ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Dăianu: Nu modelul de creştere este vinovat pentru dezechilibre, ci erorile de politici macroeconomice şi calitatea instituţiilor

06 Iulie 2026   |   Agerpres

Dezechilibrele macroeconomice ale României sunt cauzate de erori de politici macroeconomice şi de slăbiciunea instituţiilor, nu de modelul de creştere economică, iar aderarea la zona euro nu este posibilă atât timp cât România înregistrează deficite mari, afirmă preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, într-un material de opinie.

 
 

Dezechilibrele macroeconomice ale României sunt cauzate de erori de politici macroeconomice şi de slăbiciunea instituţiilor, nu de modelul de creştere economică, iar aderarea la zona euro nu este posibilă atât timp cât România înregistrează deficite mari, afirmă preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, într-un material de opinie.

"Nu modelul de creştere este vinovat pentru dezechilibre în cazul României, ci erori de politici macroeconomice şi calitatea (slăbiciunea) instituţiilor. Întrebări pe care le pun economişti din România se înscriu într-un registru larg de preocupări în Europa, care privesc relaţii în interiorul UE şi între aceasta şi restul lumii. Costul energiei, crescut mult după invadarea Ucrainei, priveşte toată economia europeană, iar piaţa unică a energiei funcţionează defectuos. Plasarea în lanţuri de producţie şi aprovizionare preocupă numeroase economii europene. Dar niciuna, în UE, nu se confruntă cu deficite bugetare şi de cont curent atât de mari ca România", arată Daniel Dăianu, în articolul "Modelul de creştere: trebuie evitată o confuzie", postat pe pagina instituţiei.

Economistul a explicat, în context, că dezechilibrele macro ale României sunt rezultatul unor politici macroeconomice prost croite, politici fiscal-bugetare imprudente care au condus la deficite bugetare excesive.

"Această afirmaţie nu ignoră convergenţa economică intensă înregistrată în ultimele două decenii (cu venit/loc. la paritatea puterii de cumpărare crescând de peste 3 ori în raport cu media din UE). A avut loc însă o dezvoltare dezordonată, cu inegalităţi mari între regiuni (evoluţie poate inevitabilă în condiţiile date), cu pierdere masivă de capital uman (prin emigraţie, şi aceasta inevitabilă, date fiind diferenţialele de venituri şi de dezvoltare). Iar modelul de creştere economică nu se rezumă la raportul între investiţie şi economisire", a menţionat preşedintele Consiliului Fiscal.

El susţine că nu un model de creştere economică defectuos explică în principal deficitele bugetare mari din ultimul deceniu (în 2024 de peste 9% din PIB, când creşterea PIB a fost sub 1%), ci politici expansioniste şi neglijarea necesităţii acute de a avea venituri fiscale superioare prin combaterea evaziunii fiscale şi a optimizărilor fiscale - venituri fiscale, inclusiv contribuţii, de 27-28% din PIB, faţă de media de 40% în UE.

"O economie se poate dezvolta cu deficite rezonabile, cu o datorie publică sustenabilă. La noi s-a dorit arderea etapelor şi, în plus, s-au practicat politici populiste. Iar acum ne confruntăm cu nevoia acută de a opera o corecţie fiscal-bugetară de amploare, ce are costuri economice şi sociale majore. Avem şi slăbiciuni instituţionale flagrante, corupţie extinsă, o problemă mare de încredere a cetăţenilor în stat. Este bine că se meditează asupra modelului de creştere, ce să facem în viitor. Dar nu trebuie să aşteptăm realizarea unui nou model de creştere/dezvoltare pentru a continua corecţia bugetară", a precizat el.

Această corecţie este o necesitate absolută pentru a nu pierde controlul asupra datoriei publice.

Potrivit economistului, este greu de crezut că România ar putea deveni o "Norvegie a Mării Negre" (prin exploatarea de ţiţei şi gaz natural) şi să extragă o rentă considerabilă din această exploatare care să alimenteze bugetul public.

"Aceste resurse ne pot însă ajuta în perioada de tranziţie, deoarece România are de continuat desprinderea treptată de resurse fosile", consideră el.

Pe de altă parte, chestiunea demografică şi îmbătrânirea populaţiei reprezintă o constrângere majoră, ce priveşte toate statele UE. "Viitorul economic al României este legat de cel al UE; un alt model de creştere economică este condiţionat de politici publice la nivel naţional şi al UE, de investiţii publice şi private", a susţinut preşedintele Consiliului Fiscal.

Totodată, acesta a subliniat că aderarea la zona euro nu este posibilă atât timp cât România înregistrează deficite mari. "Nu este suficient să declari că vrei, ci trebuie să poţi. Capcana deficitelor mari este mai periculoasă decât capcana venitului mediu", a subliniat Dăianu.

