Compania de consultanţă imobiliară Fortim Trusted Advisors vizează o creştere a afacerilor cu 30% în 2022
11 Noiembrie 2021 Agerpres
Pentru anul acesta, conducerea companiei estimează o cifră de afaceri de cinci milioane de lei, în creştere cu 36% faţă de 2020.
Fortim Trusted Advisors, companie de consultanţă imobiliară membră a Alianţei BNP Paribas Real Estate în România, estimează afaceri de 6,5 milioane de lei anul viitor, cu 30% mai mari comparativ cu 2021, ca urmare a diversificării portofoliului de servicii, atragerii de noi proiecte şi revenirii pieţei de birouri, conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES.
"Rezultatele pe care le estimăm pentru 2022 sunt determinate de diversificarea portofoliului de servicii prin întărirea unor linii de business cum ar fi industrial şi retail, dar şi de deschiderea unor activităţi noi în parteneriat cu alţi actori din piaţă. De asemenea, ne bazăm pe revenirea pieţei de birouri şi pe dezvoltarea departamentului de project management, care va însemna, implicit, şi atragerea de proiecte. Cei doi piloni pe care am obţinut rezultatul pozitiv din 2021 sunt segmentele în care noi, acţionarii, avem cea mai mare expertiză: property management şi office. Aceste două zone reprezintă aproximativ 70% din cifra de afaceri pe 2021", a declarat Nicolae Ciobanu, managing partner - head of Advisory Fortim Trusted Advisors.
Pentru anul acesta, conducerea companiei estimează o cifră de afaceri de cinci milioane de lei, în creştere cu 36% faţă de 2020.
"Anul 2021 a fost unul foarte interesant şi alert. La sfârşitul anului trecut, situaţia financiară a companiei nu era dintre cele mai bune, iar obiectivul nostru era să creştem cifra de afaceri şi să marcăm un profit. Avansul de 36% din acest an este determinat de numărul de tranzacţii pe segmentul de birouri, de creşterea departamentului de evaluări şi de zona de project management, unde în primul an de funcţionare am reuşit să avem o cifră de afaceri de 400.000 de lei", a spus Costin Nistor, managing director Fortim Trusted Advisors.
Fortim Trusted Advisors are sediul în Bucureşti şi filiale la Cluj-Napoca şi Târgu-Mureş. Printre cei mai importanţi clienţi recurenţi ai Fortim Trusted Advisors se numără Morgan Stanley, Add Value Management, Indotek, Kesz. De asemenea, pe segmentul de birouri compania s-a ocupat de tranzacţionarea de spaţii pentru Reckit Benkiser, Renault, Fortech, Grohe, Credius, OLX Group, Multinode Network, AHI Carrier, AVL,UMT Software, Future Electronics, The Home sau Bioderma.
"Până în septembrie am închis peste 10.000 mp pe zona de office în Bucureşti şi Cluj-Napoca - cu o suprafaţă medie de aproximativ 1.000 mp per tranzacţie. De asemenea,avem în lucru cereri care totalizează peste 40.000 mp, din care 10-15% se vor închide până la finalul anului. Pentru 2022 estimăm o creştere a numărului de tranzacţii pe office, dar şi creşterea numărului de mp în administrare pe zona de property management", a explicat Bogdan Cange, managing partner Business Development Fortim Trusted Advisors.
Compania are 25 de angajaţi, mai mult cu zece faţă de primele luni ale acestui an şi estimează că la începutul 2023 va ajunge la 33 de persoane.
Fortim Trusted Advisors este o companie de consultanţă imobiliară fondată în anul 2002 şi din decembrie anul trecut este controlată de către Costin Nistor, Bogdan Cange şi Nicolae Ciobanu. Compania oferă servicii de consultanţă imobiliară pe segmentul de birouri, retail, industrial & logistică, evaluări, capital markets, research, dar şi servicii de Property Management şi Project Management.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 14497 / 21708 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Sparking Capital conduce o nouă rundă de finanțare pentru Pluria, sub asistența unei firme internaționale de avocați
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





