
Aproape două treimi dintre români cumpără impulsiv; circa trei sferturi apreciază reducerile şi promoţiile (studiu)
20 Februarie 2025
AgerpresCampaniile promoţionale pot determina schimbarea mărcii obişnuite pentru 55% dintre consumatori (peste 50% în cadrul tuturor categoriilor de vârstă: 57% Gen Y, 56% Gen X, 54% Baby Boomers şi 50% Gen Z).
Aproape trei sferturi dintre români (72%) ţin cont de reduceri şi promoţii atunci când vine vorba să aprecieze cumpărăturile în magazine, în timp ce 64% au declarat că acestea îi determină să facă achiziţii impulsive, atât în cazul plasărilor speciale, cât şi al celor strategice, reiese dintr-un studiu de specialitate, publicat joi.
Potrivit cercetării Highlight Agency, realizată cu sprijinul Reveal Marketing Research, promoţiile sunt căutate de toate categoriile de consumatori. În acelaşi timp, impactul unei promoţii bine comunicate şi semnalizate, care răspunde nevoilor lor, este foarte ridicat şi în ce priveşte loialitatea faţă de brand: 78% dintre ei afirmă că promoţiile sunt unul dintre factorii care influenţează inclusiv decizia de a schimba marca pe care o achiziţionează de obicei.
Potrivit cercetării Highlight Agency, realizată cu sprijinul Reveal Marketing Research, promoţiile sunt căutate de toate categoriile de consumatori. În acelaşi timp, impactul unei promoţii bine comunicate şi semnalizate, care răspunde nevoilor lor, este foarte ridicat şi în ce priveşte loialitatea faţă de brand: 78% dintre ei afirmă că promoţiile sunt unul dintre factorii care influenţează inclusiv decizia de a schimba marca pe care o achiziţionează de obicei.
În acelaşi timp, campaniile promoţionale pot determina schimbarea mărcii obişnuite pentru 55% dintre consumatori (peste 50% în cadrul tuturor categoriilor de vârstă: 57% Gen Y, 56% Gen X, 54% Baby Boomers şi 50% Gen Z).
De asemenea, un român din patru afirmă că premiile instant reprezintă tipologia dorită ca recompensă în cadrul campaniilor promo, fiind preferate în cea mai mare măsură de către consumatorii reprezentativi pentru Generaţia Z (28%). În acest sens, 69% dintre respondenţi consideră că premiile instant influenţează pozitiv decizia lor de a schimba mărcile pe care le folosesc în mod obişnuit.
Campaniile promoţionale atrag atenţia a aproape trei sferturi dintre cumpărători (72%), iar 64% dintre respondenţi au declarat că acestea îi determină să facă achiziţii impulsive, referindu-se atât la plasările speciale cât şi la cele strategice.
Peste jumătate (55%) dintre cei chestionaţi percep plasările speciale din magazine (insule creative, teatralizări etc) ca fiind strategii pentru a promova produsele aflate în ofertă sau promoţie, ceea ce subliniază eficacitatea acestor tactici în atragerea atenţiei consumatorilor. În acelaşi timp, 40% dintre aceştia sunt de părere că acest tip de plasări le influenţează decizia de cumpărare, iar cel mai mare impact îl au asupra Generaţiei Z (45%).
Totodată, elementele de plasare strategică, cum ar fi amplasarea la capetele de raft sau în zona caselor de marcat, nu numai că atrag atenţia, dar şi modelează loialitatea faţă de marcă, încurajând achiziţiile impulsive, 67% dintre respondenţi afirmând că achiziţionează produse din zona caselor de marcat. Acest comportament este mai accentuat în rândul cumpărătorilor mai tineri, din Generaţiile Z şi Y.
Când vine vorba despre înscrierea în campanii promoţionale, mai mult de jumătate dintre români (în special cei din Generaţia X şi Baby Boomers, bărbaţi, cu venit mediu şi ridicat) preferă promoţiile care utilizează şi platforme online, însă promoţiile instore, cu reprezentant prezent, oferă mai multă încredere cumpărătorilor. Locul secund este ocupat de promoţiile cu câştiguri instant cu un procent de 22 %, de data aceasta majoritatea provenind din Generaţia Z (28%), apoi, la distanţă mare, de înscrierile prin WhatsApp (10%) şi SMS (8%).
În acest context, consumatorii români preferă premii utile şi imediat aplicabile în viaţa de zi cu zi, considerând drept cele mai atrăgătoare tipologii de premii voucherele online (47%), electrocasnicele şi obiectele pentru casă (45%).
Conform studiului, consumatorii din Generaţia Z au indicat electrocasnicele şi obiectele pentru casă ca fiind unul dintre tipurile preferate de premii (77%), pe locul secund şi la distanţa mică de premiile de tip experienţă, care ocupă primul loc în preferinţele celor mai tineri consumatori (81%). Baby Boomers (86%), Gen X (89%) menţionează gadgeturile ca tipologia preferată de premii, în timp ce consumatorii din cadrul Generaţiei Y preferă în egală măsură gadgets (79%) şi experienţe (79%).
La polul opus, 6% dintre români nu au participat niciodată la promoţii de vreun fel, principalul motiv fiind neîncrederea în transparenţa acestora (39%), lipsa de interes în privinţa premiilor în general (32%), credinţa că acestea reprezintă doar o modalitate de a aduna date personale (26%), lipsa timpului necesar acestei acţiuni (24%) şi părerea că este prea complicat să participe sau nu au persoana potrivită care să le explice (10%).
Studiul realizat de Highlight Agency cu suportul Reveal Marketing Research a analizat răspunsurile oferite de un eşantion de 1.006 respondenţi din mediul urban (51% femei, 49% bărbaţi), majoritatea angajaţi full-time (76%), cu venituri lunare pe gospodărie mari şi medii, educaţie superioară (60%), căsătoriţi (66%).
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 10 / 18548 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Kinstellar și-a relocat birourile în Globalworth Tower, pe fondul extinderii echipei. Cushman & Wakefield Echinox a asistat firma de avocați în acest proiect și în vânzarea fostului sediu din centrul Capitalei
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru un jucător de top din industria farmaceutică va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...