Cel mai amplu domeniu de master din România și din istoria învățământului juridic superior românesc, la Facultatea de Drept din Universitatea București. Anul acesta vor fi 14 programe, unele derulate în colaborare cu instituții de învățământ din străinătate | Prof. univ. dr. Răzvan Dincă, decanul Facultății: “Atunci când comunicarea în domeniile la care se referă specializarea se face, din cauza caracterului lor global, în limba engleză, organizăm și noi programele în limba engleză pentru administrarea corectă a terminologiei juridice specifice”
22 August 2024 Ștefania Enache
Cel mai amplu domeniu de master din România și din istoria învățământului juridic superior românesc, la Facultatea de Drept din Universitatea București. Anul acesta vor fi 14 programe, unele derulate în colaborare cu instituții de învățământ din străinătate | Prof. univ. dr. Răzvan Dincă, decanul Facultății: Atunci când comunicarea în domeniile la care se referă specializarea se face, din cauza caracterului lor global, în limba engleză, organizăm și noi programele în limba engleză pentru administrarea corectă a terminologiei juridice specifice
| |
„Facultatea de Drept a Universității din București are cel mai vast domeniu de master în domeniul științelor juridice din România. El include 14 programe dintre care cel mai recent acreditat, masterul de Dreptul proprietății intelectuale, nu a fost încă publicat prin hotărâre de guvern astfel încât nu se poate organiza o sesiune de admitere în luna iulie. Începând de anul trecut am lansat, cu o finanțare a Uniunii Europene, un masterat în limba engleză în Dreptul noilor tehnologii, care a fost foarte apreciat de masteranzi în primul său an de funcționare. În orice caz, programele care au fost organizate în anul universitar precedent sunt propuse și pentru următorul an universitar, adesea după o revizuire a curriculei în vederea actualizării continue a ofertei educaționale”, ne-a declarat prof.univ. dr. Răzvan Dincă.
Programe de master în engleză și franceză
O parte dintre aceste programe de master sunt derulate în colaborare cu instituții de învățământ din străinătate. De exemplu, masterul de Dreptul și guvernanța afacerilor europene și internaționale, în limba franceză, este organizat în cadrul Colegiului Juridic Franco-Român de Studii Europene, care este sprijinit de un consorțiu alcătuit din 16 universități franceze. Aceste universități furnizează marea majoritate a profesorilor care predau în cadrul masterului.
„Practic, prin intermediul acestui consorțiu, fiecare materie din master este predată de profesorul care este cel mai bun specialist francez în acea materie. Masterul are un program auxiliar (master I) la care marea majoritate a studenților provin din Franța și alte țări străine francofone. Și în masterul II sunt înmatriculați de regulă circa 15 studenți români și circa 30 de studenți occidentali. Masterul are un trunchi comun și două ramuri de specializare, una în Dreptul afacerilor, cealaltă în Carieră publică internațională și europeană. Diploma de master este eliberată de Universitatea din București și de Universitatea Paris I Sorbona, care este cea mai veche și mai prestigioasă din Franța în domeniul dreptului”, explică interlocutorul BizLawyer.
De altfel, Facultatea de Drept din cadrul Universității din București oferă programe de master generaliste de aprofundare a științelor juridice fundamentale (Drept privat, Științe penale, Carieră judiciară, Dreptul Uniunii Europene, Dreptul afacerilor, Dreptul și guvernanța afacerilor europene și internaționale), dar și programe de specializare în domenii de nișă foarte dinamice.
„În această a doua categorie se încadrează Dreptul muncii, relații de muncă și industriale, Achiziții publice concesiuni și parteneriat public-privat, Drept fiscal, Dreptul urbanismului, Drept internațional public și apropiatul master de Dreptul proprietății intelectuale. În cea din urmă categorie de programe, atunci când comunicarea în domeniile la care se referă specializarea se face, din cauza caracterului lor global, în limba engleză, organizăm și noi programele în limba engleză pentru administrarea corectă a terminologiei juridice specifice cum e cazul masterului de Dreptul noilor tehnologii și al celui de Arbitraj internațional. Credem ca în felul acesta venim în întâmpinarea cerințelor de pe piață privind dezvoltarea carierei: unii juriști se îndreaptă spre profesii cu o largă paletă cazuistică și acestora le sunt adresate masterele generaliste; alții urmăresc să se specializeze și aici oferim și noi formări masterale specializate. Cum piața se dezvoltă inclusiv sub aspectul cererii de juriști specializați, vom configura și în viitor noi programe pe care le vom propune tocmai pe direcțiile în care dinamica pieței semnalează aceste nevoi în dezvoltare”, precizează prof. univ. dr. Răzvan Dincă.
