Proiectele de suflet ale avocaților | PNSA a clarificat situația juridică a Casei Enescu. Procesul de renovare poate fi finalizat, iar imobilul - inclus în proiecte culturale ambițioase
18 Iunie 2019 Ștefania Enache
Misiunea avocaților nu a fost simplă, în condițiile în care George Enescu a dat unor rude, prin anul 1921, un acord de folosință a casei. Ulterior, naționalizările și atribuirile din anii 50 au făcut ca imobilul să ajungă în situația de a avea trei coproprietari.
|
|
|
Casa Enescu se bucură de locul pe care îl merită în patrimoniul cultural european | In medealion Cristian Popescu, Partener PNSA |
Sursa: Funda?ia Pro Patrimonio |
Timp de mai bine de 70 de ani, situația Casei Enescu din comuna Mihăileni, județul Botoșani, a fost neclară, fapt ce a generat o serie de probleme grave pentru acest imobil simbol. În ultimii zece ani, lucrurile s-au agravat din cauză că au existat piedici atât în fața eforturilor de restaurare a clădirii, cât și în atragerea diverselor fonduri ce aveau ca scop transformarea Casei Enescu într-un proiect cultural care să se autofinanțeze.
În urma unor eforturi susținute, avocații Popovici Nițu Stoica & Asociații (PNSA) au reușit să clarifice situația juridică a imobilului. Odată trecut acest hop, Casa Enescu a intrat într-o nouă perioadă, fiind încadrată ca monument istoric. Mai mult, se fac demersuri importante pentru ca monumentul istoric să devină funcțional.
În urma unor eforturi susținute, avocații Popovici Nițu Stoica & Asociații (PNSA) au reușit să clarifice situația juridică a imobilului. Odată trecut acest hop, Casa Enescu a intrat într-o nouă perioadă, fiind încadrată ca monument istoric. Mai mult, se fac demersuri importante pentru ca monumentul istoric să devină funcțional.
Povestea unui demers nobil
Salvarea și reabilitarea Casei Enescu a fost inițiată de pianista Raluca Ştirbăţ, președinta Societăţii Internaţionale George Enescu din Viena. Demersul său nobil nu a rămas fără răspunsuri, alături de ea venind și Fundația Pro Patrimonio, Ordinul Arhitecților din România, filiala București, și Fundația Remember Enescu, al cărei președinte este violonistul Alexandru Tomescu. Toată lumea s-a solidarizat pentru ca un reper de importanță majoră pentru identitatea națională și patrimoniul cultural European să fie salvat.
Începând din 2014, Pro Patrimonio a coordonat procesul de conservare și intervenție de urgență privind salvarea Casa Enescu de la prăbușire, implicând voluntari din toată țara, comunitatea și administrația central și locală (Primăria comunei Mihăileni, Primăria din Hilișeu, Direcția Județeană pentru Cultură Botoșani, Consiliul Județean Botoșani). În 2016 s-au finalizat lucrările pentru reparația umpluturii de paiantă din pereții casei.
Demersuri juridice
O etapă importantă în acest amplu proiect l-a constituit încadrarea imobilului în clasa monumente istorice (cod LMI BT-IV-m-B-21063). Aici a fost nevoie de intervenția unei echipe de avocați pentru a clarifica situația juridică a imobilului. Avocații care au făcut toate diligențele au fost coordonați de Cristian Popescu, partener PNSA. Experții cunoscutei case de avocatură au reușit ca după mai bine de 70 de ani limpezească apele astfel încât Casa Enescu să se bucure de locul pe care îl merită în patrimoniul cultural european.
Misiunea avocaților nu a fost simplă, în condițiile în care George Enescu a dat unor rude, în anul 1921, un acord de folosință a casei. Ulterior, naționalizările și atribuirile din anii 50 au făcut ca imobilul să ajungă în situația de a avea trei coproprietari.
După 1989 a intervenit o nouă problemă și anume aceea că Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) a refuzat constant intabularea tuturor coproprietarilor.
Avocații PNSA au reușit să determine OCPI să accepte înregistrarea tuturor coproprietarilor, iar din acest punct lucrurile s-a simplificat datorită faptului că imobilul a fost cedat de către unii dintre coproprietari fundației Pro Patrimonio.
Echipa de experți a PNSA a susținut Pro Patrimonio și în demersurile de partajare a imobilului cu ceilalți coproprietari.
“Astfel, cu o situație juridică clară, în prezent, procesul de renovare al Casei Enescu poate fi finalizat, iar imobilul poate fi inclus în proiecte culturale ambițioase, dintre care unul este găzduirea unui muzeu Enescu și împreună cu casa Luchian (din proxima vecinătate) a unei Academii de muzică sub îndrumarea Fundației Remember Enescu, manageriată de violonistul Alexandru Tomescu”, a declarat Cristian Popescu, partener PNSA.
