Companiile mai au două săptămâni pentru depunerea situaţiilor financiare aferente exerciţiului financiar 2025 (analiză)
19 Mai 2026 Agerpres
Începând cu exerciţiul financiar 2025, situaţiile financiare şi raportările contabile se depun exclusiv în format electronic, iar noile praguri de clasificare a entităţilor, actualizate în linie cu Directiva UE 2023/2775, pot modifica obligaţiile de raportare pentru numeroase companii.
Companiile din România mai au la dispoziţie doar două săptămâni pentru depunerea situaţiilor financiare aferente exerciţiului financiar 2025, într-un context marcat de obligaţii de conformare tot mai complexe şi de modificări legislative cu impact asupra raportării financiare, fiscalităţii şi proceselor de resurse umane, potrivit unei analize realizate de Forvis Mazars România.
"Nedepunerea situaţiilor financiare în termenul legal poate atrage amenzi cuprinse între 300 şi 4.500 de lei, în funcţie de durata depăşirii termenului, iar cazurile prelungite pot conduce inclusiv la declararea contribuabilului ca inactiv fiscal, cu efecte semnificative asupra activităţii companiei, inclusiv în relaţia cu partenerii comerciali şi autorităţile fiscale", susţin autorii analizei.
"Nedepunerea situaţiilor financiare în termenul legal poate atrage amenzi cuprinse între 300 şi 4.500 de lei, în funcţie de durata depăşirii termenului, iar cazurile prelungite pot conduce inclusiv la declararea contribuabilului ca inactiv fiscal, cu efecte semnificative asupra activităţii companiei, inclusiv în relaţia cu partenerii comerciali şi autorităţile fiscale", susţin autorii analizei.
Începând cu exerciţiul financiar 2025, situaţiile financiare şi raportările contabile se depun exclusiv în format electronic, iar noile praguri de clasificare a entităţilor, actualizate în linie cu Directiva UE 2023/2775, pot modifica obligaţiile de raportare pentru numeroase companii.
Totodată, sezonul de închidere financiară din acest an aduce în atenţia companiilor subiecte precum ajustările de TVA şi de preţuri de transfer, recuperarea pierderilor fiscale, verificările privind capitalurile proprii, implementarea REGES-ONLINE şi pregătirea pentru noile cerinţe europene privind transparenţa salarială.
Procesul de închidere financiară pentru 2025 presupune mai mult decât întocmirea bilanţului contabil. Companiile trebuie să finalizeze inventarierea patrimoniului, să efectueze reconcilierea soldurilor, să analizeze ajustările şi provizioanele şi să revizuiască politicile contabile şi tratamentele aplicate, precizează sursa citată.
"Vedem un nivel mult mai ridicat de atenţie din partea autorităţilor asupra asigurării consistenţei şi corelării între raportările financiare şi cele fiscale. În acest context, companiile trebuie să abordeze procesul de închidere financiară ca pe un exerciţiu strategic, orientat spre conformare şi consolidarea mecanismelor de control intern, şi nu doar ca pe o obligaţie administrativă. Clasificarea corectă a entităţii, analiza capitalurilor proprii şi documentarea ajustărilor contabile devin elemente esenţiale în pregătirea situaţiilor financiare anuale.", a declarat Mariana Dragomir, Partner, Outsourcing - Accounting, Forvis Mazars în România, citat în comunicat.
Conform cercetării, noile măsuri fiscale introduc şi restricţii suplimentare pentru societăţile care înregistrează activ net contabil sub jumătate din capitalul social, inclusiv limitări privind distribuirea dividendelor şi rambursarea împrumuturilor către acţionari sau asociaţi până la reconstituirea capitalului propriu.
"În zona fiscală, ajustările de TVA rezultate în urma inventarierii anuale, tratamentul creanţelor neîncasate şi implicaţiile ajustărilor de preţuri de transfer continuă să reprezinte principalele zone de risc pentru contribuabili", notează autorii studiului.
În acelaşi timp, companiile trebuie să finalizeze corect calculul impozitului pe profit, inclusiv verificarea deductibilităţii cheltuielilor sociale, de protocol sau a ajustărilor pentru depreciere.
"Autorităţile fiscale analizează din ce în ce mai atent documentarea ajustărilor fiscale şi a tranzacţiilor intragrup. În special în cazul ajustărilor de preţuri de transfer, companiile trebuie să poată demonstra clar substanţa economică a serviciilor şi tratamentul TVA aplicat. În paralel, definitivarea calculului de impozit pe profit necesită o atenţie sporită asupra deductibilităţii anumitor categorii de cheltuieli şi asupra recuperării pierderilor fiscale.", a menţionat Mihaela Hampu, Director, Tax, Forvis Mazars în România.
