ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CE actualizează lista transportatorilor aerieni care nu îndeplinesc standardele de siguranţă,129 de companii - interzise în spaţiul aerian al UE

30 Noiembrie 2023   |   Agerpres

Asigurarea celui mai înalt nivel de siguranţă aeriană pentru europeni şi pentru toţi ceilalţi pasageri care călătoresc se află în centrul politicii Comisiei în domeniul siguranţei aviaţiei.

 
 
Comisia Europeană a actualizat lista UE a transportatorilor aerieni care nu îndeplinesc standardele de siguranţă, lista companiilor aeriene care fac obiectul unei interdicţii de exploatare sau al unor restricţii de exploatare pe teritoriul Uniunii Europene, deoarece nu respectă standardele internaţionale de siguranţă, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
 
Asigurarea celui mai înalt nivel de siguranţă aeriană pentru europeni şi pentru toţi ceilalţi pasageri care călătoresc se află în centrul politicii Comisiei în domeniul siguranţei aviaţiei.
 
În urma ultimei actualizări, Fly Bagdad a fost inclus pe listă. Temeiul acestei decizii îl constituie preocupările în materie de siguranţă identificate de Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (AESA). Acestea au condus la decizia de a nu acorda întreprinderii Fly Baghdad o autorizaţie de operator dintr-o ţară terţă (TCO).
 
Actualizarea reflectă, de asemenea, decizia de a menţine interdicţia impusă transportatorilor aerieni certificaţi în Nepal, având în vedere preocupările continue în materie de siguranţă identificate în timpul unei vizite de evaluare în Nepal în perioada 11-15 septembrie. Cu toate acestea, angajamentul proactiv al Autorităţii Aeronautice Civile din Nepal şi eforturile continue de a-şi consolida capacitatea de supraveghere a siguranţei au fost recunoscute în mod corespunzător în cadrul reuniunii Comitetului de Siguranţă Aeriană al UE.
 
În urma actualizării, un număr total de 129 de companii aeriene sunt interzise în spaţiul aerian al UE: 101 de companii aeriene certificate în 15 state, din cauza supravegherii inadecvate a siguranţei de către autorităţile aeronautice din aceste state, 22 de companii aeriene certificate în Rusia, precum şi şase companii aeriene individuale din alte state, pe baza unor deficienţe grave de siguranţă identificate: Air Zimbabwe (Zimbabwe), Avior Airlines (Venezuela), Blue Wing Airlines (Suriname), Iran Aseman Airlines (Iran), Fly Baghdad (Irak) şi Iraqi Airways (Irak).
 
Alte două companii aeriene fac obiectul unor restricţii operaţionale şi pot efectua zboruri spre UE doar cu anumite tipuri de aeronave: Iran Air (Iran) şi Air Koryo (Coreea de Nord).
 
Actualizarea Listei UE pentru siguranţa aeriană se bazează pe avizul unanim al experţilor în domeniul siguranţei aviaţiei din statele membre, care s-au reunit la Bruxelles în perioada 14-16 noiembrie 2023 sub auspiciile Comitetului de Siguranţă Aeriană al UE. Acest comitet este prezidat de Comisia Europeană, cu sprijinul AESA. Comisia pentru transport a Parlamentului European sprijină, de asemenea, actualizarea. Deciziile adoptate în temeiul Listei UE pentru siguranţa aeriană se bazează pe standardele internaţionale de siguranţă şi, în special, pe standardele decretate de Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI). 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2782 / 18383
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Trei firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2025 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
Bulboacă & Asociații a sprijinit obținerea unei finanțări de capital de lucru în valoare de 20 de milioane EUR pentru Frigoglass, asumând din nou un rol de reprezentare dublă. Colaborare cu două firme internaționale de avocați, în acest proiect
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
Mitel & Asociatii recrutează avocat cu experienta (Real Estate)
Băiculescu și Asociații asistă una dintre cele mai mari companii de brokeraj din România într-o tranzacție de 2.000.000 RON | Antonia Prisacaru, Head of Litigation: ”Un exemplu de cooperare eficientă între echipă și client, dar și o provocare în gestionarea unor etape juridice complexe, de la litigii până la finalizarea negocierilor”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...