BNR: Activele financiare ale sectorului administraţiilor publice s- au situat la 22,6% din PIB, în trimestrul I din 2023
07 August 2023 Agerpres
Sectorul administraţiilor publice a înregistrat un necesar net de finanţare în cuantum de 1,4% din PIB în trimestrul I 2023 comparativ cu 1,7% din PIB în trimestrul I 2022, pe seama eforturilor Guvernului de reducere a deficitului bugetar în contextul recomandărilor Comisiei Europene.
Activele financiare ale sectorului administraţiilor publice au crescut în primul trimestru din 2023 cu 0,5 puncte procentuale comparativ cu perioada similară din 2022, ajungând la 22,6%, conform datelor publicate de Banca Naţională a României.
"Evoluţia ascendentă a fost determinată de majorarea semnificativă a stocului disponibilităţilor de natura numerarului şi depozitelor (+75,5%) atingând un nivel de 6,3% din PIB, ca urmare a încasării contravalorii titlurilor de natura datoriei emise de Ministerul Finanţelor în trimestrul I 2023, titluri de stat denominate în euro şi în dolari americani", precizează BNR.
Potrivit sursei citate, participaţiile şi acţiunile/unităţile fondurilor de investiţii au scăzut cu 1,2 puncte procentuale, ajungând să reprezinte 8,7% din PIB. Alte conturi de primit (taxe, impozite, contribuţii sociale, creanţe comerciale, sume datorate de agenţii economici autorităţilor publice şi creanţe externe) s-au redus cu 0,3 puncte procentuale, până la nivelul de 5,3%. Creditele acordate de administraţiile publice au ajuns la un nivel de 2% din PIB (în scădere cu 0,3 puncte procentuale), evoluţie dată, în principal, de plăţile în avans efectuate de stat pentru achiziţionarea de echipamente militare şi de rambursările efectuate de societăţile nefinanciare pentru creditele acordate de administraţia centrală, menţionează banca centrală.
"Evoluţia ascendentă a fost determinată de majorarea semnificativă a stocului disponibilităţilor de natura numerarului şi depozitelor (+75,5%) atingând un nivel de 6,3% din PIB, ca urmare a încasării contravalorii titlurilor de natura datoriei emise de Ministerul Finanţelor în trimestrul I 2023, titluri de stat denominate în euro şi în dolari americani", precizează BNR.
Potrivit sursei citate, participaţiile şi acţiunile/unităţile fondurilor de investiţii au scăzut cu 1,2 puncte procentuale, ajungând să reprezinte 8,7% din PIB. Alte conturi de primit (taxe, impozite, contribuţii sociale, creanţe comerciale, sume datorate de agenţii economici autorităţilor publice şi creanţe externe) s-au redus cu 0,3 puncte procentuale, până la nivelul de 5,3%. Creditele acordate de administraţiile publice au ajuns la un nivel de 2% din PIB (în scădere cu 0,3 puncte procentuale), evoluţie dată, în principal, de plăţile în avans efectuate de stat pentru achiziţionarea de echipamente militare şi de rambursările efectuate de societăţile nefinanciare pentru creditele acordate de administraţia centrală, menţionează banca centrală.
Angajamentele financiare ale administraţiilor publice, exprimate ca pondere în PIB, au crescut cu 0,8 puncte procentuale, ajungând la 48,8% la finele trimestrului I 2023. Această evoluţie a fost determinată, în principal, de emisiunile de titluri de stat efectuate de Ministerul Finanţelor în vederea finanţării deficitului bugetar şi refinanţării datoriei guvernamentale şi sunt reflectate în cadrul instrumentului financiar titluri de natura datoriei, care au crescut cu 0,5 puncte procentuale în primele trei luni ale anului, ajungând la 33,7% din PIB.
O tendinţă similară a consemnat şi stocul creditelor angajate (+16,7%), în creştere cu 0,2 puncte procentuale, ajungând la 6,7% din PIB, datorită emisiunilor de titluri de stat nenegociabile destinate populaţiei din cadrul programului Tezaur, lansate în trimestrul I 2023.
Ponderea datoriilor din categoria alte conturi de plătit a atins un nivel de 7,6% din PIB, în creştere faţă de T1 2022 cu 0,1 puncte procentuale ca urmare, în principal, a înregistrării sumelor primite în baza Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, componenta de împrumut extern nerambursabil (grant) şi a celor datorate societăţilor nefinanciare în contextul măsurilor întreprinse de stat pentru reducerea impactului rezultat din creşterea preţurilor energiei.
