
IEA: Statele trebuie să tripleze investiţiile în energie curată până în 2030 pentru a limita schimbările climatice
13 Octombrie 2021
AgerpresÎn ultimele săptămâni, preţul energiei a atins niveluri record, în urma creşterii preţurilor ţiţeiului şi gazelor naturale, şi a penuriei de energie din Asia, Europa şi Statele Unite. Cererea pentru combustibili fosili se redresează, pe măsură ce guvernele ridică restricţiile impuse pentru stoparea pandemiei de COVID-19.
Investiţiile în energia regenerabilă trebuie să se tripleze până la finalul decadei dacă lumea speră să lupte eficient contra schimbărilor climatice şi să păstreze sub control pieţele energetice volatile, a anunţat miercuri Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), transmite Reuters.
"Lumea nu investeşte suficient pentru a îndeplini necesităţile viitoare de energie, cheltuielile legate de tranziţie cresc gradual dar rămân mult mai scăzute decât ceea ce este necesar pentru a face faţă majorării cererii de servicii energetice într-un mod sustenabil. Sunt esenţiale semnale clare din partea autorităţilor. Dacă drumul înainte este pavat doar cu bune intenţii, atunci va fi într-adevăr un drum anevoios", susţine organizaţia cu sediul la Paris.
În ultimele săptămâni, preţul energiei a atins niveluri record, în urma creşterii preţurilor ţiţeiului şi gazelor naturale, şi a penuriei de energie din Asia, Europa şi Statele Unite. Cererea pentru combustibili fosili se redresează, pe măsură ce guvernele ridică restricţiile impuse pentru stoparea pandemiei de COVID-19.
IEA avertizează că energiile regenerabile, cum ar fi cea solară, eoliană, hidro, alături de bioenergie, trebuie să alcătuiască o pondere mult mai ridicată în investiţiile energetice după pandemie.
Sursele de energie regenerabilă vor reprezenta anul acesta peste două treimi din investiţii în noi capacităţi de producţie a energiei, apreciază IEA.
Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 - 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 11868 / 18703 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bulboacă & Asociații asistă Eazy Asigurări în tranzacția strategică cu Autonom Group
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Invocarea excepției de necompetență a instanței în contextul existenței unei clauze compromisorii (Powered by ZRVP)
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Interviurile primăverii | Ioana Gelepu, fondatoarea și coordonatoarea ‘Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement’: ”Știința de carte, pasiunea și dedicarea sunt unisex”
Lady Lawyer | De vorbă cu Anda Călin - Managing Associate, Bohâlțeanu & Asociații: ”Prezența feminină este din ce în ce mai proeminentă în domeniul avocaturii de business, inclusiv în poziții de management. Atenția unei femei este cu precădere orientată spre detalii și o mai bună organizare”
Lady Lawyer | De vorbă cu Mihaela Ion, Partener PNSA: ”În fiecare moment important al vieții mele profesionale am simțit cum fiecare om din jurul meu a contribuit la pașii ce au urmat. Povestea continuă de aproape 20 de ani alături de echipa PNSA, pe care o simt deja ca parte din familie; spun asta pentru că au fost prezenți în orice etapă a vieții și devenirii mele ca om”
NNDKP promovează 12 avocați și consultanți în cadrul celei mai recente runde de promovare
Cum lucrează avocații firmei Popescu & Asociații în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de succes | Loredana Popescu (Partener): ”Rezultatele noastre includ un număr semnificativ de aplicații acceptate, creșterea rentabilității și succesul pe termen lung al afacerilor clienților”
Managing IP EMEA Awards 2025 | Muşat & Asociaţii, Baciu Partners, Milcev Burbea și Răzvan Dincă & Asociaţii, printre firmele aflate pe lista scurtă pentru titlul de “Firma anului în România” în fiecare dintre cele trei domenii analizate. Cum arată clasamentele întocmite de piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
Cum îi sprijină avocații GNP Guia Naghi și Partenerii pe clienții care solicită asistență în proiecte de obținere și implementare a ajutoarelor de stat și ce anume fac pentru a le spori șansele de succes | Manuela Guia (Managing Partner): „Considerăm că ar fi benefic să se acorde o atenție sporită industriilor cu potențial ridicat de creștere, cum ar fi tehnologiile verzi și digitalizarea. De asemenea, ar fi utilă o simplificare a procesului administrativ, pentru a facilita accesul mai rapid la finanțare și a reduce incertitudinea pentru investitori”
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2025” | Cinci firme din România luptă pentru trofeu: CMS, NNDKP și ȚZA, prezențe constante la gala premiilor, Mușat & Asociații intră în competiție propulsată de activitatea intensă din ultimul an, iar Filip & Company este nominalizată pentru a patra oară consecutiv
Țuca Zbârcea & Asociații obține o hotărâre de impact major a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care înlătură de la aplicare întreaga Ordonanță de Urgență nr. 25 ̸ 2021 privind excluderea de la procedurile de achiziție publică a operatorilor economici din statele terțe față de Uniunea Europeană
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...