D&B obține încă o soluție de referință într-un litigiu fiscal: ÎCCJ dispune obligarea ANAF la stabilirea în minus a TVA auto-colectată inițial de contribuabil, precum și a contribuțiilor sociale
12 Aprilie 2021 BizLawyer
Echipa de avocați ai D&B David și Baias a fost formată din Dan Dascălu, Partener Coordonator al Departamentului de litigii, Mihail Boian, Partener și Andreea Stoica, Avocat Senior.
Una dintre echipele de avocați specializați în litigii fiscale din cadrul D&B David și Baias, societatea de avocatură corespondentă PwC în România, a reprezentat cu succes în fața instanțelor judecătorești naționale unul dintre cele mai mari grupuri multinaționale din domeniul industriei grele într-un litigiu având ca obiect, în principal, recunoașterea unor creanțe fiscale în favoarea contribuabilului în valoare de aproximativ 30 milioane lei.
Prin soluția recent pronunțată, Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut soluția de admitere a acțiunii formulată de contribuabil, pe de o parte, obligând autoritățile fiscale să stabilească pe minus TVA auto-colectată inițial de contribuabil fără a fi, însă, datorată la bugetul de stat, precum și contribuții sociale reținute și virate la bugetul de stat de către societate pentru anumite scheme de ajutoare achitate foștilor salariați, deși nu erau datorate potrivit legii. Astfel, dacă până acum asemenea soluții ale instanțelor de judecată au fost consolidate în materia impozitului pe profit (inclusiv ajustările aferente prețurilor de transfer), a fost validată prin soluția judecătorească definitivă incidența și aplicabilitatea obligației organelor fiscale de a stabili obligații fiscale în minus și în materia TVA, când contribuabilii au colectat și virat la bugetul de stat care, însă, nu erau datorate potrivit legii. Cum la acest moment decizia din recurs nu este motivată încă, vom face referire mai jos la considerentele sentinței primei instanțe.
Prin soluția recent pronunțată, Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut soluția de admitere a acțiunii formulată de contribuabil, pe de o parte, obligând autoritățile fiscale să stabilească pe minus TVA auto-colectată inițial de contribuabil fără a fi, însă, datorată la bugetul de stat, precum și contribuții sociale reținute și virate la bugetul de stat de către societate pentru anumite scheme de ajutoare achitate foștilor salariați, deși nu erau datorate potrivit legii. Astfel, dacă până acum asemenea soluții ale instanțelor de judecată au fost consolidate în materia impozitului pe profit (inclusiv ajustările aferente prețurilor de transfer), a fost validată prin soluția judecătorească definitivă incidența și aplicabilitatea obligației organelor fiscale de a stabili obligații fiscale în minus și în materia TVA, când contribuabilii au colectat și virat la bugetul de stat care, însă, nu erau datorate potrivit legii. Cum la acest moment decizia din recurs nu este motivată încă, vom face referire mai jos la considerentele sentinței primei instanțe.
Instanța de fond s-a pronunțat cu privire la tratamentul fiscal din perspectiva TVA al unor achiziții de bunuri constând în rebuturi (diferite tipuri de produse finite și semifabricate defecte specifice industriei înc are activează reclamantă) de la o societate afiliată. Aceste rebuturi fuseseră anterior achiziționate de societatea afiliată ca materie primă și introduse în procesul său de producție în urma căruia au rezultat rebuturile supuse analizei instanței. Pentru achizițiile acestor rebuturi, Societatea auto-colectase TVA, chiar dacă a procedat ulterior la introducerea și utilizarea acestora în procesul său de producție, așadar în scopul operațiunilor sale taxabile potrivit art. 145 Vechiul Cod fiscal. Aceste aspecte au fost aduse la cunoștința organelor de inspecție fiscală, fiind solicitată, astfel, stabilirea corectă a situației de fapt și constatarea tratamentului fiscal de auto-colectare aplicat de Societate. Totuși, organele fiscale au refuzat analizarea substanței operațiunilor economice în discuție, astfel încât a fost nevoie de intervenția instanțelor judecătorești pentru stabilirea în mod obiectiv a situației de fapt fiscale și constatarea împrejurării ca utilizarea acestor rebuturi drept materii prime și reintroducerea lor în procesul de producție al societății relevă caracterul eronat al măsurii auto-colectării TVA dispuse de companie și necesitatea restituirii acestor sume de la bugetul de stat, la solicitarea societății.
Mai mult, în pronunțarea soluției, instanța de judecată a ținut cont și de faptul că, în cauză, co-contractantul societății care a livrat rebuturile făcuse deja obiectul unei inspecții fiscale cu privire la aceleași tranzacții, pentru aceeași perioadă, iar organele fiscale au procedat la validarea colectării TVA de către aceasta. În aceste condiții, la solicitarea societății, instanța de judecată a conchis, astfel, că în mod greșit aceasta a procedat la auto-colectarea TVA și în mod nelegal organele fiscale nu au constatat existența acestui tratament fiscal eronat care ducea așadar la o dublă colectare a TVA, contrar principiului neutralității, chiar dacă societatea a dovedit această împrejurare în timpul inspecției fiscale.
