România şi Italia, primele ţări ce aplică taxa logistică pe coletele sub 150 de euro,deşi nu există consens în UE (analiză)
21 Ianuarie 2026 Agerpres
Specialiştii Deloitte subliniază că, în timp ce România aplică o taxă de 25 de lei/colet (echivalentul a cinci euro), Italia percepe doar doi euro/colet.
România şi Italia aplică de la 1 ianuarie 2026 taxa logistică pe coletele cu valoarea sub 150 de euro, deşi la nivel european nu s-a ajuns la un consens în această privinţă, iar de la jumătatea anului 2026 ar trebui să se adauge taxa vamală de trei euro pentru fiecare articol importat pe canale electronice din afara UE, agreată de statele Uniunii Europene, ceea ce va duce la costuri prohibitive, cel puţin pentru ţara noastră, pentru achiziţiile online de produse non-UE, relevă o analiză a Deloitte, dată miercuri publicităţii.
Specialiştii Deloitte subliniază că, în timp ce România aplică o taxă de 25 de lei/colet (echivalentul a cinci euro), Italia percepe doar doi euro/colet.
Specialiştii Deloitte subliniază că, în timp ce România aplică o taxă de 25 de lei/colet (echivalentul a cinci euro), Italia percepe doar doi euro/colet.
"Persoanele fizice din România care cumpără online bunuri cu o valoare cumulată mai mică de 150 de euro dintr-un stat din afara Uniunii Europene (UE) trebuie să plătească, de la începutul acestui an, o taxă de 25 de lei/colet (echivalentul a cinci euro). Anterior, coletele cu valoarea sub această sumă erau scutite de taxe. Ideea aplicării unei taxe logistice pe coletele de acest tip este discutată la nivel european, însă nu s-a ajuns la un consens în această privinţă. Cu toate acestea, România şi Italia o aplică de la 1 ianuarie 2026, cu menţiunea că, în Italia, cuantumul este de doar doi euro/colet. Mai mult, de la jumătatea lui 2026, la această taxă urmează să se adauge cea vamală, de trei euro pentru fiecare articol importat pe canale electronice din afara UE, pentru care s-a ajuns la consens în rândul statelor UE. În aceste condiţii, în România cel puţin, costurile pentru cumpărăturile online de produse din afara UE vor deveni prohibitive", se arată în analiză.
Comerţul electronic a devenit o parte integrantă a modului în care consumatorii europeni fac cumpărături (70% dintre aceştia cumpără regulat produse online, conform studiilor UE), iar numărul livrărilor de valoare redusă (sub 150 de euro) din afara Uniunii către clienţii din UE a crescut exponenţial în ultimii ani. În 2022, au fost importate 1,2 miliarde de colete de valoare redusă în UE, iar în anii următori numărul acestora s-a dublat de la an la an (2,4 miliarde în 2023, respectiv 4,6 miliarde în 2024). Aceasta înseamnă că, în 2024, în UE au fost importate zilnic aproximativ 12,5 milioane de colete cu valoarea sub 150 de euro.
În consecinţă, costurile şi eforturile autorităţilor vamale pentru procesarea acestor importuri (care încă implică anumite formalităţi) au crescut semnificativ. Pe de altă parte, jucătorii europeni din comerţul electronic au început să susţină că le este afectată competitivitatea şi au cerut instituţiilor europene să ia măsuri pentru a le proteja drepturile în raport cu competitorii externi. În acest context, statele membre ale UE au început să discute două direcţii de acţiune: introducerea unei taxe logistice (de manipulare/procesare) menite să compenseze costurile tot mai mari pe care autorităţile vamale le au cu supravegherea şi derularea fluxului semnificativ de colete şi aplicarea unei taxe vamale de trei euro per articol pentru coletele aferente comerţului electronic evaluate sub 150 de euro, menită să elimine/reducă avantajul competitiv de care beneficiază companiile care livrează din afara UE pe piaţa internă.
"Până în prezent, statele membre au ajuns la un consens doar legat de introducerea taxei vamale de trei euro per articol începând cu iulie 2026, dar nu şi pe aplicarea taxei logistice. Cu toate acestea, România şi Italia au acţionat rapid şi au introdus taxe de manipulare începând cu 1 ianuarie 2026, de cinci euro/colet, respectiv doi euro/colet", indică analiza.
Taxa de 25 de lei/colet se aplică bunurilor achiziţionate electronic de către persoane fizice (B2C), indiferent de ţara prin care intră în spaţiul comunitar (se elimină, astfel, situaţia în care mărfurile să fi fost importate fără taxă prin alt stat membru, spre exemplu Bulgaria, iar apoi să fie transferate în România). Coletele care nu sunt livrate destinatarilor finali în România nu sunt supuse taxei.
Obligaţia de a plăti taxa logistică aparţine furnizorului bunurilor, persoanei care expediază coletul sau entităţii care, printr-o platformă digitală, facilitează vânzarea la distanţă a bunurilor.
"În cazul coletelor returnate de către destinatarii din România, conform OUG 34/2014 (care reglementează drepturile consumatorilor), taxa logistică nu este rambursată. Obligaţia de a colecta, declara şi transfera taxa logistică la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (până la data de 25 a lunii următoare celei în care a fost efectuată livrarea) revine furnizorilor de servicii poştale (curieri), conform OUG 13/2013 privind serviciile poştale, care livrează coletul destinatarului final. Evidenţele coletelor livrate trebuie păstrate timp de cinci ani de către curieri", subliniază specialiştii Deloitte.
Nerespectarea obligaţiei de a declara în termenul legal numărul de colete livrate care provin din afara UE se pedepseşte cu amendă de la 2.000 de lei la 3.500 de lei (de la 400 de euro la 700 de euro). Totodată, în cazul în care nu sunt respectate obligaţiile de păstrare a evidenţei detaliate a transporturilor taxate pe o perioadă de cinci ani, amenda variază de la 6.000 de lei la 10.000 de lei (1.200 de euro la 2.000 de euro).
Pentru nerespectarea obligaţiei de a declara taxele colectate, amenda este egală cu suma taxelor nedeclarate, dar nu mai puţin de 1.000 de lei (200 de euro).
În acelaşi timp, colectarea taxei logistice şi neplata către bugetul de stat în termen de 30 de zile de la declaraţie se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani sau amendă.
"În aceste condiţii, toţi operatorii de pe lanţul unei tranzacţii de comerţ electronic trebuie să acţioneze rapid pentru evaluarea impactului taxei logistice şi pentru conformare, respectiv să ia măsuri pentru a implementa, administra şi pentru a găsi soluţii de gestionare a taxei logistice în viitor, mai ales în perspectiva intrării în vigoare a taxei vamale de trei euro/articol, de la jumătatea acestui an. În urma aplicării celor două taxe, concomitent, va creşte semnificativ costul pentru comercianţii extra-comunitari care vând online în Uniunea Europeană, iar bugetul consumatorilor europeni va fi afectat în consecinţă. În România, presiunea va fi chiar mai mare, având în vedere nivelul ridicat al taxei logistice (cinci euro/colet), la care urmează să se aplice taxa vamală de trei euro/articol de la jumătatea anului", transmite Deloitte.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 692 / 21501 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





