ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

BNR: Riscurile la adresa stabilităţii financiare se menţin ridicate, pe fondul dezechilibrelor interne şi al tensiunilor geopolitice

06 Iulie 2026   |   Agerpres

Riscurile la adresa stabilităţii financiare se menţin la un nivel ridicat, similar evaluărilor din raportul anterior, pe fondul persistenţei dezechilibrelor şi vulnerabilităţilor interne, precum şi al amplificării tensiunilor geopolitice la nivel global, potrivit Raportului asupra stabilităţii financiare din iunie 2026, publicat luni de Banca Naţională a României (BNR).

 
 

Riscurile la adresa stabilităţii financiare se menţin la un nivel ridicat, similar evaluărilor din raportul anterior, pe fondul persistenţei dezechilibrelor şi vulnerabilităţilor interne, precum şi al amplificării tensiunilor geopolitice la nivel global, potrivit Raportului asupra stabilităţii financiare din iunie 2026, publicat luni de Banca Naţională a României (BNR).

"Nivelul riscurilor la adresa stabilităţii financiare se menţine ridicat, similar evaluărilor din Raportul anterior, pe fondul dezechilibrelor şi vulnerabilităţilor persistente atât pe plan intern, cât şi la nivel global. Amplificarea conflictelor geopolitice, fragmentarea geoeconomică în creştere sau incertitudinile privind evoluţia preţurilor din sectorul energetic continuă să reprezinte factori de risc la adresa perspectivelor economice şi stabilităţii pieţelor financiare. În acest context, sectorul bancar românesc îşi păstrează rezilienţa, beneficiind de un nivel adecvat al capitalizării, al lichidităţii şi de politici prudente de gestionare a riscurilor, dar materializarea parţială a vulnerabilităţilor menţionate poate eroda această bază solidă, pe termen scurt şi mediu", se arată în raport.

Potrivit raportului, conflictul din Orientul Mijlociu şi blocajele din Strâmtoarea Ormuz generează şocuri pe partea ofertei, cu efecte asupra economiei şi inflaţiei globale, în timp ce datoria publică ridicată şi deficitele fiscale mari amplifică riscul suveran şi reduc spaţiul pentru măsuri de sprijin. Totodată, evaluările încă ridicate de pe pieţele de capital menţin riscul unor noi corecţii abrupte ale activelor.

Referitor la deteriorarea echilibrelor macroeconomice interne, activitatea economică a continuat să evolueze într-un ritm modest în anul 2025, sub aşteptările formulate la începutul anului şi în uşoară decelerare faţă de anul precedent

"Deşi evoluţiile recente indică o atenuare a deficitului bugetar, ca urmare a procesului de consolidare fiscal-bugetară, ajustarea se realizează de la niveluri iniţiale deosebit de ridicate, iar riscurile legate de absorbţia fondurilor europene, în special a celor din programul PNRR, rămân semnificative", se mai precizează în raport.

În ceea ce priveşte riscul de nerambursare a creditelor contractate de sectorul neguvernamental, situaţia financiară a firmelor s-a deteriorat, însă rămâne în afara zonei de risc. "Vulnerabilităţile populaţiei se menţin la un nivel redus. Calitatea portofoliului de credite acordate de bănci populaţiei s-a îmbunătăţit, în timp ce tendinţa de deteriorare a continuat pe palierul companiilor nefinanciare", se mai arată în document.

În raport se mai face referire la riscul asociat provocărilor la adresa securităţii cibernetice şi a inovaţiei financiare. "Interacţiunile dintre riscurile cibernetice, tehnologice şi geopolitice determină o creştere a complexităţii profilului general de risc al sectorului financiar", se mai arată în document. Totodată, implementarea DORA contribuie la consolidarea rezilienţei operaţionale digitale a sectorului financiar.

Din perspectivă ciclică, au fost identificate două riscuri sistemice de nivel sever şi alte două riscuri evaluate la nivel moderat. Riscurile evaluate la nivel sever vizează: incertitudinile la nivel global în contextul multiplelor evenimente geopolitice şi deteriorarea echilibrelor macroeconomice interne, ambele cu perspectivă constantă în perioada următoare.