Sectorul administraţiilor publice a înregistrat un necesar net de finanţare în cuantum de 1,4% din PIB în trimestrul I 2023 comparativ cu 1,7% din PIB în trimestrul I 2022, pe seama eforturilor Guvernului de reducere a deficitului bugetar în contextul recomandărilor Comisiei Europene.
Administraţia centrală a prezentat un necesar net de finanţare de 1,8% din PIB în ianuarie-martie 2023, comparativ cu 2% din PIB în perioada similară a anului trecut.
Administraţiile locale au înregistrat o capacitate netă de finanţare în ambele trimestre analizate, şi anume 0,3% din PIB în trimestrul I 2023 şi 0,2% din PIB în trimestrul I 2022.
Administraţiile de securitate socială au consemnat o capacitate netă de finanţare de 0,1% sută din PIB în ambele trimestre luate în analiză.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 7675 / 22111 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Marile provocări și principalele tendințe din Energie, analizate de avocații firmei Țuca Zbârcea & Asociații, care operează la nivelul celor mai sofisticate structuri din sectorul energetic: tranzacții și finanțări complexe, dispute cu precedent european și proiecte cu relevanță strategică națională. Cele mai interesante mandate ale echipei ce asistă jucători cheie din acest segment, într-o practică ce asigură 10% din veniturile firmei
Women in Business Law EMEA Awards 2026 | Șase firme concurează pentru titlul de „Firma anului în România” – patru case locale independente, printre care NNDKP și Popescu & Asociații, alături de structurile juridice afiliate KPMG și Deloitte. Reff & Associates, dublă nominalizare, inclusiv la „Gender Diversity Support – CEE”. Cum arată harta românească a premiilor care celebrează femeile din avocatura de business
Delgaz Grid obţine un împrumut sindicalizat de trei miliarde de lei pentru creşterea flexibilităţii financiare. CMS a oferit consultanţă consorțiului de finanțare format din șapte bănci
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de IAM Patent 1000 – 2026 | ZRVP, NNDKP, Baciu Partners și Mușat & Asociații au cei mai mulți avocați listați. Cine sunt profesioniștii aflați în prim plan anul acesta și ce spun clienții despre firmele aflate în fruntea plutoanelor
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Cum se văd aceste transformări din practica firmei Reff & Asociații | Deloitte Legal și care sunt cele mai importante schimbări observate în comportamentul clienților, într-o discuție cu Georgiana Singurel (Partener) și Silvia Axinescu (Counsel)
Reff & Asociații | Deloitte Legal lansează campania aniversară de 20 de ani, care include evenimente de business, formate inovatoare și conținut video divers
Validare regională a unei specializări cu relevanță tot mai mare | De vorbă cu Monica Stătescu, Of-Counsel Filip & Company, nominalizată pentru titlul de „TMT Next Generation Partner of the Year” la Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026, despre felul în care M&A, piețele de capital, proprietatea intelectuală și tehnologia se intersectează în mandate cu arhitectură juridică tot mai densă și despre profilul clientului TMT, cu nevoi care depășesc granițele tradiționale ale ariilor de practică
Filip & Company a asistat grupul ceh Star Capital Finance la intrarea pe piața din România prin achiziția a două parcuri de retail NEST, într-o tranzacție de aproape 40 mil. €. Ioana Roman (partener) a coordonat echipa
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
RTPR, Bondoc & Asociații și KPMG au consiliat tranzacția prin care fondul regional de private equity Provectus Capital Partners a dobândit pachetul majoritar al companiei Seatbelt Consulting | Echipele implicate în proiect, coordonatorii și tipul de asistență oferită
Arta apărării interdisciplinare în White-Collar Crime: Cum a reușit Voinescu Lawyers să demonteze acuzații penale grave în dosarul Vivre Deco | Gabriel Voinescu, coordonatorul echipei: ”Suntem una dintre puținele case de avocatură din România capabile să combine, la nivel de specialist, dreptul civil al afacerilor cu dreptul penal al afacerilor – exact ceea ce a permis, în acest caz, o apărare integrată simultană pe șase încadrări juridice diferite și obținerea soluției definitive de clasare”
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