Opiniile unor profesioniști care ocupă poziții de top în departamentele juridice ale unor companii importante, pe platforma www.in-houselegal.ro. Urmărește temele dezvoltate de avocați sau membri ai comunității In-houseLegal și propune subiecte.
Pentru anul universitar 2024-2025, Facultatea de Drept dispune de 204 locuri bugetate și 446 locuri cu taxă. „Este posibil ca numărul locurilor bugetate să se suplimenteze în urma neocupării locurilor cu finanțare de la buget alocate inițial unor alte facultăți din Universitate”, punctează interlocutorul BizLawyer.
Candidații pot opta să se înscrie la admiterea în trei programe. Pentru fiecare program se organizează un concurs de admitere ale cărui probe și tematici sunt adaptate specificului programului.
Iată care sunt cele 14 programe de master pe care Facultatea de Drept le organizează:
1. CARIERĂ JUDICIARĂ
Examen scris: test grilă.
2. DREPTUL UNIUNII EUROPENE
Examen oral (fizic sau online) în care candidatul/a va arăta:
• modul în care și-a consolidat cunoștințele teoretice prin efectuarea practicii de specialitate, profesională sau studențească;
• interesul pentru domeniul dreptului UE prin desfășurarea de activități extracurriculare (participarea la concursuri, procese simulate, urmarea de discipline facultative relevante pentru specializarea aceasta, distincții obținute etc).
• nivelul de cunoaștere al limbii engleze/franceze;
• dacă opțiunea pentru acest program master este prima opțiune (în cazul în care a optat să candideze pentru două dintre programele facultății de master, în aceasta sesiune);
3.DREPTUL MUNCII, RELAȚII DE MUNCĂ ȘI INDUSTRIALE
Examen scris: test grilă din cele două discipline de concurs: Raporturile individuale de munca și Raporturile colective de munca:
- 50 de întrebări cu trei răspunsuri, dintre care unul corect
- fiecare întrebare se notează cu 2 puncte, punctajul maxim fiind de 100
4. DREPT PRIVAT
Examen scris: test grilă.
5. DREPTUL AFACERILOR
a. 20% media obținută la examenul de licență/diploma
b. 80% x nota obținută în urma evaluării în examinare orală online în care candidatul/a trebuie să arăte:
• studierea disciplinelor introductive în materiile predate în cadrul Programului (drept comercial și dreptul comerțului internațional, precum și cele care se predau în programul de licență a Facultății de Drept, Universitatea din București, la modulele D, F și disciplina Arbitraj și mediere din cadrul modulului G);
• modul în care s-au consolidat cunoștințele teoretice prin efectuarea practicii în specialitate, profesională sau studențească;
• nivelul de cunoaștere al limbii engleze;
• interesul pentru domeniul dreptul afacerilor prin desfășurarea de activități extracurriculare (participarea la concursuri, procese simulate, urmarea de discipline facultative relevante pentru specializarea aceasta, distincții obținute)
6.DREPTUL URBANISMULUI ȘI AL AMENAJĂRII TERITORIULUI
Examen oral.
7. DREPTUL ȘI GUVERNANȚA AFACERILOR EUROPENE ȘI INTERNAȚIONALE (ÎN LIMBA FRANCEZĂ)
Examen oral online sub forma unui interviu online în limba franceză.
Nota finală va reprezenta media aritmetică a următoarelor note:
- practica în specialitate (profesională sau studențească) și orice altă experiență relevantă pentru domeniul masterului;
- interesul pentru domeniul de studiu al masterului raportat la cariera dorită sau actuală (prezentarea modalității în care cursurile ce vor fi urmate în cadrul acestui program de master vor contribui la specializarea profesională a candidatului);
- cunoașterea limbii franceze;
În cadrul interviului vor fi testate și competențele lingvistice ale candidaților
8. ȘTIINȚE PENALE
Examen scris: test grilă.
