Degradare accentuată a disciplinei de plată; octombrie şi noiembrie 2025, luni critice pentru blocajul financiar (analiză)
20 Ianuarie 2026 Agerpres
Conform sursei citate, pe fondul inflaţiei, al creşterii taxelor, accentuării blocajului financiar, lipsei de finanţare şi în absenţa unor planuri de business predictibile, multe dintre companii se cufundă tot mai adânc în dificultăţi financiare.
Finalul anului 2025 a adus o degradare accentuată a disciplinei de plată, lunile octombrie şi noiembrie fiind critice pentru blocajul financiar, avertizează analiştii de la Sierra Quadrant, într-o analiză despre situaţia business-ului românesc.
Conform sursei citate, pe fondul inflaţiei, al creşterii taxelor, accentuării blocajului financiar, lipsei de finanţare şi în absenţa unor planuri de business predictibile, multe dintre companii se cufundă tot mai adânc în dificultăţi financiare.
Datele BNR privind situaţia instrumentelor de plată refuzate conturează un tablou îngrijorător pentru economia românească în ultimul trimestru al anului 2025. Statisticile analizate de Sierra Quadrant indică o acutizare a lipsei de lichiditate în piaţă, evidenţiată printr-o creştere bruscă atât a valorii sumelor refuzate la plată, cât şi a numărului de companii care nu îşi pot onora obligaţiile.
Conform sursei citate, pe fondul inflaţiei, al creşterii taxelor, accentuării blocajului financiar, lipsei de finanţare şi în absenţa unor planuri de business predictibile, multe dintre companii se cufundă tot mai adânc în dificultăţi financiare.
Datele BNR privind situaţia instrumentelor de plată refuzate conturează un tablou îngrijorător pentru economia românească în ultimul trimestru al anului 2025. Statisticile analizate de Sierra Quadrant indică o acutizare a lipsei de lichiditate în piaţă, evidenţiată printr-o creştere bruscă atât a valorii sumelor refuzate la plată, cât şi a numărului de companii care nu îşi pot onora obligaţiile.
Analiştii au constatat că cea mai alarmantă evoluţie se observă în luna octombrie 2025, când valoarea totală a instrumentelor de plată refuzate a atins un vârf istoric pentru perioada analizată. Astfel, suma totală refuzată la plată a fost de 675,9 milioane lei, o creştere masivă faţă de luna septembrie (263, milioane lei) şi august (283,4 milioane lei).
Această creştere de peste 2,5 ori a valorii refuzate într-o singură lună, în condiţiile în care numărul instrumentelor a scăzut uşor în octombrie (3.713) faţă de septembrie (3.779), sugerează intrarea în incapacitate de plată a unor actori economici mari, care au generat incidente de valori foarte ridicate, consideră specialiştii. Domeniile cele mai afectate sunt, potrivit datelor statistice, construcţiile, industria extractivă, agricultura, comerţul, sectorul pharma, transporturile şi serviciile.
Dacă octombrie a fost marcată de valori mari, luna noiembrie 2025 semnalează o extindere a fenomenului către un număr mai mare de firme.
Potrivit datelor analizate de experţii Sierra Quadrant, numărul total al instrumentelor refuzate a urcat la 4.045 în noiembrie, cel mai ridicat nivel din a doua jumătate a anului, depăşind vârful anterior din iulie (4.107).
Din acest total, peste jumătate (2.232) au fost refuzate din "motive majore" (de obicei lipsa totală de disponibil în cont), ceea ce indică probleme structurale de solvabilitate pentru companiile emitente.
Statisticile arată, totodată, că "Biletul la ordin" rămâne instrumentul cel mai afectat, fiind barometrul plăţilor comerciale B2B (business-to-business).
În octombrie, biletele la ordin au generat refuzuri în valoare de 666 milioane lei, reprezentând aproape 98% din valoarea totală a incidentelor din acea lună.
În noiembrie, numărul biletelor la ordin refuzate a crescut la 3.968, faţă de 3.607 în luna anterioară, confirmând tendinţa de deteriorare a comportamentului de plată pe lanţul comercial.
"Accentuarea blocajului financiar este de natură să genereze probleme pentru întreg spectrul de business, de la scăderea profitabilităţii, probleme de cash flow, iar efectele directe se văd în reducerea investiţiilor, creşterea preţurilor, stoparea angajărilor şi apariţia unui nou val de insolvenţe'', afirmă Ovidiu Neacşu, partener coordonator Sierra Quadrant, citat în cadrul analizei.
Un sondaj derulat la finele anului trecut de Sierra Quadrant arăta că şapte din zece companii întârzie să-şi plătească facturile, principalele motive invocate fiind lipsa resurselor financiare disponibile, neîncasarea facturilor, creşterea costurilor operaţionale şi scăderea vânzărilor. Durata medie de încasare a facturilor la nivelul economiei a ajuns la aproape 120 de zile.
