ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Companiile care trebuie să asigure implementarea funcţiei de audit intern, dar nu se conformează, riscă amenzi (analiză)

31 Martie 2025   |   Agerpres

Deşi legislaţia impune implementarea acestei funcţii pentru entităţile ale căror situaţii financiare anuale sunt supuse auditului statutar, multe organizaţii încă nu se conformează, riscând astfel amenzi între 50.000 lei şi 100.000 lei, susţin consultanţii TPA România.

 
 
Numeroase companii româneşti riscă amenzi şi alte sancţiuni ca urmare a nerespectării legislaţiei privind organizarea activităţii de audit intern, cerinţă devenită obligatorie începând cu exerciţiul financiar 2018, potrivit unei analize de specialitate, remisă luni.

Deşi legislaţia impune implementarea acestei funcţii pentru entităţile ale căror situaţii financiare anuale sunt supuse auditului statutar, multe organizaţii încă nu se conformează, riscând astfel amenzi între 50.000 lei şi 100.000 lei, susţin consultanţii TPA România.

"Auditul intern este un 'control de sănătate' al unei organizaţii. Auditorii interni verifică dacă totul funcţionează corect, identifică riscuri şi propun soluţii pentru îmbunătăţiri, astfel încât compania să fie mai sigură şi mai eficientă. Cu toate acestea, o parte din companii nu se conformează. Unele dintre acestea din cauza lipsei de informare, nu cunosc în totalitate obligaţiile legale. Un alt aspect este cel referitor la costuri. Multe firme percep auditul intern ca fiind o cheltuială, deşi este o investiţie. Alt factor este lipsa specialiştilor sau a unei structuri dedicate", explică Sorana Cernea, Managing Partner, TPA România, citată într-un comunicat.


Conform legislaţiei în vigoare, companiile, indiferent de domeniul în care activează, sunt obligate să implementeze funcţia de audit intern dacă, la data bilanţului, depăşesc limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii: au active totale de 16 milioane lei, o cifră de afaceri netă de 32 de milioane lei şi un număr mediu de 50 salariaţi.

În plus, entităţile juridice de interes public, cum ar fi instituţiile de credit, societăţile de asigurare şi cele ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, au obligaţia de a organiza activitatea de audit intern, indiferent de îndeplinirea criteriilor menţionate. În cazul în care nu se conformează, companiile pot primi amenzi de la 50.000 lei la 100.000 lei, spun consultanţii.

Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar (ASPAAS), care ar putea iniţia controale în vederea urmăririi implementării acestor cerinţe legislative, aflată în subordinea Ministerului Finanţelor, a cerut auditorilor financiari, începând cu anul 2024, să includă în rapoartele anuale detalii privind companiile care nu au implementat funcţia obligatorie de audit intern.

"Până în momentul de faţă, amenzile aplicate de ASPAAS au avut un impact limitat. În sectoarele reglementate - bănci sau asigurări, de exemplu - amenzile au dus la creşterea conformării, dar, în alte sectoare, multe firme preferă să îşi asume riscul sancţiunilor decât să implementeze auditul intern. Asta probabil pentru că există percepţia că auditul intern 'caută greşeli', deşi acesta caută soluţii de îmbunătăţire şi emite recomandări de optimizare a proceselor companiei. Un audit intern bine structurat protejează firma pe termen lung, iar lipsa lui poate duce la fraude, pierderi financiare, sancţiuni şi probleme legale", explică Laura Colceriu, Manager Audit Intern, TPA România.

În practică, specialiştii TPA România au identificat la firmele mici şi mijlocii anumite neconformităţi, precum lipsa unei structuri de audit intern, independenţa insuficientă a auditorilor interni, un plan de audit superficial sau inexistent, precum şi neconformarea cu standardele profesionale.

Principalele provocări întâmpinate de companii în implementarea funcţiei de audit intern sunt recrutarea şi menţinerea auditorilor interni calificaţi, integrarea funcţiei de auditul intern în cultura organizaţională, costurile, dar şi rezistenţa managementului şi a angajaţilor la schimbare.

"Există percepţia greşită că auditul 'pedepseşte', deşi, în fapt, auditul intern sprijină compania. Angajaţii şi managerii pot percepe auditul ca pe un control extern, nu ca pe un sprijin şi de aceea ezită să aloce buget pentru această activitate. Neconformarea costă întotdeauna mai mult decât conformarea", atrage atenţia Sorana Cernea.

Pentru a institui în mod corect funcţia de audit intern şi a evita sancţiunile, o firmă ar trebui, în primul rând, să analizeze nevoia de audit intern.

