Curtea de Conturi recomandă societăţii BTT SA reîntregirea patrimoniului cu activele înstrăinate ilegal şi recuperarea prejudiciului
26 August 2025 Agerpres
Potrivit sursei citate, pentru neconformităţile în cazul cărora există indicii că faptele au fost săvârşite cu încălcarea legii penale, Plenul Curţii de Conturi a decis sesizarea organelor de urmărire penală.
Curtea de Conturi a României (CCR) a constatat în cadrul unei misiuni de audit la SC Biroul de Turism pentru Tineret (BTT) SA neconformităţi semnificative în ceea ce priveşte regularitatea şi corectitudinea activităţii operatorului economic şi recomandă reîntregirea patrimoniului societăţii cu activele înstrăinate ilegal şi recuperarea prejudiciului, informează marţi autoritatea de audit.
Potrivit sursei citate, pentru neconformităţile în cazul cărora există indicii că faptele au fost săvârşite cu încălcarea legii penale, Plenul Curţii de Conturi a decis sesizarea organelor de urmărire penală.
"Curtea de Conturi a constatat neconformităţi semnificative în ceea ce priveşte regularitatea şi corectitudinea activităţii operatorului economic Biroul de Turism pentru Tineret (BTT) SA şi a formulat o concluzie de audit contrară în contextul misiunii efectuate la respectiva societate. Astfel, cu prilejul evaluării activităţii desfăşurate de entitate şi a modului de administrare a patrimoniului în perioada 2021-2023, Curtea a identificat o serie de neconformităţi cu impact deosebit de important asupra activităţii SC BTT SA", se arată într-un comunicat al Curţii transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, pentru neconformităţile în cazul cărora există indicii că faptele au fost săvârşite cu încălcarea legii penale, Plenul Curţii de Conturi a decis sesizarea organelor de urmărire penală.
"Curtea de Conturi a constatat neconformităţi semnificative în ceea ce priveşte regularitatea şi corectitudinea activităţii operatorului economic Biroul de Turism pentru Tineret (BTT) SA şi a formulat o concluzie de audit contrară în contextul misiunii efectuate la respectiva societate. Astfel, cu prilejul evaluării activităţii desfăşurate de entitate şi a modului de administrare a patrimoniului în perioada 2021-2023, Curtea a identificat o serie de neconformităţi cu impact deosebit de important asupra activităţii SC BTT SA", se arată într-un comunicat al Curţii transmis AGERPRES.
Potrivit raportului de audit, entitatea nu a întreprins demersurile legale necesare în vederea reîntregirii patrimoniului cu activele care au fost astfel înstrăinate prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate în baza contractelor de asociere în participaţiune anulate de instanţa penală. De asemenea, s-a constatat acceptarea, în mod nejustificat, de către BTT SA a exploatării unor active aflate în proprietatea sa de către terţe persoane, fără a fi încheiate angajamente legale, precum şi inexistenţa la nivelul entităţii a unei situaţii clare, corecte şi reale a activelor ce au făcut obiectul unor contracte de asociere în participaţiune.
"În cadrul misiunii de audit au fost identificate multiple deficienţe privind modul de desfăşurare a acţiunii de inventariere generală a patrimoniului în perioada 2021-2023, precum şi neconformităţi referitoare la încheierea şi derularea contractelor de închiriere", susţin reprezentanţii Curţii de Conturi în comunicat.
Prin Scrisoarea către management adresată conducerii SC BTT SA, în urma finalizării Raportului de audit, Curtea a transmis entităţii verificate o serie de recomandări, respectiv instituirea măsurilor legale în vederea reintegrării în patrimoniului societăţii a tuturor activelor care au făcut obiectul contractelor de asociere în participaţiune, anulate ca nelegale de către instanţa penală şi care ulterior au fost înstrăinate.
De asemenea, instituţia de control recomandă stabilirea întinderii prejudiciului creat prin neinstituirea demersurilor legale necesare în vederea realizării veniturilor din exploatarea terenurilor aflate în proprietatea BTT SA, dar în folosinţa unei societăţi comerciale, şi dispunerea de către conducerea entităţii a tuturor măsurilor legale în vederea recuperării acestuia.
