DNA: Fostă contabilă în MAE - în instanță pentru salarii ilegale de 8,4 milioane lei
22 Iunie 2026 Agerpres
Lavinia-Daniela Păune, fostă angajată la Direcția Salarizare din Ministerului Afacerilor Externe, a fost trimisă de procurorii anticorupție în fața judecătorilor, cu acord de recunoaștere a vinovăției, într-un dosar în care este acuzată că timp de 15 ani ar fi făcut plăți ilegale de salarii pentru sine și alte două persoane.
Lavinia-Daniela Păune, fostă angajată la Direcția Salarizare din Ministerului Afacerilor Externe, a fost trimisă de procurorii anticorupție în fața judecătorilor, cu acord de recunoaștere a vinovăției, într-un dosar în care este acuzată că timp de 15 ani ar fi făcut plăți ilegale de salarii pentru sine și alte două persoane.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis, luni, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 18 iunie cu inculpata Lavinia-Daniela Păune, la data faptelor consilier relații în cadrul Direcției Planificare Bugetară, Contabilitate și Salarizare (DPBCS) din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de participație improprie sub forma complicității la comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual și uz de fals, toate în formă continuată.
Procurorii anticorupție notează în acordul de recunoaștere a vinovăției că, în perioada mai 2009 - aprilie 2024, Lavinia-Daniela Păune, în calitatea menționată, ar fi efectuat plăți nelegale cu titlu de salarii atât către două persoane care nu aveau calitatea de angajați ai instituției, cât și către sine, cauzând un prejudiciu bugetului Ministerului Afacerilor Externe în cuantum total de 8.412.028 lei.
'În concret, prin intermediul programului informatic de salarizare, inculpata ar fi falsificat 176 de state de plată aferente personalului MAE, prin modificarea valorii totale a unor indemnizații acordate angajaților. Informațiile astfel alterate ar fi fost preluate în documentele întocmite în etapele de lichidare, ordonanțare și plată, fiind majorate în mod nelegal atât fondurile destinate drepturilor salariale, cât și impozitele și contribuțiile salariale aferente. Statele de plată astfel modificate ar fi fost utilizate de inculpată prin prezentarea acestora spre avizare și aprobare persoanelor din cadrul MAE cu atribuții în acest sens, informațiile nereale fiind ulterior aprobate la plată, fără vinovăție, de către ordonatorii principali de credite', se precizează în comunicat.
De asemenea, anchetatorii spun că Lavinia-Daniela Păune ar fi falsificat borderourile aferente dispozițiilor de plată a drepturilor salariale transmise unităților bancare, prin inserarea unor sume necuvenite rezultate din modificarea statelor de plată, precum și prin introducerea unor date privind conturi bancare aparținând acesteia și celor două persoane.
Prin aceste demersuri, Lavinia-Daniela Păune și celelalte două persoane, ar fi obținut în mod nelegal suma totală de 7.176.957 lei, transferată necuvenit în conturile bancare ale acestora, menționează procurorii, care adaugă că la bugetul de stat ar fi fost achitate contribuții salariale și impozite aferente veniturilor salariale în cuantum total de 1.235.071 lei, corespunzătoare sumelor achitate nelegal.
DNA precizează că Păune și-a asumat în totalitate faptele comise și a avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor, iar în prezența avocatului, aceasta a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei, precum și cu modalitatea de executare a acesteia, și anume aplicarea unei pedepse de 3 ani și o lună de închisoare.
Ministerul Afacerilor Externe s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 8.412.028 lei, informează anchetatorii.
Dosarul de urmărire penală și acordul de recunoaștere a vinovăției privind-o pe Lavinia-Daniela Păune au fost înaintate Tribunalului București cu propunerea de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1 / 5120 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
Women in Business Law EMEA Awards 2026 | Șase firme concurează pentru titlul de „Firma anului în România” – patru case locale independente, printre care NNDKP și Popescu & Asociații, alături de structurile juridice afiliate KPMG și Deloitte. Reff & Associates, dublă nominalizare, inclusiv la „Gender Diversity Support – CEE”. Cum arată harta românească a premiilor care celebrează femeile din avocatura de business
Delgaz Grid obţine un împrumut sindicalizat de trei miliarde de lei pentru creşterea flexibilităţii financiare. CMS a oferit consultanţă consorțiului de finanțare format din șapte bănci
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de IAM Patent 1000 – 2026 | ZRVP, NNDKP, Baciu Partners și Mușat & Asociații au cei mai mulți avocați listați. Cine sunt profesioniștii aflați în prim plan anul acesta și ce spun clienții despre firmele aflate în fruntea plutoanelor
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Cum se văd aceste transformări din practica firmei Reff & Asociații | Deloitte Legal și care sunt cele mai importante schimbări observate în comportamentul clienților, într-o discuție cu Georgiana Singurel (Partener) și Silvia Axinescu (Counsel)
Reff & Asociații | Deloitte Legal lansează campania aniversară de 20 de ani, care include evenimente de business, formate inovatoare și conținut video divers
Validare regională a unei specializări cu relevanță tot mai mare | De vorbă cu Monica Stătescu, Of-Counsel Filip & Company, nominalizată pentru titlul de „TMT Next Generation Partner of the Year” la Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026, despre felul în care M&A, piețele de capital, proprietatea intelectuală și tehnologia se intersectează în mandate cu arhitectură juridică tot mai densă și despre profilul clientului TMT, cu nevoi care depășesc granițele tradiționale ale ariilor de practică
Filip & Company a asistat grupul ceh Star Capital Finance la intrarea pe piața din România prin achiziția a două parcuri de retail NEST, într-o tranzacție de aproape 40 mil. €. Ioana Roman (partener) a coordonat echipa
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
RTPR, Bondoc & Asociații și KPMG au consiliat tranzacția prin care fondul regional de private equity Provectus Capital Partners a dobândit pachetul majoritar al companiei Seatbelt Consulting | Echipele implicate în proiect, coordonatorii și tipul de asistență oferită
Arta apărării interdisciplinare în White-Collar Crime: Cum a reușit Voinescu Lawyers să demonteze acuzații penale grave în dosarul Vivre Deco | Gabriel Voinescu, coordonatorul echipei: ”Suntem una dintre puținele case de avocatură din România capabile să combine, la nivel de specialist, dreptul civil al afacerilor cu dreptul penal al afacerilor – exact ceea ce a permis, în acest caz, o apărare integrată simultană pe șase încadrări juridice diferite și obținerea soluției definitive de clasare”
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
BDAttorneys a asistat Strabag Group într-o achiziție strategică. Ștefan Mantea (Partner) și Alexandra Siminiceanu (Senior Managing Associate), în prim plan
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