Statistica BNR privind "Situaţia titularilor de cont care au generat incidente de plată" confirmă că riscul nu este izolat, ci sistemic. Numărul persoanelor juridice (firme) care au generat incidente de plată a crescut constant în toamna anului 2025, ajungând la 2.082 de companii în luna noiembrie, faţă de 2.037 în octombrie şi 2.151 în septembrie.
Comparativ cu începutul anului (ianuarie 2025), când se înregistrau 1.676 de firme cu incidente, creşterea este semnificativă, de aproximativ 24%.
Mai mult, numărul persoanelor aflate în interdicţie bancară a ajuns la 26 în noiembrie, un nivel ridicat comparativ cu media anului (ex: 11 în luna mai).
"Combinaţia dintre valoarea uriaşă a refuzurilor din octombrie şi volumul mare de incidente din noiembrie sugerează un final de an marcat de blocaje financiare în lanţ, afectând atât marile companii (prin valoare), cât şi IMM-urile (prin numărul de incidente). 2026 se anunţă un an cel puţin la fel de provocator, în condiţiile în care lanţurile economice atârnă de un fir de aţă'', mai arată analiza.
Cu o experienţă de peste 26 de ani în mediul de business românesc, Sierra Quadrant este specializată în lucrări de administrare şi lichidare complexe, cu un ridicat grad de dificultate, caracterizate prin patrimoniu mare şi diversificat, prin multitudinea problemelor legale care trebuie soluţionate, concomitent cu procedura de insolvenţă: bilanţ de mediu, substanţe periculoase în proprietate, servituţi neclare şi litigii legate de patrimoniu, etc.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1551 / 22345 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
WTR Global Leaders 2026 | România urcă la 19 reprezentanți în liga mondială a specialiștilor în mărci – mai mulți decât Italia și aproape cât Franța. Ana-Maria Baciu (BACIU Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (Țuca Zbârcea & Asociații) și Alina Tugearu (ZRVP) rămân în elita globală, iar lista se îmbogățește cu două nume de referință. Cine sunt avocații evidențiați, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
Filip & Company obține o victorie de referință într-un litigiu privind protecția construcțiilor învecinate. Proiect gestionat de Alin Grapă (Counsel) și Eduard Maxim (Senior Associate)
Reff & Asociații și Deloitte România au obținut o victorie definitivă într-un litigiu fiscal complex privind proprietatea intelectuală, serviciile intra-grup și prețurile de transfer. Ajustări de peste 90 de milioane de lei impuse de ANAF au fost anulate
ZEISS a semnat achiziția EDY OPTIC și face pasul către operarea directă pe piața românească a opticii medicale. Schoenherr a fost consultantul cumpărătorului în această tranzacție
O tranzacție reper în zona finanțărilor din piața imobiliară: Kinstellar a asistat Deutsche Pfandbriefbank în refinanțarea de 123 de milioane de euro a complexului hotelier Radisson Blu din București | Finanțare coordonată de la București, cu o echipă din mai multe jurisdicții și cu partenerii Magdalena Raducanu și Victor Constantinescu în prim plan
Avocații firmei Bohâlțeanu și Asociații au stat alături de retailerul internațional SPAR, împreună cu Cerha Hempel, firmă cu alonjă regională, în vânzarea participației în rețeaua de magazine Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Daniela Milculescu (Partener)
CMS asistă Frasers Group în achiziția magazinelor de articole sportive ale Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Roxana Frățilă (Real Estate) și Mircea Moraru (Corporate ̸ M&A)
SYCLEF intră în România prin achiziția Grupului Unicool. Tranzacție asistată de Băncilă, Diaconu & Asociații și PNSA
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Mădălina Mitel (Partener Mitel & Asociații): În proiectele complexe, întrebarea centrală nu mai este dacă există documente GDPR, ci dacă organizația poate explica fluxurile de date, poate controla persoanele împuternicite și poate reacționa coerent atunci când tehnologia schimbă modul în care sunt luate deciziile. Inteligența artificială obligă business-ul să treacă de la conformare formală la guvernanță aplicată
Filip & Company a asistat Digmatix în achiziția Elian Solutions și intrarea pe piața din România. Olga Niță (partener), coordonatoarea echipei de proiect: “Această tranzacție reflectă interesul investitorilor strategici pentru companiile locale care au construit expertiză solidă și poziții de lider în nișele lor”
România trece la contraofensivă în dosarul RAFO Onești: Ministerul Finanțelor caută avocați la Viena pentru a bloca executarea hotărârii ICSID obținute de grupul austriac Petrochemical Holding | Statul vrea o interdicție judiciară care să oprească recunoașterea unei decizii de circa 85 de milioane de euro și deschide un nou front într-un teritoriu juridic marcat de tensiuni între arbitrajul investițional și dreptul Uniunii Europene
Marile provocări și principalele tendințe din Energie, analizate de avocații firmei Țuca Zbârcea & Asociații, care operează la nivelul celor mai sofisticate structuri din sectorul energetic: tranzacții și finanțări complexe, dispute cu precedent european și proiecte cu relevanță strategică națională. Cele mai interesante mandate ale echipei ce asistă jucători cheie din acest segment, într-o practică ce asigură 10% din veniturile firmei
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





