Confederaţia Antreprenorilor şi Investitorilor: Ordonanţa privind lucrătorii străini riscă să blocheze economia şi investiţiile
21 Ianuarie 2026 Agerpres
Conform sursei citate, una dintre cele mai problematice prevederi ale proiectului este condiţionarea recrutării lucrătorilor străini pentru viza D/AM2 (lucrătorii permanenţi, sezonieri şi transfrontalieri) de intermedierea exclusivă prin agenţii de plasare autorizate, eliminând posibilitatea recrutării directe de către angajatori.
Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind lucrătorii străini introduce un set de măsuri disproporţionate, necorelate cu realitatea economică şi cu efecte directe de blocaj asupra mediului de afaceri românesc, în special în sectoarele deja lovite de un deficit major de forţă de muncă, avertizează Confederaţia Antreprenorilor şi Investitorilor din România (CAIR).
"Înţelegem necesitatea combaterii muncii ilegale, creşterii trasabilităţii şi prevenirii exploatării lucrătorilor străini, însă forma actuală a ordonanţei introduce un set de măsuri disproporţionate, necorelate cu realitatea economică şi cu efecte directe de blocaj asupra mediului de afaceri românesc, în special în sectoarele deja lovite de un deficit major de forţă de muncă - construcţii, turism, industrie, servicii", se arată într-un comunicat al Confederaţiei transmis, miercuri, AGERPRES.
"Înţelegem necesitatea combaterii muncii ilegale, creşterii trasabilităţii şi prevenirii exploatării lucrătorilor străini, însă forma actuală a ordonanţei introduce un set de măsuri disproporţionate, necorelate cu realitatea economică şi cu efecte directe de blocaj asupra mediului de afaceri românesc, în special în sectoarele deja lovite de un deficit major de forţă de muncă - construcţii, turism, industrie, servicii", se arată într-un comunicat al Confederaţiei transmis, miercuri, AGERPRES.
Conform sursei citate, una dintre cele mai problematice prevederi ale proiectului este condiţionarea recrutării lucrătorilor străini pentru viza D/AM2 (lucrătorii permanenţi, sezonieri şi transfrontalieri) de intermedierea exclusivă prin agenţii de plasare autorizate, eliminând posibilitatea recrutării directe de către angajatori.
CAIR susţine că această măsură creează riscuri reale de concentrare şi monopolizare a pieţei recrutării, transferă costuri semnificative către angajatori, fără beneficii demonstrabile, şi penalizează companiile care au capacitatea, experienţa şi istoricul de a recruta legal şi responsabil pe cont propriu.
De asemenea, CAIR consideră că intermedierea trebuie să rămână o opţiune, nu o condiţie generală de acces la forţa de muncă, în special pentru angajatorii deja validaţi şi controlaţi de autorităţile statului.
În context, organizaţia cere Guvernului ca noua legislaţie să nu dezavantajeze companiile româneşti, prin menţinerea sau instituirea unor proceduri /exceptări de aducere a lucrătorilor străini aplicabile doar unor situaţii specifice dar pentru care, în practică, s-ar califica un număr redus de companii româneşti. O astfel de abordare ar distorsiona concurenţa, inclusiv în procedurile de achiziţii publice, arată Confederaţia.
Proiectul de OUG prevede crearea unei platforme digitale noi şi migrarea forţată către aceasta, fără o perioadă de tranziţie, inclusiv a proceselor de recrutare aflate în derulare. Astfel, ar urma anularea automată a cererilor şi programărilor aflate deja în derulare şi reluarea în totalitate a acestor procese de recrutare.
Acest lucru va duce, în opinia CAIR, la întârzieri în procesele de recrutare, iar lipsa forţei de muncă va avea drept consecinţe: întârzieri sau chiar blocaje în derularea proiectelor publice şi private, cu efect imediat inclusiv asupra activităţilor sezoniere (de exemplu, deschiderea sezonului estival în turism); imposibilitatea respectării termenelor contractuale, inclusiv pentru proiecte finanţate din fonduri europene şi PNRR; impact negativ direct asupra eforturilor de stoparea a declinului turismului din România.
În plus, proiectul de act normativ nu include termene clare de soluţionare din partea autorităţilor. În lipsa acestora, creşte riscul încetinirii viitoarelor procese de recrutare şi, implicit, cel al apariţiei blocajelor în activitatea mediului de afaceri.
CAIR menţionează că noua ordonanţă introduce o serie de obligaţii care cresc artificial costurile: pragul de întreţinere de 50 euro/zi, complet nerealist pentru lucrători sezonieri veniţi pentru muncă; majorări de taxe şi preluarea unor costuri din ţările de origine; obligaţia unor asigurări suplimentare de sănătate, care creează discriminare faţă de angajaţii români deja integraţi în sistemul public prin contractul de muncă. "Măsurile nu descurajează abuzurile, ci descurajează recrutarea legală, afectând competitivitatea firmelor româneşti", subliniază sursa citată.
Pe de altă parte, CAIR consideră că introducerea unei Liste a ocupaţiilor deficitare care se actualizează la şase luni ca etapă suplimentară în procesul de recrutare poate deveni, în practică, un factor de blocaj. Deficitele de personal sunt dinamice, diferă în funcţie de proiecte şi sezonalitate (ex. turismul), iar o listă actualizată la intervale mari riscă să nu reflecte nevoile reale ale economiei la momentul recrutării.
Organizaţia susţine şi necesităţii clarificării articolului care prevede sancţiuni atunci când peste 20% dintre străinii încadraţi în muncă, pe parcursul a şase luni consecutive, nu mai au drept de şedere valabil, deşi acesta poate înceta în situaţii fireşti (finalizarea proiectelor, întoarcerea în ţara de origine).
Totodată, organizaţia susţine că, prin proiectul de act normativ, se instituie obligaţii şi contravenţii disproporţionate pentru angajatori şi agenţiile de plasare, concomitent cu extinderea unor drepturi/beneficii specifice pentru lucrătorii străini, în timp ce sarcinile administrative şi costurile de recrutare, aducere şi integrare în România cresc semnificativ pentru mediul privat.
"În aceste condiţii, există riscul ca obiectivul principal - suplinirea deficitului de forţă de muncă din economia României - să nu fie atins, iar contribuţia aşteptată a acestor lucrători, prin muncă, la menţinerea activităţii economice şi la creşterea PIB-ului să fie diminuată. Mai mult, prin acest dezechilibru de obligaţii şi costuri suportate de angajatorii români, există riscul ca România să funcţioneze doar ca etapă intermediară în mobilitatea lucrătorilor către state din vestul Europei, după ce costurile de recrutare şi integrare au fost suportate de companiile din România", atrage atenţia comunicatul organizaţiei.
În aceste condiţii, CAIR solicită Guvernului menţinerea posibilităţii recrutării directe a lucrătorilor străini pentru viza D/AM2, pentru angajatorii validaţi, care îndeplinesc un set de criterii minime de eligibilitate; eliminarea sau recalibrarea costurilor şi taxelor excesive; stabilirea unor termene clare şi realiste de soluţionare a cererilor; eliminarea regulii de 20% şi a sancţiunilor disproporţionate; reintroducerea atribuirii CNP-ului la emiterea avizului de muncă; eliminarea condiţionării rigide de Lista ocupaţiilor deficitare, respectiv definirea unui mecanism flexibil - actualizare lunară, bazată pe date curente.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 666 / 21476 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Schoenherr asistă Renalfa în achiziția centralei fotovoltaice Horia 2. Echipa, coordonată de Monica Cojocaru (Partner)
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. E. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde de euro
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