9. ARBITRAJUL INTERNAȚIONAL (ÎN LIMBA ENGLEZĂ)
- Probă de competență lingvistică (limba engleză), eliminatorie, notată cu admis/respins.
- Examen scris: test grilă (în limba engleză) la următoarele discipline:
• Legea model UNCITRAL privind arbitrajul comercial
• Regulile de arbitraj ICC Paris
10. DREPT INTERNAȚIONAL PUBLIC
a. 30% x eseu pe o tematică din dreptul internațional public ce urmează a fi stabilită ulterior (notat de la 1 la 10).
b. 70% nota (70% x o notă de la 1 la 10) obținută în urma unui interviu online care va aborda următoarele teme:
• practica în specialitate (profesională sau studențească - cel puțin un stagiu) si orice altă experiență relevantă pentru domeniul masterului;
• interesul pentru domeniul de studiu al masterului raportat la cariera dorită sau actuală (urmarea unor cursuri sau a unor facultăți cu profil de drept internațional/relații internaționale anterior acestui master, deținerea oricăror diplome/certificări in domeniu etc.
11.DREPTUL NOILOR TEHNOLOGII (ÎN LIMBA ENGLEZĂ)
a. 30% x eseu în limba engleză pe baza unei tematici privind impactului noilor tehnologii asupra dreptului, notat de la 1 la 10.
b. 70% x o notă de la 1 la 10 obținută în urma unui interviu online în limba engleză în care candidații vor aborda următoarele teme:
• practica în specialitate (profesională sau studențească - cel puțin un stagiu) și orice altă experiență relevantă pentru domeniul masterului;
• interesul pentru domeniul de studiu al masterului raportat la cariera dorită sau actuala (urmarea unor cursuri IT sau a unor facultăți cu profil tehnic anterior acestui master,
• deținerea oricăror diplome/certificări în domeniu publicații în domeniu etc;
• cunoașterea limbii engleze
12. ACHIZIȚII PUBLICE, CONCESIUNI, PARTENERIAT PUBLIC-PRIVAT
Eseu de maximum 500 de cuvinte în care candidatul va prezenta:
• dacă a urmat alte specializări în materia achizițiilor publice
• dacă are experiență practică în materia achizițiilor publice
• dacă poate studia literatură de specialitate în lb. engleză și/sau franceză sau altă limbă de circulație europeană
• rațiunile pentru care intenționează să urmeze masterul.
În cadrul eseului punctele unu, doi și trei sunt alternative și cumulative (pentru a acoperi toate variantele posibile), punctajul maxim fiind 5, iar pentru punctele patru și cinci se pot acorda câte 2,5 puncte maxim. Nota obținută pentru eseu este de maximum 10.
13. DREPT FISCAL
a. 20% x media de la examenul de licență/diplomă.
b. 80% x Eseu.
14. DREPTUL PROPRIETĂȚII INTELECTUALE
Examen scris: test grilă, cu întrebări privitoare la cunoștințe generale din materia proprietății intelectuale; în cadrul testului, candidații pot utiliza orice legislație, în format tipărit.
Mai multe amănunte găsiți accesând următorul link: https://drept.unibuc.ro/Admitere-2024-s1380-ro.htm
![]() Intră pe portalul de concurență pentru mai multe articole referitoare la proiectele avocaților din această arie de practică |
20% din masteranzi provin din străinătate sau de la alte facultăți din țară
Cea mai mare parte a absolvenților de la Facultatea de Drept a Universității din București se îndreaptă spre programele de master oferite tot de această instituție. Prof. univ. dr. Răzvan Dincă subliniază că lor li se alătură circa 20% din totalul masteranzilor care provin de la alte universități din țară sau din străinătate.
