ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Confederaţia Patronală Concordia susţine integral recomadările organizaţiei Business at OECD, de simplificare economică

17 Februarie 2026   |   Agerpres

Documentul Cutting Complexity, prezentat la Consultarea Anuală cu liderii şi ambasadorii OCDE, vine într-un moment critic în care economiile dezvoltate se confruntă cu încetinirea creşterii economice şi cu o creştere nesustenabilă a complexităţii legislative.

 
 
Confederaţia Patronală Concordia susţine agenda de simplificare pe care Business at OECD (BIAC) - organizaţia care reuneşte confederaţiile patronale din ţările Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) - o propune statelor-membre pentru stimularea creşterii economice şi a competitivităţii.

Potrivit unui comunicat al organizaţiei, transmis marţi AGERPRES, aceste recomandări sunt promovate în contextul local, considerând că politicile de simplificare trebuie să devină o condiţie fundamentală pentru restabilirea încrederii în economiile de piaţă şi asigurarea prosperităţii pe termen lung.

Documentul Cutting Complexity, prezentat la Consultarea Anuală cu liderii şi ambasadorii OCDE, vine într-un moment critic în care economiile dezvoltate se confruntă cu încetinirea creşterii economice şi cu o creştere nesustenabilă a complexităţii legislative.


"Contextul economic global arată semne clare de fragilitate: creşterea economică este proiectată să scadă de la 3,3%, în 2024, la 2,9% în 2026, în timp ce deficitele fiscale în ţările OCDE au ajuns la -4,6% din PIB, însoţite de niveluri istorice ale datoriei publice. Indicatorii de incertitudine, precum preţul aurului, au crescut cu aproximativ 40% în 2025, semnalând îngrijorări profunde ale investitorilor. În acest context precar, complexitatea excesivă a politicilor publice nu doar că eşuează în a restabili stabilitatea economică, dar devine ea însăşi o povară majoră pentru competitivitate", se menţionează în comunicat.

Sondajele recente ale OCDE, realizate în rândul organizaţiilor de business, confirmă faptul că 90% dintre organizaţiile de business din ţările chestionate consideră nivelul actual de reglementare şi birocratizare ca fiind excesiv, iar 77% raportează o agravare a acestei situaţii în ultimii trei ani, precizează organizaţia patronală în comunicat.

În context, povara nu este doar legislativă, ci şi administrativă - de la obligaţii de raportare duplicate şi volatile, până la cerinţe neclare de conformitate şi lacune de coordonare între autorităţi. Pentru IMM-uri, care reprezintă 99% din firme şi generează între 50-60% din valoarea adăugată în ţările OCDE, această complexitate este disproporţionat de grea, consumând resurse ce ar putea fi dedicate inovaţiei şi creşterii.

"Procesul de aderare la OCDE este o oportunitate pentru România nu doar să se alinieze la cele mai înalte standarde de guvernanţă economică şi să devină o destinaţie mai atractivă pentru investitori, ci şi să implementeze reforme substanţiale cu efecte vizibile pentru companii care operează deja în România. Nevoile companiilor sunt aceleaşi la nivel global: mai puţină birocraţie, mai mult dinamism economic, mai puţine distrosiuni comerciale", a declarat, în comunicat, Adelina Dabu, director afaceri publice în cadrul Confederaţiei Patronale Concordia.

Agenda de simplificare propusă de BIAC se construieşte pe trei piloni esenţiali, primul fiind reducerea birocratizării prin introducerea unei evaluări sistematice a reglementărilor. "În prezent, mai puţin de o treime din ţările OCDE verifică dacă regulile îşi ating obiectivele propuse. Companiile cheltuiesc peste 25% din bugetele dedicate sustenabilităţii doar pentru a completa raportări ESG divergente, în timp ce administraţiile fiscale sunt copleşite de peste 450 milioane de contacte telefonice şi fizice şi 2,3 miliarde de contacte online anual. Simplificarea presupune nu doar reducerea volumului de reguli, ci şi asigurarea că acestea sunt inteligente, bazate pe dovezi, proporţionale şi coerent implementate, precizează Concordia", notează organizaţia.

