AAF: Activele nete din fondurile deschise de investiţii au atins un maxim istoric: aproape 32 de miliarde de lei în septembrie
27 Octombrie 2025 Agerpres
Conform unui comunicat al asociaţiei, numărul de investitori a depăşit 1 milion, pe acest segment al pieţei locale.
Industria de asset management din România a atins, în luna septembrie, un nou maxim istoric al activelor nete acumulate în fondurile deschise de investiţii, apropiindu-se de 32 miliarde lei, pe fondul creşterii susţinute a interesului investitorilor pentru investiţii constante şi diversificate, arată datele Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF).
Conform unui comunicat al asociaţiei, numărul de investitori a depăşit 1 milion, pe acest segment al pieţei locale.
Activele nete totale ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au crescut cu 1,8% în septembrie, ajungând la 55,9 miliarde lei (circa 11 miliarde euro), faţă de începutul anului industria consemnând o creştere de 15,6%.
Conform unui comunicat al asociaţiei, numărul de investitori a depăşit 1 milion, pe acest segment al pieţei locale.
Activele nete totale ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au crescut cu 1,8% în septembrie, ajungând la 55,9 miliarde lei (circa 11 miliarde euro), faţă de începutul anului industria consemnând o creştere de 15,6%.
Potrivit raportului lunar întocmit de AAF, segmentul fondurilor deschise locale a fost unul dintre motoarele acestei evoluţii, înregistrând un avans de 2,5% faţă de luna precedentă şi un plus de 20,1% de la începutul anului, până la 31,9 miliarde lei (6,3 miliarde euro). Fondurile de acţiuni şi cele diversificate au atras intrări consistente, confirmând apetitul crescut pentru investiţii cu potenţial de randament ridicat.
Pe totalul pieţei, intrările nete din luna septembrie au însumat 238 milioane lei (46,9 milioane euro), reflectând încrederea investitorilor în produsele administratorilor de fonduri. Pe piaţa fondurilor deschise străine distribuite în România, activele au urcat cu 3,1%, până la 2,4 miliarde lei (0,48 miliarde euro), în timp ce fondurile de investiţii alternative locale au înregistrat o uşoară creştere de 0,7%, atingând 21,5 miliarde lei (4,2 miliarde euro). Totodată, numărul total al investitorilor se apropie de 1,1 milioane de persoane.
"Creşterea constantă a activelor administrate reflectă maturizarea pieţei locale de asset management şi nivelul tot mai ridicat al încrederii investitorilor în fondurile de investiţii. Această încredere este rezultatul unui efort susţinut deopotrivă de profesioniştii pieţei şi de programele de educaţie financiară, de transparenţa şi seriozitatea cu care actorii din industrie şi-au făcut treaba. Tot mai mulţi români înţeleg astăzi beneficiile investiţiilor diversificate şi rolul acestora în protejarea şi creşterea capitalului pe termen lung. Dinamica pozitivă din 2025 arată că fondurile de investiţii au devenit un pilon stabil al economiei româneşti şi o alternativă reală la alte metode de economisire", a declarat Horia Gustă, preşedintele AAF.
Datele centralizate de AAF mai arată că cele mai performante cinci fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 24,5% şi 31,9%. Pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante cinci fonduri au avut randamente cuprinse între 112,7% şi 124,4%, obţinute de-a lungul ultimilor 3 ani de zile (faţă de luna septembrie 2022).
Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România este organizaţia profesională neguvernamentală a operatorilor din industria Organismelor de Plasament Colectiv din România, care reuneşte 23 societăţi de administrare a investiţiilor (SAI) şi administratori de fonduri de investiţii alternative (AFIA), Fondul Proprietatea şi patru bănci depozitare. Din anul 2007, AAF este membră a European Fund and Asset Management Association (EFAMA).