Casa în care Enescu își petrecea vacanțele
Casa Enescu din Mihăileni a aparținut bunicilor paterni ai compozitorului. Aici este locul unde compozitorul și-a petrecut multe din vacanțe, muncind și compunând părți din capodoperele sale. A fost ultima sa locuință înainte de a părăsi țara în toamna anului 1946. Casa i-a aparținut mamei sale și a fost construită de părinții acesteia, probabil în perioada 1775-1830.
Imobilul din județul Botoșani nu are doar o valoare memorială, clădirea din chirpici fiind o expresie a arhitecturii vernaculare a primei jumătăți a secolului al XIX-lea.
Casa Enescu este astăzi încadrată în clasa monumente istorice, iar reabilitarea se va face prin crearea Academiei Internaționale de Muzică și Arte Vizuale George Enescu din Mihăileni, ce-și propune să funcționeze ca un centru de excelență în studiul muzicii clasice, care va promova și susține arhitectura, tehnicile tradiționale de construire, artele vizuale. Academia va implica copiii din zonă, oferindu-le șansa la educație de calitate și un mediu cultural aproape de casele lor. De asemenea, va aduce împreună atât componenta memorială, cât și cea de educație muzicală. Va putea să găzduiască rezidențe artistice, profesori, în timp ce spații adiacente aflate în vecinătatea casei memoriale vor găzdui tineri studenți virtuoși.

Intră pe LadyLawyer.ro și află mai multe despre activitatea, preocupările și proiectele doamnelor avocat din cele mai importante fir
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2124 / 2281 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat pro bono Asociația Tășuleasa Social în obținerea atestării Via Transilvanica drept traseu pedestru de interes național în scop recreativ
LegiTeam: MITEL & ASOCIATII caută Avocat care să se alăture echipei sale de Real Estate
NNDKP a asistat Carrefour în legătură cu finalizarea vânzării tuturor operațiunilor din România către Pavăl Holding. Echipa, coordonată de Partenerii Corina Dumitru (Corporate ̸ M&A) și Lavinia Ioniță Rasmussen (Tranzacții Imobiliare)
WTR Global Leaders 2026 | România urcă la 19 reprezentanți în liga mondială a specialiștilor în mărci – mai mulți decât Italia și aproape cât Franța. Ana-Maria Baciu (BACIU Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (Țuca Zbârcea & Asociații) și Alina Tugearu (ZRVP) rămân în elita globală, iar lista se îmbogățește cu două nume de referință. Cine sunt avocații evidențiați, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
Filip & Company obține o victorie de referință într-un litigiu privind protecția construcțiilor învecinate. Proiect gestionat de Alin Grapă (Counsel) și Eduard Maxim (Senior Associate)
ZEISS a semnat achiziția EDY OPTIC și face pasul către operarea directă pe piața românească a opticii medicale. Schoenherr a fost consultantul cumpărătorului în această tranzacție
O tranzacție reper în zona finanțărilor din piața imobiliară: Kinstellar a asistat Deutsche Pfandbriefbank în refinanțarea de 123 mil. € a Radisson Blu (București). O altă firmă regională a stat alături de proprietarii complexului hotelier | Finanțare coordonată de la București, cu o echipă din mai multe jurisdicții și cu partenerii Magdalena Raducanu și Victor Constantinescu în prim plan
Reff & Asociații și Deloitte România au obținut o victorie definitivă într-un litigiu fiscal complex privind proprietatea intelectuală, serviciile intra-grup și prețurile de transfer. Ajustări de peste 90 de milioane de lei impuse de ANAF au fost anulate
Avocații firmei Bohâlțeanu și Asociații au stat alături de retailerul internațional SPAR, împreună cu Cerha Hempel, firmă cu alonjă regională, în vânzarea participației în rețeaua de magazine Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Daniela Milculescu (Partener)
CMS asistă Frasers Group în achiziția magazinelor de articole sportive ale Hervis din România și Ungaria. Echipa, coordonată de Roxana Frățilă (Real Estate) și Mircea Moraru (Corporate ̸ M&A)
SYCLEF intră în România prin achiziția Grupului Unicool. Tranzacție asistată de Băncilă, Diaconu & Asociații și PNSA
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Mădălina Mitel (Partener Mitel & Asociații): În proiectele complexe, întrebarea centrală nu mai este dacă există documente GDPR, ci dacă organizația poate explica fluxurile de date, poate controla persoanele împuternicite și poate reacționa coerent atunci când tehnologia schimbă modul în care sunt luate deciziile. Inteligența artificială obligă business-ul să treacă de la conformare formală la guvernanță aplicată
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS







