ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

România riscă să piardă definitiv 8,7 miliarde de euro din PNRR (consultant)

07 Iulie 2026   |   Agerpres

România mai are la dispoziţie puţin peste o lună pentru a îndeplini condiţiile necesare accesării ultimelor fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), iar în joc se află 8,7 miliarde de euro, care riscă să fie pierdute definitiv, avertizează consultantul economic Adrian Negrescu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

 
 

România mai are la dispoziţie puţin peste o lună pentru a îndeplini condiţiile necesare accesării ultimelor fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), iar în joc se află 8,7 miliarde de euro, care riscă să fie pierdute definitiv, avertizează consultantul economic Adrian Negrescu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

"Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă a fost promovat iniţial ca proiectul de ţară care va moderniza structural România, aducând miliarde de euro pentru spitale, autostrăzi şi reforme profunde. Astăzi, privind lucid cifrele şi realitatea din teren, devine evident că acest program reprezintă un eşec major din punct de vedere investiţional. Este imaginea unui program mamut construit fără o viziune pe termen lung, lipsit de studii de impact fundamentate şi blocat într-un hăţiş de neputinţă administrativă şi instabilitate politică. Iniţial, la momentul lansării, i-am spus Planul Naţional de Reforme Probabile. Între timp a devenit Planul Naţional de Reforme Ratate. Ne aflăm în plină linie dreaptă, cu 95% din perioada de implementare a programului deja scursă, iar bilanţul este unul sumbru", a menţionat Negrescu.

Potrivit acestuia, România a reuşit să încaseze doar 61% din fonduri raportat la sumele recalculate şi "un catastrofal 44% dacă ne raportăm la valoarea iniţială, ambiţioasă, a programului, de 29 miliarde euro".

"Gradul de îndeplinire a jaloanelor şi ţintelor oglindeşte fidel rata precară de încasare, demonstrând că aparatul bugetar a fost complet depăşit de complexitatea cerinţelor. Mai avem doar o lună şi câteva zile până la termenul-limită absolut de la finalul lunii august 2026. În joc mai sunt 8,7 miliarde de euro, o sumă uriaşă pe care riscăm să o pierdem definitiv din cauza indolenţei", a adăugat Negrescu.

Potrivit consultantului, România a încasat 13 miliarde de euro, dar "factura incompetenţei este deja uriaşă".

"Am pierdut deja 500 de milioane de euro din Cererea de plată numărul trei şi am fost supuşi unei amputări masive de 7 miliarde de euro la renegocierea din 2025, decontând direct întârzierile cronice acumulate de guvernele anterioare. Rădăcina acestui eşec nu stă doar în execuţia defectuoasă, ci în însăşi fundaţia PNRR. Programul a fost pus pe hârtie în grabă, fiind mai degrabă o listă de cumpărături şi o sumă de dorinţe birocratice decât un plan strategic. Un fel de şaorma cu de toate din punct de vedere investiţional", a mai scris consultantul economic.

El susţine că lipsa unor studii de impact economice şi sociale serioase a transformat PNRR într-o "bombă cu ceas pentru administraţia publică".

"S-au asumat termene nerealiste şi reforme structurale de o complexitate uriaşă, fără a se evalua capacitatea administrativă a ministerelor de a le duce la bun sfârşit sau impactul lor real în societate. Rezultatul este că România se sufocă astăzi sub propria neputinţă de a livra ceea ce s-a angajat haotic, de una singură, să facă. Instabilitatea politică a funcţionat ca o frână de mână trasă în plină viteză. Criza declanşată de moţiunea de cenzură a lăsat ţara în faţa celui mai prost scenariu posibil, gestionarea finalului PNRR de către un Guvern interimar. Deşi miniştrii au încercat să menţină ritmul şi au muncit zi de zi pentru a debloca marile reforme aflate în responsabilitatea lor, limitările juridice actuale blochează mecanismul statului", a adăugat Negrescu.

În opinia consultantului, existenţa unui Guvern interimar împiedică Executivul să recurgă la procedura angajării răspunderii sau la adoptarea de ordonanţe de urgenţă pentru promovarea actelor normative necesare.

"Singurul colac de salvare rămas este convocarea Parlamentului în sesiuni extraordinare în perioada următoare. Deputaţii şi senatorii trebuie să dezbată şi să adopte în ritm de alertă legile care ţin captive miliardele de euro. Dovada supremă că PNRR a fost gândit prost, lăsând cele mai grele şi sensibile reforme pentru final, se vede în lista proiectelor legislative blocate, unde fiecare zi de întârziere ne costă direct. Printre reformele rămase, şase proiecte legislative sunt cele mai importante şi însumează sume colosale. Au fost prezentate de premierul Bolojan pe Facebook", a mai scris Negrescu.

El susţine că Legea privind salarizarea unitară, "un proiect extrem de sensibil politic ce vizează corectarea inechităţilor din sistemul public, are o valoare de 770 de milioane de euro".

"Tot 770 de milioane de euro reprezintă şi miza pentru legea privind incompatibilităţile, menită să cureţe şi să transparentizeze funcţiile publice. Aceeaşi sumă este alocată legii privind recompensarea personalului Ministerului Finanţelor pentru îmbunătăţirea colectării veniturilor la bugetul de stat, precum şi legii privind funcţia publică, ce vizează profesionalizarea corpului funcţionarilor. Cele mai mari mize financiare, de câte 972 de milioane de euro fiecare, sunt ataşate legii privind Codul urbanismului, esenţială pentru infrastructură, şi legii privind decarbonizarea sectorului de încălzire şi răcire, vitală pentru tranziţia energetică. Vor fi capabili politicienii să le aprobe într-o sesiune extraordinară? Pare că sunt mici şanse în acest sens", a adăugat consultantul economic.

În opinia sa, România se află în faţa unui paradox dureros.

"În timp ce avem nevoie disperată de autostrăzi, spitale şi modernizare, miliardele din PNRR riscă să se întoarcă la Bruxelles sau să fie anulate din cauza incompetenţei decidenţilor. PNRR nu a fost o rampă de lansare, ci o oglindă care a scos la iveală lipsa cronică de viziune, absenţa studiilor de impact şi incapacitatea clasei politice de a pune interesul naţional deasupra jocurilor de culise. Cele câteva zile rămase nu mai sunt despre dezvoltare, ci despre un management de criză disperat pentru a salva ce se mai poate dintr-un eşec deja asumat", a adăugat Adrian Negrescu.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 24 / 22352
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: MITEL & ASOCIATII cauta Avocat care sa se alature echipei sale de Real Estate.
WTR Global Leaders 2026 | România urcă la 19 reprezentanți în liga mondială a specialiștilor în mărci – mai mulți decât Italia și aproape cât Franța. Ana-Maria Baciu (BACIU Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (Țuca Zbârcea & Asociații) și Alina Tugearu (ZRVP) rămân în elita globală, iar lista se îmbogățește cu două nume de referință. Cine sunt avocații evidențiați, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
Filip & Company obține o victorie de referință într-un litigiu privind protecția construcțiilor învecinate. Proiect gestionat de Alin Grapă (Counsel) și Eduard Maxim (Senior Associate)
​​ZEISS a semnat achiziția EDY OPTIC și face pasul către operarea directă pe piața românească a opticii medicale. Schoenherr a fost consultantul cumpărătorului în această tranzacție
O tranzacție reper în zona finanțărilor din piața imobiliară: Kinstellar a asistat Deutsche Pfandbriefbank în refinanțarea de 123 mil. € a Radisson Blu (București). O altă firmă regională a stat alături de proprietarii complexului hotelier | Finanțare coordonată de la București, cu o echipă din mai multe jurisdicții și cu partenerii Magdalena Raducanu și Victor Constantinescu în prim plan
Reff & Asociații și Deloitte România au obținut o victorie definitivă într-un litigiu fiscal complex privind proprietatea intelectuală, serviciile intra-grup și prețurile de transfer. Ajustări de peste 90 de milioane de lei impuse de ANAF au fost anulate
Avocații firmei Bohâlțeanu și Asociații au stat alături de retailerul internațional SPAR, împreună cu Cerha Hempel, firmă cu alonjă regională, în vânzarea participației în rețeaua de magazine Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Daniela Milculescu (Partener)
CMS asistă Frasers Group în achiziția magazinelor de articole sportive ale Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Roxana Frățilă (Real Estate) și Mircea Moraru (Corporate ̸ M&A)
SYCLEF intră în România prin achiziția Grupului Unicool. Tranzacție asistată de Băncilă, Diaconu & Asociații și PNSA
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Mădălina Mitel (Partener Mitel & Asociații): În proiectele complexe, întrebarea centrală nu mai este dacă există documente GDPR, ci dacă organizația poate explica fluxurile de date, poate controla persoanele împuternicite și poate reacționa coerent atunci când tehnologia schimbă modul în care sunt luate deciziile. Inteligența artificială obligă business-ul să treacă de la conformare formală la guvernanță aplicată
Filip & Company a asistat Digmatix în achiziția Elian Solutions și intrarea pe piața din România. Olga Niță (partener), coordonatoarea echipei de proiect: “Această tranzacție reflectă interesul investitorilor strategici pentru companiile locale care au construit expertiză solidă și poziții de lider în nișele lor”
România trece la contraofensivă în dosarul RAFO Onești: Ministerul Finanțelor caută avocați la Viena pentru a bloca executarea hotărârii ICSID obținute de grupul austriac Petrochemical Holding | Statul vrea o interdicție judiciară care să oprească recunoașterea unei decizii de circa 85 de milioane de euro și deschide un nou front într-un teritoriu juridic marcat de tensiuni între arbitrajul investițional și dreptul Uniunii Europene
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...