ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Romgaz a pierdut procesul cu Curtea de Conturi. Prejudiciul constatat se ridică la peste 200 mil. lei

21 Februarie 2019   |   AGERPRES

Din decizia CCS Sibiu, postată pe site-ul Romgaz, reiese că prejudiciul total constatat în urma controlului se ridică la peste 200 de milioane de lei.

 
 
Romgaz a anunţat, miercuri, că a pierdut procesul cu Curtea de Conturi, decizia fiind luată de Curtea de Apel de la Alba Iulia.

Potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES, hotărârea instanţei se referă la un control efectuat de către Camera de Conturi Sibiu (CCS) la Romgaz în anul 2016. În urma controlului, Curtea de Conturi a emis o decizie prin care arată că a constatat abateri în activitatea societăţii.

Din decizia CCS Sibiu, postată pe site-ul Romgaz, reiese că prejudiciul total constatat în urma controlului se ridică la peste 200 de milioane de lei.

"Litigiul Romgaz cu Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Sibiu, a fost soluţionat definitiv la data de 19.02.2019 de către Curtea de Apel Alba Iulia. În cursul anului 2016, SNGN Romgaz SA a fost supusă unui control din partea Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi Sibiu. Ca urmare a controlului, a fost emisă o Decizie de către Curtea de Conturi care instituie în sarcina Romgaz anumite măsuri legate de presupuse abateri constatate în activitatea societăţii. Romgaz a uzitat de toate căile legale de atac a deciziei Curţii de Conturi. În prima instanţă, a fost admisă în parte cererea societăţii şi pe cale de consecinţă s-a dispus anularea parţială a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi, inclusiv presupusa abatere privind activitatea de comercializare a gazelor. Ulterior însă, în calea de atac, deşi Romgaz şi-a menţinut poziţia de respectare a tuturor obligaţiilor legale, instanţa a decis anularea parţială a sentinţei primei instanţe, reiterând în sarcina societăţii obligativitatea respectării deciziei Curţii de Conturi în privinţa recuperării presupusului prejudiciu izvorât din presupusa activitate defectuoasă de comercializare a gazelor naturale", se arată în comunicatul Romgaz.


Potrivit sursei citate, Romgaz va respecta atât Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia, cât şi obligaţiile ce îi revin din punerea în aplicare a deciziei Curţii de Conturi, chiar dacă, în aprecierea societăţii, "soluţia temeinică şi legală era cea pronunţată de prima instanţă". Societatea consideră temeincă soluţia primei instanţe (Tribunalul Sibiu - n.r.) pe motiv că aceasta a fost pronunţată "cu luarea în considerare a argumentelor legale ale societăţii, precum şi în baza unei expertize judiciare tehnice administrate în cauză, expertiză care confirmă faptul că nu există prejudiciu care să rezulte din activitatea de comercializare gaze".

Curtea de Conturi arată, în decizia din 2016, că "în perioada 2013-2015, Romgaz a livrat pe piaţa reglementată o cantitate cu 8.087.054,924 MWH, gaz din producţia internă necesară pentru acoperirea consumului CPET, mai mare decât era obligat să o facă şi la un preţ mai mic decât cel de piaţa liberă". Valoarea estimativă a abaterii este de 177.910.320 lei.

"În anul 2015, Romgaz a decontat nejustificat contravaloarea biletelor de avion incluse în costul total al unor bilete de odihnă şi/sau tratament în staţiuni din afara ţării (...). Valoarea prejudiciului stabilit (...) a fost de 353.596 lei", se mai menţionează în document. Între 2013 şi 2015, Romgaz ar fi cheltuit ilegal 622.463 lei pentru plata unor servicii de consultanţă juridică, deşi avea angajaţi proprii, nouă jurişti.

Curtea de Conturi a mai constatat şi o abatere de 1.057.886 lei. Romgaz ar fi acceptat la plată situaţii de lucrări pentru investiţii contractate cu SC Foraj Sonde SA Craiova, în care au fost cuprinse în mod incorect cote de cheltuieli directe aferente angajatorului reprezentând contribuţii de asigurări sociale, asigurări de sănătate, şomaj, fond garantare salarii, fond risc şi accidente, fond persoane cu handicap şi fond concedii şi indemnizaţii, la articolele de deviz "utilaj" şi "transport".

În Raportul de control se mai arată că Romgaz a acordat "persoanelor cu funcţii de conducere din cadrul SNGN Romgaz SA Mediaş un spor de lucru sistematic peste programul normal de lucru, fără ca acest timp să fie demonstrat prin documentele legale de evidenţă. (...) Valoarea abaterii este de 9.159.503 lei". Este vorba de sporuri acordate în 2013 şi 2014 la Romgaz.

SNGN Romgaz SA precizează, în comunicatul transmis AGERPRES, că a formulat obiecţiuni prin care a solicitat anularea Raportului de control, arătând caracterul neîntemeiat şi nelegal al reţinerilor şi constatărilor CCS, dar obiecţiunile au fost înlăturate, organul de control confirmând abaterile reţinute.

Romgaz a formulat pe 17 iunie 2016 o contestaţie, care însă a fost respinsă prin încheierea din 17 august 2016 emisă de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi. Societatea a formulat ulterior, la Tribunalul Sibiu, o acţiune în anulare, prin care a fost solicitată anularea Încheierii nr. 94/2016, a Deciziei nr. 26/2016 şi a Raportului de Control emis de CCS.

Prin sentinţa civilă nr. 527/06.07.2018 Tribunalul Sibiu a admis în parte acţiunea formulată de Romgaz în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Sibiu, anulând parţial încheierea emisă de Curtea de Conturi a României, decizia emisă de Camera de Conturi Sibiu, precum şi raportul de control întocmit la data de 06 mai 2016, referitor la suma de 1.818.636 de lei, reprezentând suma inclusă în salariul aferent sporului pentru lucru sistematic peste program în perioada 1.08.2014 - 31.12.2014.

Atât SNGN Romgaz, cât şi Curtea de Conturi, au atacat cu recurs la Curtea de Apel Alba Iulia hotărârea pronunţată de Tribunalul Sibiu, soluţia definitivă fiind pronunţată la data de 19 februarie 2019.

"Admite recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României în nume propriu şi pentru Camera de Conturi Sibiu împotriva sentinţei administrative nr. 527/2018, pronunţate de Tribunalul Sibiu - Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosar nr. 2375/85/2016. Casează în parte sentinţa atacată şi rejudecând în limitele casării: respinge acţiunea reclamantei Societatea Naţională de Gaze Naturală Romgaz SA şi în ceea ce priveşte anularea măsurii stabilite la pct. II a în actele administrative contestate. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Societatea", se arată în hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4769 / 5003
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Advent finalizează achiziția TBI Bank în Bulgaria și România. Kinstellar, alături de Milbank LLP în calitate de lead counsel, a asistat pe tot parcursul tranzacției cu o echipă coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener) și Mihai Stan (Managing Associate)
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Dublă victorie la Managing IP EMEA Awards 2026 | BACIU PARTNERS își reconfirmă poziția de lider în Proprietate Intelectuală și câștigă premiul „Romania Trademark Firm of the Year”, iar Ana-Maria BACIU este desemnată „Practitioner of the Year in Romania”
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...