Autorul analizei consideră că discuţia privind modelul de dezvoltare nu trebuie să înlesnească o confuzie privind sursa principală a dificultăţilor macroeconomice ale României. "Nici nu se poate rezuma la raportul investiţie-economisire. În plus, trebuie să considere mediul internaţional, cu fragmentare, conflicte comerciale, riscuri pentru stabilitatea sistemului financiar internaţional pe fondul unui nou val de dereglementare, al expansiunii actorilor non-bancari şi activelor crypto, impactul AI", susţine preşedintele Consiliului Fiscal.

După analize ale Consiliului Fiscal, dacă ajustarea fiscal-bugetară nu ar continua după 2026, datoria publică ar rămâne pe o traiectorie nesustenabilă, depăşind 80% din PIB în 2034. Traiectoria ascendentă a datoriei publice este reflectată şi în deteriorarea necesarului brut de finanţare (suma dintre "rostogolirea" datoriei şi finanţarea deficitului). Necesarul de finanţare ar urca de la circa 15% din PIB în 2026, la aproximativ 20% din PIB în 2034, sporind substanţial riscurile de refinanţare, consideră autorul.

Potrivit acestuia, măsurile de consolidare adoptate până în prezent atenuează creşterea datoriei publice dar nu sunt suficiente pentru a o stabiliza. "Există oboseală în societate şi nemulţumire după doi ani de îngheţare a salariilor bugetarilor şi a pensiilor (ce fuseseră totuşi crescute mult înainte de 2025). De aceea, consolidarea bugetară ar putea include în 2027 o indexare prudentă a pensiilor, ce ar putea fi realizată în raport cu rata inflaţiei anticipate din acel an - pentru a nu devia traiectoria de control a cheltuielilor publice. Pentru protecţia cetăţenilor vulnerabili, este bine că se prelungeşte limitarea adaosului la alimente de bază în 2026. O colectare mult mai bună a veniturilor fiscale ar uşura enorm corecţia bugetară în anii ce vin", a mai scris Dăianu.

El susţine că o reducere de taxe şi impozite în 2027, după cum gândesc unii lideri politici, ar fi o eroare monumentală şi ar transmite un semnal deplorabil celor care finanţează România. "Iar să crezi că se poate compensa o inversare de măsuri fiscale prin privatizări este un raţionament eronat; operează efectul de semnal menţionat şi chestiunea timpului, întrucât privatizări nu se fac bătând din palme", precizează autorul.

Totodată, pierderi de venituri permanente nu pot fi compensate de venituri temporare. Entităţi de stat de importanţă strategică nu trebuie să fie privatizate. Ceea ce nu înseamnă că nu pot avea loc restructurări şi ameliorare de guvernanţă corporativă, listări parţiale la bursă. În SUA şi Europa are loc o revenire a politicilor industriale, care nu ţine de ideologie, ci de imperative industriale şi de securitate/geopolitică.

"Corecţia bugetară poate fi sprijinită mult de absorbţia fondurilor europene din PNRR şi cele structurale şi de coeziune. Programul SAFE poate înlocui parţial PNRR, dar el înseamnă împrumuturi (chiar dacă ieftine). Acest program va stimula economia naţională în mod simţitor dacă multe din finanţări vor fi utilizate de industria autohtonă. Este bine că vom intra în OCDE, dar aceasta nu va aduce miracole", a adăugat Dăianu.

În opinia sa, un aspect ce pare subestimat în discuţia despre modelul de creştere economică este relaţia între capitalul autohton şi cel internaţional.

"România are o economie duală. Şi nu este vorba atât de discrepanţe între rural şi urban pe multiple planuri (care au favorizat emigrarea), ci de posibilitatea de a practica politici industriale. Dacă admitem că avem nevoie de o politică industrială, trebuie să considerăm cel puţin două aspecte: companii mari, ce domină sectoare economice din România, au strategii internaţionale. Altfel spus, este greu să le influenţezi deciziile; dacă, de pildă, vor să închidă porţile în România, nu prea ai ce să faci dacă nu ai mijloace (ex: situaţia şantierului naval din Mangalia sau uzina siderurgică din Galaţi etc); o politică industrială are nevoie de resurse, iar România este în mare impas din acest punct de vedere, din cauza deficitelor. Şi nu putem rămâne cu deficitul bugetar la circa 6% din PIB; trebuie să ne ducem către 3%, să realizăm surplus primar, dat fiind că dobânzile la datoria publică vor depăşi curând 3% din PIB. Trebuie, deci, să folosim noul cadru financiar multianual ale UE (2028-2034) pentru deziderate de politică industrială", a subliniat preşedintele Consiliului Fiscal.

Potrivit acestuia, există şi cerinţe privind capacitatea de apărare, ce complică ajustarea deficitului bugetar.

"Capitalul autohton trebuie să fie mai viguros, să fie implicat alături de capitalul străin în ramuri şi sectoare unde se realizează valoare adăugată mai înaltă; să iasă, dacă pot, şi în afara graniţelor - aşa cum fac firme din Polonia, Ungaria, Cehia. Dar aceasta este o perspectivă nu imediată. Există un număr foarte mare de companii, mai ales mici şi mijlocii, care nu sunt bancabile, nu folosesc credit bancar", a adăugat Dăianu.