O altă recomandare vizează efectuarea de către conducerea entităţii a unei analize detaliate cu privire la activele aflate în folosinţa unor terţe persoane juridice, fără a avea la bază angajamente legale valabil încheiate (...). În baza analizei astfel efectuate, conducerea entităţii va întreprinde toate demersurile legale necesare în vederea asigurării administrării patrimoniului respectiv în condiţii de deplină legalitate, se arată în comunicat.
Alte recomandări menţionate de instituţia de control sunt: dispunerea de către conducerea entităţii a tuturor măsurilor necesare în vederea întocmirii unei analize cu privire la situaţia juridică actuală a tuturor activelor de natura clădirilor şi terenurilor aflate în patrimoniul societăţii (...); reanalizarea de către BTT SA a tuturor contractelor de închiriere aflate în derulare, atât în sensul stabilirii situaţiei juridice a acestora, cât şi în sensul modului în care au fost respectate şi aplicate clauzele contractuale şi luarea de către conducerea executivă administrativă a măsurilor legale ce derivă din rezultatele analizei efectuate; dispunerea de către conducerea entităţii a tuturor măsurilor necesare în vederea stabilirii întinderii prejudiciului creat prin nestabilirea şi neîncasarea contravalorii chiriei indexate, pe perioada de la data încheierii contractelor şi până la data prezentă, prin extinderea verificărilor asupra tuturor contractelor de închiriere aflate în derulare şi dispunerea măsurilor legale în vederea recuperării acestuia.
"Pentru neconformităţile în cazul cărora există indicii că faptele au fost săvârşite cu încălcarea legii penale, Plenul Curţii de Conturi a decis sesizarea organelor de urmărire penală", a transmis Curtea de Conturi în comunicat.
Societatea comercială BTT SA este succesoarea fostului Birou de Turism pentru Tineret, entitate înfiinţată în anul 1968, ca un organ specializat cu personalitate juridică care se ocupa de organizarea turismului şi excursiilor pe plan central, a taberelor de odihnă pentru tineret, orientarea activităţii turistice de masă, dispunând de un patrimoniu semnificativ constând în baze turistice şi de agrement amplasate pe întreg teritoriul ţării.
Societatea comercială Biroul de Turism pentru Tineret S.A. este persoană juridică română, având forma juridică de societate pe acţiuni, al cărei acţionar majoritar este statul român, prin Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, care deţine 87,92% din acţiuni. Ceilalţi acţionari sunt: S.I.F. Transilvania, acţionari persoane juridice tip listă şi acţionari
persoane fizice. Acţiunile societăţii Biroul de Turism pentru Tineret S.A. sunt admise la tranzacţionare pe sistemul alternativ de tranzacţionare administrat de Bursa de Valori Bucureşti S.A., conform Deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 1183/12.06.2015.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 957 / 20723 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Sănătate, energie, pariuri: „triunghiul” care a dominat piața locală de fuziuni și achiziții în 2025, cu aproape 2 miliarde de euro din trei tranzacții | Bondoc & Asociații și Schoenherr au lucrat în două dintre acestea. Ce alte firme de avocați au fost implicate în operațiunile cu un ADN puternic transfrontalier inițiate de investitorii finlandezi, francezi și americani
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
Kinstellar îl cooptează pe Marius Ezer ca Partener și coordonator al practicii de soluționare a disputelor în București | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Marius aduce nu doar competență tehnică, ci și o gândire strategică excelentă, echilibru și orientare spre soluții, lucruri pe care clienții le apreciază”
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
ZRVP, desemnată din nou „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards 2025 | Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner): Un premiu obținut doi ani la rând spune un lucru simplu: că echipa merge în direcția bună. O astfel de recunoaștere confirmă nivelul profesional atins și, în același timp, ne obligă să rămânem la fel de exigenți
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





