ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Aproape 100.000 de români au aplicat la joburi în ianuarie pe BestJobs; femeile conduc clasamentul cu 54,8% dintre aplicări

04 Februarie 2021   |   Agerpres

Potrivit sursei citate, şi în luna ianuarie a acestui an femeile conduc clasamentul, acestea fiind responsabile cu peste jumătate (54,8%) dintre aplicările la joburi.

 
 
Aproape 100.000 de români şi-au căutat joburi, în luna ianuarie, pe platforma de recrutare BestJobs, aplicând în medie la şase posturi disponibile în sistem, relevă datele platformei de recrutare.
 
Cei mai mulţi dintre candidaţii care au aplicat la joburi în luna ianuarie au o experienţă de peste 5 ani de zile (51%) şi au vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani (34,4%), urmaţi de cei cu vârste cuprinse între 35 şi 44 de ani (21,7%). Prin comparaţie, cei sub 25 de ani au fost mai puţin interesaţi de un nou job la început de an, însă se observă o creştere uşoară comparativ cu ultima lună din 2020.
 
Potrivit sursei citate, şi în luna ianuarie a acestui an femeile conduc clasamentul, acestea fiind responsabile cu peste jumătate (54,8%) dintre aplicările la joburi.
 
"Dinamica pieţei muncii a fost vizibilă cu precădere în Bucureşti şi Ilfov, unde au fost înregistrate aproape 300.000 de aplicări, urmate de judeţe precum Timiş (aproape 100.000 de aplicări), Cluj Napoca (cu peste 47.000 de aplicări), Braşov şi Iaşi (cu circa 40.000 de aplicări fiecare). În ansamblu, candidaţii au căutat joburi în special în domenii precum financiar contabil, inginerie, transporturi, IT&C şi medical & pharma", se arată în analiza BestJobs.
 
Joburile remote, care au putut fi desfăşurate de acasă (work from home), continuă să fie la mare căutare şi în acest an. Astfel, în luna ianuarie s-au înregistrat aproape 60.000 de căutări de job-uri remote şi au fost peste 25.000 de candidaţi care au aplicat la astfel de job-uri, disponibile pe platformă.
 
Din totalul locurilor de muncă activate în luna ianuarie pe platforma de recrutare Bestjobs, mai mult de jumătate (54%) au fost din categoria white collar, 21% au fost joburi din categoria blue collar, în timp ce 25% au fost joburi pentru poziţii de management şi coordonare echipe.
 
Topul companiilor cu cele mai multe aplicări a fost condus în luna ianuarie de către Enel (cu peste 7.000 aplicanţi), Alpha Bank România (peste 3.000 aplicanţi), Allianz Technology (peste 3.300 aplicanţi), A&D Pharma (peste 2.400 aplicanţi) şi Pepco Retail (peste 2.200 aplicanţi). Pentru trei luni la rând, Enel este angajatorul care a atras cei mai mulţi candidaţi de pe Bestjobs şi conduce inclusiv clasamentul în ceea ce priveşte aplicările directe ale candidaţilor, direct pe pagina de profil a companiei.
 
BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România, cu o experienţă de peste 18 ani în domeniu. În orice moment, pe Bestjobs sunt peste 4,5 milioane de profesionişti conectaţi la piaţa muncii, peste 25.000 de joburi şi peste 150 de specialişti în dezvoltare profesională şi personală.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 15612 / 19766
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cum reușește Băncilă, Diaconu și Asociații să transforme stagiile de practică într-o rampă reală spre avocatura de business: selecție riguroasă, mentorat „buddy” și oportunități concrete de carieră pentru studenții motivați | Miruna Coderie, Avocat: “Este o oportunitate reală de dezvoltare, care poate marca începutul unei cariere solide în domeniul juridic”
Filip & Company a asistat statul român prin Ministerul Finanțelor în contractarea unor plasamente private sub forma de împrumuturi în valoare de peste 2 miliarde de euro | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
Clifford Chance a asistat UniCredit Bank și Garanti BBVA la semnarea acordului de până la 60 mil. € cu DRI, pentru finanțarea parcului fotovoltaic de 126 MW de la Văcărești | Echipa multijurisdicțională de avocați a fost coordonată de la București, cu Nadia Badea (Partener) și Andreea Șișman (Partener) în prim plan
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Drumul spre performanță: experiențe și lecții din anii de Drept | O discuție cu Stelian Vârvea, student care trece în al doilea an la Facultatea de Drept din Iași, despre provocările primului an de studiu și învățămintele ce pot fi transmise viitorilor ”boboci”: ” Dacă ești curios, motivat și vrei să înțelegi cum funcționează lumea, e un drum care te provoacă constant”
Filip & Company a asistat ING Bank și Raiffeisen Bank în acordarea unei finanțări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna. Echipa a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) | Tranzacția a fost complexă, multijurisdicțională și finalizată într-un termen scurt
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Clifford Chance Badea a asistat UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank, care creează al treilea grup bancar după active pe piața locală | Daniel Badea (Managing Partner): „Expertiza vastă pe care o are Clifford Chance la nivel global, dublată de experiența echipei locale, stau la baza unui palmares reprezentativ de tranzacții cu impact în industria financiar-bancară din România”
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...