom instala 8.000 - 9.000 de MW noi de capacitate regenerabilă până în 2030. Într-un scenariu pe care sper să îl atingem, putem merge până la 12.000", a estimat el la ZF Energy Summit.
De regulă, un MW este instalat cu 10 oameni într-o săptămână.
"În momentul în care vom ajunge la implementarea tuturor proiectelor autorizate şi finanţate, din ce am măsurat noi, avem nevoie de 25-35.000 de noi angajaţi full time până în 2030. (...) Vedem o problemă cu forţa de muncă. 25.000 de oameni nu sunt uşor de găsit. Există în acest moment 1.500-2.000 de specialişti în toată Europa de 10 ani. Un tehnician care lucrează şi peste program, ca să pună cât mai repede în operare proiectul, câştigă între 2000 şi 3000 euro", a arătat Enache.
El consideră că industria nu se poate manageria cu resursa existentă şi va trebui să intre mulţi oameni noi în industrie.
"Noi nu vedem o problemă la dezvoltarea şi finanţarea proiectelor, ci la partea de construcţie. Anul acesta, dacă totul merge conform planului, se vor construi cel puţin 200-300 de MW de energie fotovoltaică. De anul viitor estimăm că în jur de 500-600 de MW pe an vor începe construcţia în România. Trebuie să angajăm urgent în următorii trei ani 10.000 de oameni care să instaleze şi să opereze în continuare toate parcurile care se fac. Este un aspect foarte important, care trebuie tratat cu grijă, pentru că vrem să evităm să aducem din alte ţări angajaţi care să instaleze proiecte de energie", a mai spus reprezentantul companiei energetice.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 11177 / 19573 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Grupul Rodbun a accesat un credit sindicalizat de 17,3 mil. €, cu garanţie de stat. NNDKP și Legal Ground, consultanți juridici în această finanțare
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Clifford Chance a asistat Electrica în emisiunea istorică de obligațiuni verzi lansată pe piețele externe, în valoare de 500 milioane Euro. Avocați din București și Londra, în echipa de proiect, coordonată de partenerii Mădălina Rachieru-Postolache și Kate Vyvyan
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Filip & Company a asistat Ministerul Finanțelor Publice în emisiunea de obligațiuni în valoare de 4,7 miliarde de euro | Monica Stătescu (partener): ”Cererea puternică și condițiile de finanțare semnificativ îmbunătățite arată că România este percepută tot mai mult ca un emitent stabil și credibil”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...