"Este compania obligată prin lege? Iar dacă nu este obligată prin lege, trebuie să se întrebe dacă şi cât de benefic este auditul intern pentru evaluarea managementului riscurilor. Apoi ar trebui să analizeze dacă ar fi mai bine să angajeze un auditor intern sau să externalizeze această funcţie unei firme specializate", se arată în analiză.

Ulterior ar trebui să definească obiectivele auditului intern, să stabilească un plan multianual de audit care să includă revizuirea şi verificarea periodică a proceselor critice şi, nu în ultimul rând, să asigure independenţa auditorilor, pentru că un auditor intern care raportează direct managementului poate fi la un moment dat influenţat.

"Auditul intern ajută companiile să identifice şi să reducă riscurile (fraudă, erori, procese ineficiente), optimizând costurile şi eliminând pierderile financiare. Totodată, este un factor suport care contribuie la îmbunătăţirea eficienţei proceselor prin identificarea zonelor de optimizare. De asemenea, prin această structură se asigură conformarea cu reglementările legale şi fiscale şi se pot evita anumite sancţiuni. În plus, prin furnizarea unor informaţii şi rapoarte obiective şi bine documentate, auditul intern contribuie la îmbunătăţirea procesului de luare a deciziilor strategice, protejarea reputaţiei firmei prin prevenirea litigiilor şi, nu în ultimul rând, la creşterea încrederii investitorilor şi a partenerilor", concluzionează Sorana Cernea.

TPA România este unul dintre principalii furnizori de servicii de audit financiar şi audit intern, consultanţă fiscală, contabilitate şi consultanţă juridică din România. Face parte din grupul TPA, o reţea cu 31 de locaţii în 12 ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est ce reuneşte peste 2.000 de profesionişti.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 9 / 18791
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
O singură casă de avocatură locală independentă concurează la titlul de ”Firma anului în România” în cadrul IFLR Europe Awards 2025, ceremonie ce va avea loc joi | NNDKP, Schoenherr și Clifford Chance Badea, printre firmele aflate pe lista scurtă a premianților din acest an
Filip & Company a asistat grupul Digi la contractarea unui împrumut de peste 54,7 mil. € în România și a unui împrumut de 275 mil. € în Spania | Alexandru Bîrsan (co-managing partener) și Rebecca Marina (counsel), în prim plan
VIDEO | Pastila de insolvență – Procedurile de restructurare (powered by ZRVP)
Rundă de promovări la ZRVP | Echipa de seniori a firmei crește cu șapte avocați. Dr. Cosmin Vasile: ”Ceea ce definește avocatul ZRVP este căutarea obsesivă a soluției juridice care să răspundă cel mai bine nevoilor clientului, iar aceasta este calitatea cheie a fiecărui membru al echipei ZRVP și primul criteriu care stă la baza promovărilor anuale”
CMS anunță noi promovări în România | Alina Tihan preia rolul de Partener în departamentul de Finanțe, iar Andrei Tercu devine co-coordonator al departamentului de Taxe. Horea Popescu, Managing Partner: ”Abilitățile lor de lideri și capacitatea de a obține rezultate excepționale le-a adus încrederea și aprecierea tuturor”
Chambers Europe 2025 | Cele mai bune firme locale de avocați în 9 arii de practică. NNDKP, Filip & Company, Schoenherr, RTPR și Țuca Zbarcea & Asociații au cele mai multe nominalizări pe prima bandă a performanței profesionale
Bondoc și Asociații a anulat un Proces-verbal de sancționare emis în materia RO e-Transport. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Women Lawyers | Să fii femeie în lumea avocaturii înseamnă provocare, determinare, perseverență și o mare dorință de echilibru între viața personală și cea profesională. Irina Corcoveanu, Partener WHSimion & Partners: ”Poate că femeile au nativ o înclinație mai mare către o abordare mai empatică și o diversitate de perspective, însă aceste calități le pot manifesta în egală măsură și bărbații avocați. Diferența ar putea să fie mai degrabă de la o persoană la alta, decât de la un gen la altul”
Women Lawyers | Doamnele au roluri principale și instrumentează proiecte majore la PNSA, firmă în care membrele echipei au un profil profesional bine conturat. Camelia Pătrașcu, Partener: ”Am ocazia de a profesa într-un mediu competitiv, alături de avocați de excepție. În fiecare zi descopăr ceva nou și apreciez deschiderea mea către învățare și inspirația pe care o găsesc în cei din jur”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...