Al doilea pilon se concentrează pe deblocarea inovaţiei şi creşterea participării pe piaţa muncii. În viziunea patronatelor, creşterea producţiei potenţiale per capita a scăzut cu un punct procentual de la sfârşitul anilor '90, în timp ce peste 2.800 GW de capacitate solară şi eoliană - mai mult de două treimi din totalul capacităţii instalate global - aşteaptă conectarea la reţele electrice din cauza procedurilor greoaie de autorizare şi a lipsei de investiţii în infrastructură.

Cel de-al treilea pilon abordează distorsiunile de piaţă generate de intervenţia guvernamentală crescândă.

"Numărul măsurilor comerciale restrictive în economiile G20 a atins un record - 823 de noi măsuri între octombrie 2024 şi octombrie 2025 - cel mai ridicat nivel de la începerea monitorizării în 2009. Scenariile de re-localizare forţată ar putea reduce comerţul global cu 18% şi PIB-ul global cu 5%, fără a genera câştiguri reale în rezilienţă. În schimb, îmbunătăţirea cu 10% a procedurilor vamale automatizate şi a cooperării transfrontaliere ar putea stimula exporturile cu până la 18%, demonstrând că simplificarea şi deschiderea, nu protecţionismul, sunt căile către competitivitate", subliniază Concordia.

BIAC, organizaţia care reuneşte confederaţiile patronale din ţările OCDE şi peste 10 milioane de companii la nivel global, recomandă ca prioritate lansarea unui Proiect Orizontal OCDE privind Simplificarea Regulamentară, care să mobilizeze toate comitetele relevante pentru o revizuire riguroasă a reglementărilor împovărătoare.

În paralel, entitatea olicită simplificarea regulilor fiscale internaţionale, inclusiv pentru Impozitul Minim Global (Pilonul II), operaţionalizarea Principiilor OCDE privind Inteligenţa Artificială prin proiectul "Thriving with AI", şi dezvoltarea unui Plan de Acţiune pentru Minerale Critice.

Confederaţia Patronală Concordia reprezintă 20 dintre cele mai importante sectoare ale economiei româneşti şi este un partener de dialog social, reprezentativ la nivel naţional. Cu o contribuţie de 30% din în PIB şi peste 450.000 de angajaţi în 4.200 de firme mari şi mici, cu capital românesc şi străin, organizaţia este singura din România membră a BusinessEurope, Organizaţia Internaţională a Angajatorilor (IOE) şi Business at OECD (BIAC).

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5 / 21086
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Schoenherr asistă Treo Asset Management în vânzarea Maxbet România și Malta către Super Technologies. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Mădălina Neagu (Partner)
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
Cum a fost integrată Harvey, platforma de inteligență artificială concepută pentru domeniul juridic, într-o firmă de avocatură, fără să schimbe esența profesiei | Experiența Filip & Company, detaliată de Alexandru Bîrsan (Co-Managing Partner) și Andreea Piștea (Project Manager): AI-ul devine un avantaj competitiv atunci când scurtează drumul către analiza de substanță și conturarea strategiei, dar rămâne sigur și util doar într-un cadru în care avocatul validează, decide și își asumă rezultatul
Chambers Global 2026 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company este în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (8), CMS (6) și Clifford Chance Badea (5)
Bulboacă & Asociații finalizeaza o noua tranzactie de referinta in sectorul medical, dupa securizarea avizelor CEISD si ale Consiliului Concurentei. Echipa de proiect, coordonată de Roxana Tiutiu (Partener)
Clifford Chance a asistat BEI, BERD și BCR în acordul de finanțare semnat cu Scatec pentru dezvoltarea și exploatarea unei centrale solare cu o capacitate de 189,7 MWp. Echipă transfrontalieră cu 6 avocați din București în prim plan
Clifford Chance Badea a asistat Electro-Alfa International în IPO-ul de 580 milioane RON, una dintre cele mai de succes listări realizate de o companie antreprenorială din România. Echipa a fost condusă de Radu Ropotă (Partener)
Eversheds Sutherland își întărește linia de arbitraj la București prin cooptarea Luminiței Popa ca partener | Un nume de referință în arbitrajul internațional revine într-o echipă integrată, după perioada dedicată practicii independente
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
NNDKP obține o decizie semnificativă pentru litigiile privind prețurile de transfer din partea de vest a României. Echipă mixtă, cu avocați din Timișoara și București, în proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...