„Dreptul este o știință avansată și autonomă; sistemul conceptual al dreptului în stadiul aprofundării sau specializării sale nu este lesne accesibil acelora care nu au deprins conceptele de bază. Masterele noastre de aprofundare sau specializare sunt destinate licențiaților unor programe care presupun patru ani de studiu (240 de credite) ceea ce pentru non-juriști este posibil ca urmare a licențelor lungi, în Medicină, Farmacie, Arhitectură etc sau licențelor de trei ani la care s-a adăugat deja un program de master de cel puțin un an. Mai ales economiștii tind să își completeze pregătirea economică cu elemente juridice aplicabile mediului economic”, detaliază interlocutorul BizLawyer.
Decanul Facultății de Drept are și un mesaj pentru cei care iau în calcul un program de master organizat de această instituție și anume acela că au posibilitatea de a studia alături de profesori foarte bine pregătiți.
În plus, cele 14 programe derulate în cadrul Universității din București reprezintă cea mai bună ofertă de formare juridică avansată disponibilă în România. „Toate aceste programe sunt gândite spre a fi adaptate nevoilor pieței muncii în domeniul justiției și serviciilor juridice, iar valurile și aprecierile absolvenților și masteranzilor atestă că adaptarea aceasta reușește și că abilitățile și cunoștințele dobândite în cadrul programelor noastre de master sunt folosite în concret în continuarea și dezvoltarea carierelor absolvenților acestor programe”, transmite prof. univ. dr. Răzvan Dincă.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 14 / 154 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
CMS asistă Frasers Group în achiziția magazinelor de articole sportive ale Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Roxana Frățilă (Real Estate) și Mircea Moraru (Corporate ̸ M&A)
SYCLEF intră în România prin achiziția Grupului Unicool. Tranzacție asistată de Băncilă, Diaconu & Asociații și PNSA
Peștera II: Cum au lucrat firmele de avocați Filip & Company, Bondoc & Asociații și Clifford Chance Badea la una dintre cele mai mari finanțări de energie verde din regiune
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Mădălina Mitel (Partener Mitel & Asociații): În proiectele complexe, întrebarea centrală nu mai este dacă există documente GDPR, ci dacă organizația poate explica fluxurile de date, poate controla persoanele împuternicite și poate reacționa coerent atunci când tehnologia schimbă modul în care sunt luate deciziile. Inteligența artificială obligă business-ul să treacă de la conformare formală la guvernanță aplicată
Filip & Company a asistat Premier Energy în legătură cu finanțarea-punte de până la 825 mil. € pentru achiziția grupului Evryo. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Alexandru Bîrsan (managing partner)
Filip & Company a asistat Digmatix în achiziția Elian Solutions și intrarea pe piața din România. Olga Niță (partener), coordonatoarea echipei de proiect: “Această tranzacție reflectă interesul investitorilor strategici pentru companiile locale care au construit expertiză solidă și poziții de lider în nișele lor”
România trece la contraofensivă în dosarul RAFO Onești: Ministerul Finanțelor caută avocați la Viena pentru a bloca executarea hotărârii ICSID obținute de grupul austriac Petrochemical Holding | Statul vrea o interdicție judiciară care să oprească recunoașterea unei decizii de circa 85 de milioane de euro și deschide un nou front într-un teritoriu juridic marcat de tensiuni între arbitrajul investițional și dreptul Uniunii Europene
Marile provocări și principalele tendințe din Energie, analizate de avocații firmei Țuca Zbârcea & Asociații, care operează la nivelul celor mai sofisticate structuri din sectorul energetic: tranzacții și finanțări complexe, dispute cu precedent european și proiecte cu relevanță strategică națională. Cele mai interesante mandate ale echipei ce asistă jucători cheie din acest segment, într-o practică ce asigură 10% din veniturile firmei
Reff & Asociații | Deloitte Legal lansează campania aniversară de 20 de ani, care include evenimente de business, formate inovatoare și conținut video divers
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Arta apărării interdisciplinare în White-Collar Crime: Cum a reușit Voinescu Lawyers să demonteze acuzații penale grave în dosarul Vivre Deco | Gabriel Voinescu, coordonatorul echipei: ”Suntem una dintre puținele case de avocatură din România capabile să combine, la nivel de specialist, dreptul civil al afacerilor cu dreptul penal al afacerilor – exact ceea ce a permis, în acest caz, o apărare integrată simultană pe șase încadrări juridice diferite și obținerea soluției definitive de clasare”
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS
.jpg)
.png)
.png)





