Clifford Chance a asistat băncile intermediare la listarea CTP pe bursa Euronext Amsterdam
08 Aprilie 2021
BizLawyerClifford Chance Badea s-a implicat în toate emisiunile de obligațiuni ale statului român pe piețele externe din anii ’90 și până în prezent, precum și în majoritatea tranzacțiilor mari de pe piața de capital din România, atât oferte de acțiuni, cât și obligațiuni.
![]() |
Mădălina Rachieru-Postolache, liderul practicii de Piete de Capital a biroului Clifford Chance de la Bucuresti |
Firma globală de avocatură Clifford Chance a asistat sindicatul de bănci internaționale în legătură cu oferta publică inițială și listarea acțiunilor CTP N.V. pe bursa Euronext Amsterdam, tranzacție estimată la EUR 854 milioane.
Sindicatul bancar format din Erste Group, Goldman Sachs, Morgan Stanley, Kempen & Co, UBS, ING și Raiffeisen Bank a fost asistat pe tot parcursul tranzacției de avocați Clifford Chance cu experiență pe unele dintre cele mai dezvoltate piețe de capital din lume (Londra, Amsterdam sau Paris), la care s-a adăugat experiența și know-how-ul local din țările în care dezvoltatorul imobiliar ceh este prezent (inclusiv Polonia și România). Echipa din România a fost coordonată de partenerul Mădălina Rachieru-Postolache, liderul practicii de Piețe de Capital a biroului de la București.

„Valoarea și sinergiile unei rețele de avocatură globale cum este Clifford Chance sunt evidențiate cel mai bine prin proiecte multi-jurisdicționale de o asemenea amploare și complexitate. Aceste tranzacții impun un anumit ritm de lucru, coordonarea pe mai multe paliere și o comunicare eficientă, în timp real, între toate birourile implicate”, spune Mădălina Rachieru-Postolache. „Suntem onorați că am contribuit la cel mai mare IPO pe care industria imobiliară europeană îl înregistrează după aproape 7 ani, care reprezintă un semnal important pentru viitorul industriei de profil, dar și cu privire la potențialul investițional din Europa Centrală și de Est”.
Clifford Chance Badea s-a implicat în toate emisiunile de obligațiuni ale statului român pe piețele externe din anii ’90 și până în prezent, precum și în majoritatea tranzacțiilor mari de pe piața de capital din România, atât oferte de acțiuni, cât și obligațiuni. Totodată, firma de avocatură a contribuit la redactarea documentației Programului Medium Term Notes al României (în 2011), pregătirea primelor prospectelor de emisiune, dar și elaborarea Legii privind emisiunile de obligațiuni ipotecare.
Pe deplin integrată în rețeaua globală Clifford Chance, practica locală de Piețe de Capital este creditată de marile ghiduri juridice internaționale în topul firmelor de avocatură specializate pe această arie (Tier 1). Biroul asistă emitenți de acțiuni și obligațiuni, precum și sindicate de intermediere în tranzacții de piețe de capital. Tranzacțiile sunt adesea asistate de echipe trans-naționale care generează un mix optim de expertiză locală și know-how global. Acolo unde este nevoie, clienții beneficiază de o practică full service de drept englez și drept american.
De asemenea, avocații acordă în mod constant consultanță companiilor cu care lucrează în legătură cu respectarea și alinierea la legislația pieței de capital pe diverse aspecte precum abuz de piață, cadrul juridic aferent informațiilor privilegiate, obligația lansării de oferte publice obligatorii, obligații de transparență, etc.
Portofoliul recent mai include tranzacții de referință precum:
→ Emisiunea de obligațiuni FRIGOGLASS FINANCE B.V. - Asistență acordată unui sindicat de bănci internaționale de investiții în legătură cu emisiunea de obligațiuni de tip ‘high yield’ în valoare de EUR 260 milioane emise de FRIGOGLASS FINANCE B.V. și garantate inclusiv de două societăți românești - Frigoglass România S.R.L. și 3P Frigoglass S.R.L. Obligațiunile au fost listate la Luxembourg Stock Exchange, cu admitere la tranzacţionare pe piaţa Euro MTF.
→. Prima emisiune de tip 'high yield' lansată de un emitent român – Asistență acordată Citibank, ING Bank N.V. și Unicredit Bank S.A în legătură cu lansarea și listarea pe Irish Stock Exchange a emisiunii de obligațiuni cu o valoare totală de 850 milioane Euro a RCS&RDS, garantată de Digi Communications și de filialele RCS&RDS din Spania și Ungaria.
→. Primul program de emisiune de obligațiuni ipotecare realizat de un emitent român - Asistență acordată Alpha Bank România în legătură cu lansarea primului program de obligațiuni ipotecare realizat de un emitent român, în valoare de până la 1 miliard Euro.
→ Programul de obligațiuni NE Property B.V. - Asistență acordată NE Property B.V. în legătură cu implementarea programului de obligațiuni (Guaranteed Euro Medium Term Programme) în valoare de 1,5 miliarde Euro garantate de NEPI Rockcastle plc, precum și în legătură cu emisiunile de obligațiuni în baza programului.
→ Emisiunile de obligațiuni DIGI - Asistență acordată consorțiului format din J.P. Morgan și Deutsche Bank în legătură cu emisiunea de obligațiuni în valoare de 350 milioane Euro lansată în 2016 de Digi Communications (DIGI), societatea care deține operatorul telecom RCS&RDS, precum și asistență acordată Citigroup în legătură cu o nouă emisiune de obligațiuni în valoare de 200 milioane Euro lansată în februarie 2019 și care urma să fie consolidată cu obligaţiunile emise de DIGI în 2016.
→ Emisiunile de obligațiuni UniCredit Leasing Corporation IFN - Asistență acordată băncilor de investiții în legătură cu emisiunea de obligațiuni în valoare de 300 milioane euro a UniCredit Leasing Corporation IFN S.A., listată pe Bursa de Valori din Luxemburg.
→ Listările de obligațiuni Globalworth pe bursele din București și Irlanda: Asistență acordată Globalworth Real Estate Investment Limited în legătură cu listarea obligațiunilor în valoare de 550 milioane Euro pe bursele din București și Irlanda din iulie 2017 și asistență acordată aceluiași emitent într-o tranzacție similară derulată în mai 2018, a doua emisiune de obligațiuni corporative în valoare de 550 milioane Euro - cele mai mari listări de acest fel din istoria BVB.
→ Programul Global Medium Term Notes al României – Clifford Chance Badea a fost implicată în toate emisiunile de obligațiuni suverane pe piețe externe, de la lansarea programului în 2011.

Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 1296 / 2035 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci în legătură cu prima emisiune de obligațiuni verzi a Electrica, în valoare de 500 de milioane de euro. Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
Țuca Zbârcea & Asociații salvează Asociația Municipală de Fotbal București de la dizolvare | Dosarul, preluat abia după pronunțarea hotărârii definitive de dizolvare. Dan Cristea (Partener): “Admiterea unei căi extraordinare de atac este un eveniment”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Clifford Chance a asistat băncile în legătură cu emisiunea record de 1,5 miliarde RON a Băncii Transilvania, prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile denominată în lei. Proiect coordonat din București, cu avocați din Londra în echipă
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...