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1 / 20250 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Biroul Kinstellar din București a fost alături de Repono AB în achiziția unui sistem de stocare pe bază de baterii în județul Argeș | Karim Nils Grueber (CEO Repono): ”Echipa Kinstellar a fost un partener excepțional pe parcursul acestei tranzacții. Expertiza lor în sectorul energetic, abordarea pragmatică și capacitatea de a răspunde rapid și eficient au fost esențiale pentru a ne ghida prin reglementările complexe ale României”
Bondoc și Asociații, consultanții vânzătorilor in tranzacția prin care Mplus, verticala de BPTO a grupului croat Bosqar, a preluat Valoris Center. Echipa, coordonată de Monica Iancu (partener) și și Gabriela Pop (managing counsel)
Bohâlțeanu și Asociații a asistat Microfruits SA în achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni emise de Armătura SA, cu o echipă coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) | Proiectul a presupus o analiză juridică amplă și o coordonare atentă între toate părțile implicate
ITR World Tax 2026 | Brandurile din avocatura locală cu o activitate notabilă în domeniul taxelor urcă în top. NNDKP, CMS, PNSA, TZA, Schoenherr, Băncilă, Diaconu și Asociații, Mușat & Asociații sau Popescu & Asociații, printre cele mai bune firme locale evidențiate pe palierele de General corporate tax, Transfer pricing și Tax controversy
Baciu Partners și coordonatoarea sa au urcat pe primul loc pe podium la gala inaugurală Legal 500 - CEE Awards | Ana-Maria Baciu, după ce a primit distincția „Romania Lawyer of the Year”, iar BACIU PARTNERS a fost desemnată „CEE IP Firm of the Year”: ”Încrederea nu se câștigă printr-o conjunctură, ci prin consistență, prezență și prin convingerea că lucrurile pot fi mereu făcute altfel, în beneficiul direct al echipei și clienților. Standardul pe care îl impune este clar: să livrezi claritate și rigoare în permanență și să ai curajul să gândești diferit, înțelegând miza reală”
Legal500 a desemnat Clifford Chance Badea drept Casa de Avocatură a Anului în România în 2025 | Daniel Badea, Managing Partner: Premiile primite încununează aproape 20 de ani de excelență profesională, de-a lungul cărora ne-am consolidat poziția de lider pe piața de avocatură din România și din regiune, câștigând în paralel aprecierea întregii rețele globale Clifford Chance
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Achiziții & Corporate| Consultanță
D&B David și Baias confirmă reziliența M&A: achiziții strategice dominante, mecanisme flexibile, grafic de lucru modelat de conformare și componenta tehnică. Echipa livrează soluții prompte în proiecte cu arhitectură complexă, aliniind interesele vânzătorilor cu obiectivele investitorilor și orchestrând integrarea post-closing | Anda Rojanschi (Partener): „Tranzacția de succes este aceea în care cele două afaceri se integrează după finalizarea deal-ului”. O regulă care devine rutină operațională prin rigoare, colaborare și coordonare interdisciplinară
Schoenherr lansează a cincea ediție a concursului de eseuri „law, sweet law‟, cu premii totale de 21.000 lei
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei investiții de capital grupului Dental Elite Clinics. Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) au coordonat echipa
ZRVP aniversează în 2025 trei decenii de avocatură | Cosmin Vasile, Managing Partner: “Am crescut organic, am construit fără grabă și fără artificii, și am ajuns aici pentru că am rămas fideli profesiei și valorilor ei. Rămânem, după 30 de ani, cu aceleași ținte primordiale: perfecțiunea juridică și formarea de avocați care să ne împărtășească pasiunea, valorile și viziunea”
Mitel & Asociații se remarcă în practica de Concurență prin rigoare și sincronizare, oferind clienților remedii țintite, viteză procedurală și certitudine în calendarul de closing | Sub coordonarea partenerului Șerban Suchea, firma asigură trasee clare de conformare, maximizează predictibilitatea autorizărilor și păstrează direcția tranzacțiilor într-un peisaj normativ exigent și bine articulat
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