O a doua speță soluționată în cauză vizează sumele acordate foștilor salariați în contextul unui scheme de plecări voluntare implementate la nivelul societății. Astfel, deși inițial sumele acordate au fost considerate ca fiind venituri de natură salarială pentru care a procedat la declararea și plata impozitului pe veniturile din salarii și a contribuțiilor sociale, în realitate, acestea nu reprezentau contravaloarea muncii prestate de foștii angajați. În consecință, societatea a solicitat în cursul inspecției fiscale reconsiderarea tratamentului fiscal aplicat în mod greșit de acesta și constatarea caracterului nedatorat a contribuțiilor sociale achitate.
Organele fiscale au respins solicitările societății, apreciind chiar că aceasta nu ar avea un interes în vederea contestării acestuia din moment ce prin acest act nu sunt stabilite obligații fiscale suplimentare. Odată ajunsă speța în fața instanțelor de judecată, și acest aspect a fost tranșat în mod corect și precis de instanțele de judecată, care au conchis că societatea a urmărit un folos practic, anume înlăturarea efectelor unei decizii de nemodificare a bazei de impunere care constată că sumele în discuție sunt datorate și stinse de societate. Mai mult, în realitate, ținând cont de principiul legalității care guvernează procedura de administrare fiscală și, în mod corespunzător, obligația organelor fiscale de a surprinde în mod corect și obiectiv situația de fapt fiscală, indiferent de tratamentul fiscal aplicat de contribuabil (și atunci când nu este în defavoarea fiscului, dar și atunci când acesta este în favoarea acestuia), societatea urmărea obținerea unui titlu de creanță care să confirme caracterul nedatorat al acestor sume și necesitatea restituirii acestor sume declarate și achitate voluntar, însă nedatorate potrivit legii. În aceste condiții, instanțele de judecată au analizat în fond probele administrate de companie și dispozițiile legale incidente și, constatând că sumele acordate foștilor salariați nu aveau ca izvor raporturile de muncă, au constatat că valoarea integrală a contribuțiilor sociale achitate de companie erau nedatorate, în aplicarea legislației de asigurări sociale și, ca atare, au obligat organele fiscale să emită o decizie de impunere care să stabilească obligații fiscale pe minus în favoarea societății.
Nu în ultimul rând, instanța supremă a dezlegat problematica incidenței scutirii de la plata TVA pentru livrările intracomunitare cu furnizori al căror cod de identificare în scopuri de TVA a fost anulat ca urmare a unor activități de reorganizare, statuând că societatea putea beneficia de scutirea de la plata TVA, în condițiile în care aceasta a dovedit îndeplinirea condițiilor de fond prevăzută de legea fiscală.
Dan Dascălu, Partener Coordonator al Departamentului de litigii a D&B David și Baias: ”Această soluție vine să încheie o serie de litigii pe care diferite societăți din grupul reclamantei le-au avut împotriva organelor fiscale cu privire la caracterul datorat al unor obligații fiscale achitate în legătură cu anumite sume calificate inițial ca fiind rezultatul raporturilor de muncă și care, mai apoi, la o analiză riguroasă juridică, au relevat lipsa unei asemenea legături specifice dreptului muncii, care a generat mai apoi, în cascadă, efecte diametral opuse și pe tărâm fiscal, culminând cu obligarea ANAF la restituirea sumelor achitate. Extrem de interesantă este și validarea raționamentului contribuabilului însușit de către prima instanță cu privire la competența instanțelor de contencios fiscal cu privire la tratamentul fiscal greșit aplicabil din perspectiva TVA și necesitatea luării în considerare a măsurilor dispuse de organele fiscale la ambele capete ale tranzacției.”
Mihail Boian, Avocat Partener în practica de litigii fiscale a D&B David și Baias: ”Această soluție vine să confirme noua realitate pe tărâmul drepturilor și obligațiilor organelor fiscale și anume că acestea vor trebui să se aplece în mod obiectiv asupra tranzacțiilor analizate, și atunci când tratamentul fiscal aplicat de contribuabil le convine, dar și atunci când ar trebui să îi returneze obligațiile fiscale achitate și nedatorate. În egală măsură, se dă curs și jurisprudenței CJUE conform căreia codul de identificare fiscală nu reprezintă decât o condiție de formă, care nu poate să împiedice justificarea scutirii TVA, atunci când sunt îndeplinite condițiile de fond în această privință.”
Echipa de avocați ai D&B David și Baias a fost formată din Dan Dascălu, Partener Coordonator al Departamentului de litigii, Mihail Boian, Partener și Andreea Stoica, Avocat Senior.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1476 / 2216 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Analiza de ansamblu Legal 500 EMEA - 2026: lideri, arii fanion și avocații care contează
Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Kinstellar, alături de Habitex la vânzarea fostei fabrici de textile din Baia Mare către Jumbo | Iunia Nagy (managing associate) și Malina Andries (associate), în prim plan
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS
.jpg)