În acelaşi timp, au fost identificate două riscuri sistemice de intensitate moderată: riscul de nerambursare a creditelor contractate de sectorul neguvernamental, cu tendinţă de creştere în perioada următoare, determinată în special de segmentul companiilor nefinanciare şi riscul asociat provocărilor la adresa securităţii cibernetice şi a inovaţiei financiare, pentru care perspectiva este de intensificare.

"De la data publicării Raportului anterior, riscurile la adresa stabilităţii financiare provenite din mediul extern s-au intensificat. Criza energetică generată de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu şi întreruperea severă a fluxurilor comerciale prin Strâmtoarea Ormuz a generat un şoc global pe latura ofertei, cu implicaţii asupra securităţii energetice şi alimentare, asupra perspectivelor privind creşterea economică şi inflaţia, precum şi asupra apetitului global pentru risc", susţin autorii raportului.

Conform BNR, incertitudinile sporite privind durata şi intensitatea conflictului au contribuit la manifestarea unor episoade recurente de volatilitate pe pieţele financiare internaţionale şi la fluctuaţii mai ample ale fluxurilor de capital.

"Deşi economia globală şi sistemul financiar internaţional s-au menţinut reziliente până în prezent, iar corecţiile preţurilor activelor financiare s-au produs într-o manieră relativ ordonată, o prelungire sau o intensificare a conflictului ar amplifica tensiunile pe pieţele de energie şi ar determina o înăsprire suplimentară a condiţiilor financiare", se mai arată în document.

Totodată, nivelul ridicat al îndatorării publice şi persistenţa unor deficite fiscale ample pe plan internaţional continuă să alimenteze tensiuni privind percepţia riscului suveran, inclusiv la nivel european, şi limitează spaţiul fiscal disponibil pentru adoptarea de măsuri de sprijin destinate atenuării impactului şocului energetic.

În acelaşi timp, pe pieţele de capital, evaluările rămân ridicate în pofida corecţiilor recente, ceea ce poate amplifica riscul unor ajustări abrupte ale preţurilor activelor. "Acest risc este accentuat de concentrarea ridicată a indicilor bursieri în companii din sectorul tehnologic, în special cele asociate inteligenţei artificiale, ale căror evaluări încorporează aşteptări optimiste privind profitabilitatea viitoare, ceea ce sporeşte probabilitatea ca o reevaluare a perspectivelor de creştere ale sectorului tehnologic, a ritmului de adoptare a noilor tehnologii sau a rentabilităţii investiţiilor în infrastructura aferentă să genereze corecţii disproporţionate ale preţurilor pe ansamblul pieţei de capital", susţin autorii raportului.

Pe plan intern, riscurile la adresa stabilităţii financiare generate de dezechilibrele macroeconomice interne se menţin la un nivel semnificativ. Acestea au fost alimentate de accentuarea incertitudinilor de natură politică şi geopolitică, într-un context macroeconomic fragil, marcat de o creştere economică modestă şi de deficite gemene persistente, notează BNR.

"Deşi evoluţiile recente indică o relativă atenuare a deficitului bugetar, ca urmare a procesului de consolidare fiscal-bugetară, care contribuie şi la reducerea presiunilor asupra dezechilibrului extern, ajustarea se realizează de la niveluri iniţiale deosebit de ridicate, România consemnând cele mai ample deficite (fiscal şi de cont curent) din UE", mai arată documentul.

În termeni ESA, deficitul bugetar s-a situat la 7,9% din PIB în anul 2025, iar potrivit prognozei de primăvară 2026 a Comisiei Europene acesta este anticipat să se reducă la 6,2% din PIB în anul 2026, niveluri care evidenţiază persistenţa presiunilor asupra finanţelor publice. În plus, activitatea economică a continuat să evolueze într-un ritm modest în anul 2025, în uşoară decelerare faţă de anul precedent.

Pentru anul 2025, avansul PIB real s-a situat la 0,7%, comparativ cu 0,95% în anul 2024.

Potrivit documentului, evoluţia reflectă efectele ajustării fiscale, temperarea cererii interne şi scăderea puterii de cumpărare a populaţiei. "Un aspect pozitiv este, însă, reorientarea modelului de creştere economică, de la unul bazat preponderent pe consum către unul susţinut de investiţii", se mai arată în raport.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 23 / 22329
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
​​ZEISS a semnat achiziția EDY OPTIC și face pasul către operarea directă pe piața românească a opticii medicale. Schoenherr a fost consultantul cumpărătorului în această tranzacție
O tranzacție reper în zona finanțărilor din piața imobiliară: Kinstellar a asistat Deutsche Pfandbriefbank în refinanțarea de 123 de milioane de euro a complexului hotelier Radisson Blu din București | Finanțare coordonată de la București, cu o echipă din mai multe jurisdicții și cu partenerii Magdalena Raducanu și Victor Constantinescu în prim plan
Avocații firmei Bohâlțeanu și Asociații au stat alături de retailerul internațional SPAR, împreună cu Cerha Hempel, firmă cu alonjă regională, în vânzarea participației în rețeaua de magazine Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Daniela Milculescu (Partener)
„Marile litigii se câștigă prin disciplină strategică, dar și prin inefabilul moment de inspirație”, spune Ana Diculescu-Șova, Senior Partener NNDKP, singurul avocat român aflat pe lista scurtă pentru titlul de “Dispute Resolution Lawyer of the Year” la Legal 500 CEE Awards 2026. Această nominalizare este încă o confirmare a unor valori profesionale care, în timp, “transformă experiența în atitudine și pe cel care o practică în călăuză”
CMS asistă Frasers Group în achiziția magazinelor de articole sportive ale Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Roxana Frățilă (Real Estate) și Mircea Moraru (Corporate ̸ M&A)
SYCLEF intră în România prin achiziția Grupului Unicool. Tranzacție asistată de Băncilă, Diaconu & Asociații și PNSA
Peștera II: Cum au lucrat firmele de avocați Filip & Company, Bondoc & Asociații și Clifford Chance Badea la una dintre cele mai mari finanțări de energie verde din regiune
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Mădălina Mitel (Partener Mitel & Asociații): În proiectele complexe, întrebarea centrală nu mai este dacă există documente GDPR, ci dacă organizația poate explica fluxurile de date, poate controla persoanele împuternicite și poate reacționa coerent atunci când tehnologia schimbă modul în care sunt luate deciziile. Inteligența artificială obligă business-ul să treacă de la conformare formală la guvernanță aplicată
Filip & Company a asistat Premier Energy în legătură cu finanțarea-punte de până la 825 mil. € pentru achiziția grupului Evryo. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Alexandru Bîrsan (managing partner)
Filip & Company a asistat Digmatix în achiziția Elian Solutions și intrarea pe piața din România. Olga Niță (partener), coordonatoarea echipei de proiect: “Această tranzacție reflectă interesul investitorilor strategici pentru companiile locale care au construit expertiză solidă și poziții de lider în nișele lor”
România trece la contraofensivă în dosarul RAFO Onești: Ministerul Finanțelor caută avocați la Viena pentru a bloca executarea hotărârii ICSID obținute de grupul austriac Petrochemical Holding | Statul vrea o interdicție judiciară care să oprească recunoașterea unei decizii de circa 85 de milioane de euro și deschide un nou front într-un teritoriu juridic marcat de tensiuni între arbitrajul investițional și dreptul Uniunii Europene
Marile provocări și principalele tendințe din Energie, analizate de avocații firmei Țuca Zbârcea & Asociații, care operează la nivelul celor mai sofisticate structuri din sectorul energetic: tranzacții și finanțări complexe, dispute cu precedent european și proiecte cu relevanță strategică națională. Cele mai interesante mandate ale echipei ce asistă jucători cheie din acest segment, într-o practică ce asigură 10% din veniturile firmei
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...