El consideră că trebuie să fim mult mai preocupaţi de eficienţa investiţiilor publice, să avem prioritizare şi nu fronturi largi de lucrări pe care nu le putem finanţa (cum s-a întâmplat cu PNRR).

Banca de Investiţii şi Dezvoltare trebuie să promoveze parteneriate public-private, gradul de participare pe piaţa muncii trebuie să crească şi este nevoie de o politică agricolă mai bună, susţine sursa citată. El pledează, totodată, pentru relaţii economice externe mai diversificate, cu parteneri din afara UE.

"În condiţiile necesităţii absolute de consolidare bugetară, bugetul public ar suporta cu mare dificultate cheltuieli militare anuale de 3,5% din PIB (nivelul în 2026 este de cca. 2,3% din PIB), ca să nu mai vorbim de 5% din PIB, chiar dacă într-o perspectivă mai îndepărtată; sunt necesare diminuări de alte cheltuieli publice şi crescute venituri fiscale şi nefiscale. Bugetul sărac al României alocă nu destul pentru educaţie, iar banii pentru cercetare şi dezvoltare (R&D) sunt aproape nesemnificativi. În aceste condiţii, nu prea se poate aspira la ieşirea dintr-o stare de dependenţă structurală de economiile europene avansate", a precizat preşedintele Consiliului Fiscal.

Daniel Dăianu a subliniat că textul nu reprezintă în mod necesar opinia Consiliului Fiscal.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1 / 22304
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
„Marile litigii se câștigă prin disciplină strategică, dar și prin inefabilul moment de inspirație”, spune Ana Diculescu-Șova, Senior Partener NNDKP, singurul avocat român aflat pe lista scurtă pentru titlul de “Dispute Resolution Lawyer of the Year” la Legal 500 CEE Awards 2026. Această nominalizare este încă o confirmare a unor valori profesionale care, în timp, “transformă experiența în atitudine și pe cel care o practică în călăuză”
CMS asistă Frasers Group în achiziția magazinelor de articole sportive ale Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Roxana Frățilă (Real Estate) și Mircea Moraru (Corporate ̸ M&A)
SYCLEF intră în România prin achiziția Grupului Unicool. Tranzacție asistată de Băncilă, Diaconu & Asociații și PNSA
Peștera II: Cum au lucrat firmele de avocați Filip & Company, Bondoc & Asociații și Clifford Chance Badea la una dintre cele mai mari finanțări de energie verde din regiune
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Mădălina Mitel (Partener Mitel & Asociații): În proiectele complexe, întrebarea centrală nu mai este dacă există documente GDPR, ci dacă organizația poate explica fluxurile de date, poate controla persoanele împuternicite și poate reacționa coerent atunci când tehnologia schimbă modul în care sunt luate deciziile. Inteligența artificială obligă business-ul să treacă de la conformare formală la guvernanță aplicată
Filip & Company a asistat Premier Energy în legătură cu finanțarea-punte de până la 825 mil. € pentru achiziția grupului Evryo. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Alexandru Bîrsan (managing partner)
Filip & Company a asistat Digmatix în achiziția Elian Solutions și intrarea pe piața din România. Olga Niță (partener), coordonatoarea echipei de proiect: “Această tranzacție reflectă interesul investitorilor strategici pentru companiile locale care au construit expertiză solidă și poziții de lider în nișele lor”
România trece la contraofensivă în dosarul RAFO Onești: Ministerul Finanțelor caută avocați la Viena pentru a bloca executarea hotărârii ICSID obținute de grupul austriac Petrochemical Holding | Statul vrea o interdicție judiciară care să oprească recunoașterea unei decizii de circa 85 de milioane de euro și deschide un nou front într-un teritoriu juridic marcat de tensiuni între arbitrajul investițional și dreptul Uniunii Europene
Marile provocări și principalele tendințe din Energie, analizate de avocații firmei Țuca Zbârcea & Asociații, care operează la nivelul celor mai sofisticate structuri din sectorul energetic: tranzacții și finanțări complexe, dispute cu precedent european și proiecte cu relevanță strategică națională. Cele mai interesante mandate ale echipei ce asistă jucători cheie din acest segment, într-o practică ce asigură 10% din veniturile firmei
Reff & Asociații | Deloitte Legal lansează campania aniversară de 20 de ani, care include evenimente de business, formate inovatoare și conținut video divers
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Arta apărării interdisciplinare în White-Collar Crime: Cum a reușit Voinescu Lawyers să demonteze acuzații penale grave în dosarul Vivre Deco | Gabriel Voinescu, coordonatorul echipei: ”Suntem una dintre puținele case de avocatură din România capabile să combine, la nivel de specialist, dreptul civil al afacerilor cu dreptul penal al afacerilor – exact ceea ce a permis, în acest caz, o apărare integrată simultană pe șase încadrări juridice diferite și obținerea soluției definitive de clasare”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...