Anul fiscal 2025 este ultimul an de aplicare a facilităţilor prevăzute de OUG 153/2020 privind bonificaţiile pentru menţinerea sau creşterea capitalurilor proprii.
"În zona HR & Payroll, după finalizarea procesului de migrare la REGES-ONLINE la 31 decembrie 2025, atenţia angajatorilor se mută de la aspectele tehnice ale tranziţiei către conformitatea operaţională şi calitatea datelor raportate, în acord cu prevederile HG nr. 295/2025 şi ale Ordinului nr. 1107/2025", se mai precizează în document.
Pentru multe organizaţii, acest nou cadru presupune verificarea şi corectarea informaţiilor existente în registru, precum şi alinierea proceselor interne de HR şi Payroll la cerinţele actuale de raportare şi administrare a datelor privind salariaţii şi contractele individuale de muncă, notează sursa citată.
În paralel, intensificarea controalelor ITM aduce un accent sporit pe evidenţa timpului de muncă, completarea şi transmiterea corectă a datelor în REGES-ÂONLINE, precum şi pe conformitatea dosarelor de personal, dincolo de simpla existenţă a raportărilor.
"Finalizarea migrării la REGES-ONLINE nu înseamnă finalul efortului pentru angajatori. Din contră, etapa actuală scoate în evidenţă nevoia de curăţare şi actualizare a datelor, revizuirea proceselor interne şi clarificarea responsabilităţilor privind administrarea informaţiilor de personal. În plus, controalele ITM se concentrează tot mai mult pe conformitatea documentaţiei şi pe corectitudinea raportărilor efective, nu doar pe respectarea unor termene formale.", a explicat Anca Lamba, Senior Manager, Outsourcing - HR & Payroll, Forvis Mazars în România.
Directiva europeană privind transparenţa salarială, care trebuie transpusă în legislaţia naţională până la 7 iunie 2026, intră într-o etapă decisivă şi pentru companiile din România, după publicarea proiectului legislativ naţional în consultare publică la finalul lunii martie 2026.
"Noile reguli vor avea impact asupra tuturor angajatorilor, indiferent de dimensiune, şi vor schimba fundamental modul în care organizaţiile stabilesc, documentează şi comunică politicile de remunerare. Printre obligaţiile vizate se numără transparenţa grilelor salariale, accesul angajaţilor la informaţii privind criteriile de salarizare şi promovare, precum şi raportarea diferenţelor salariale între femei şi bărbaţi.", se mai arată în document.
În plus, companiile vor trebui să demonstreze că politicile de compensare sunt bazate pe criterii obiective şi neutre din perspectiva genului, iar organizaţiile care înregistrează diferenţe salariale semnificative vor putea fi obligate să implementeze măsuri corective şi planuri de acţiune.
"Termenul de transpunere al Directivei europene privind transparenţa salarială se apropie rapid, iar de la publicarea draftului legislativ în România, pe 30 martie, subiectul a generat tot mai multe dezbateri în mediul de afaceri, în special în jurul modului în care companiile îşi vor adapta politicile de remunerare şi procesele interne. În practică, multe organizaţii descoperă că nu au încă o arhitectură clară a rolurilor, criterii unitare de evaluare sau mecanisme suficiente pentru justificarea diferenţelor salariale. Dincolo de conformare, transparenţa salarială va avea un impact direct asupra culturii organizaţionale, retenţiei şi reputaţiei angajatorului.", a menţionat Florina Ilie, Senior Manager, HR & ESG Advisory, Forvis Mazars în România.
Conform sursei citate, termenul de 2 iunie "impune o rigoare sporită".
"Recomandăm companiilor să prioritizeze în această perioadă auditul intern şi reconcilierea datelor, asigurându-se astfel că situaţiile financiare pentru 2025 reflectă corect realitatea economică şi respectă noile cerinţe de raportare", se mai precizează în document.
Grupul Forvis Mazars SC este specilizat în servicii de audit, taxe şi consultanţă. În România, Forvis Mazars are o experienţă de peste 30 de ani în audit, consultanţă fiscală şi financiară, outsourcing şi sustenabilitate.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 18 / 21740 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Andronic and Partners, alături de OxidOS Automotive într-o nouă rundă de finanțare condusă de gigantul global 42dot din grupul Hyundai
Meet the Professionals | Cum se construiește drumul spre parteneriat într-o firmă de top și ce presupune noul statut → De vorbă cu Rebecca Marina, Filip & Company, despre ”rolul cameleonic” al unui partener și responsabilitatea discretă din spatele fiecărui mandat complex: ”Succesul nu este definit doar de finalizarea formală a tranzacției, ci de calitatea relațiilor pe care le lași în urma ta”
Schoenherr, alături de VIG în investiția IFC într-o societate românească de administrare a fondurilor de pensii private. Markus Piuk (Partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





