CNIR a acţionat în instanţă firma Kido şi solicită plata unui prejudiciu de 220.000 de lei
03 Iunie 2025 Agerpres
CNIR consideră că, prin cele două cvasi-contestaţii depuse la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC), contestaţii neîntemeiate şi care nu au respectat prevederile legale, Kido Consult Project Construct a încercat blocarea procedurii de atribuire a contractului şi, implicit, realizarea unui proiect de importanţă majoră pentru infrastructura naţională şi europeană.
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a depus acţiune în instanţă împotriva societăţii Kido Consult Project Construct, prin care doreşte să recupereze prejudiciul produs în urma blocării cu rea-voinţă a procedurii pentru atribuirea contractului pentru proiectarea şi execuţia tronsonului 1 Moţca - Târgu Frumos al Autostrăzii Unirii (A8).
Potrivit unui comunicat, CNIR consideră că, prin cele două cvasi-contestaţii depuse la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC), contestaţii neîntemeiate şi care nu au respectat prevederile legale, Kido Consult Project Construct a încercat blocarea procedurii de atribuire a contractului şi, implicit, realizarea unui proiect de importanţă majoră pentru infrastructura naţională şi europeană.
Potrivit unui comunicat, CNIR consideră că, prin cele două cvasi-contestaţii depuse la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC), contestaţii neîntemeiate şi care nu au respectat prevederile legale, Kido Consult Project Construct a încercat blocarea procedurii de atribuire a contractului şi, implicit, realizarea unui proiect de importanţă majoră pentru infrastructura naţională şi europeană.
"În cadrul acţiunii de chemare în judecată pentru repararea prejudiciului cauzat, pe care am depus-o la Tribunalul Bucureşti, CNIR a solicitat plata unor despăgubiri în valoare de 220.000 de lei. Această sumă este echivalentul cauţiunii pe care ar fi trebuit să o depună odată cu respectivele contestaţii, în conformitate cu prevederile Legii 101/2016", a precizat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.
Kido Consult Project Construct a depus două contestaţii la contractul de aproximativ 6 miliarde lei pentru construirea tronsonului Moţca - Târgu Frumos (27 km). Prima contestaţie a fost depusă pe 28 aprilie 2025, iar cea de-a doua pe 19 mai 2025, ambele fiind respinse de CNSC.
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a menţinut termenul de 20 mai 2025 pentru deschiderea ofertelor, depuse de constructori din România, Italia şi Turcia, iar firma Kido nu s-a numărat printre operatorii economici înscrişi în procedura de atribuire a contractului, se arată în comunicatul CNIR.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 251 / 4942 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
BERD, CEECAT Capital și Morphosis Capital își marchează exitul din investiția în La Cocoș. Osborne Clarke, Van Campen Liem și Noerr, în tranzacție, alături de trei firme locale de avocați
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Popescu & Asociații rămâne un reper de seriozitate și profunzime, cu o cultură care privilegiază calitatea, consecvența și responsabilitatea | De vorbă cu Adrian Chirvase (Partener) despre 2025 ca an de consolidare: portofoliu diversificat, retenție ridicată, tehnologie folosită pragmatic și o echipă unită, pregătită pentru mandate transfrontaliere
Filip & Company a asistat Veranda Obor S.A. în obținerea unei finanțări de 36 milioane euro de la CEC Bank. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partner) și Rebecca Marina (counsel)
O promovare din interior care confirmă meritocrația și creșterea organică într-una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România | De vorbă cu Ramona Pentilescu, avocatul care a crescut în PNSA de la primii pași în profesie până la poziția de partener, despre vocație, rigoare și reperele care i-au susținut evoluția profesională într-un cadru în care contează respectul pentru profesie și coerența valorilor
Neagu Dinu Partners, firmă înființată anul trecut, își face rapid loc în prim-planul practicii de Litigii & Arbitraj din piața locală, cu un model de lucru pragmatic, în care partenerii cooordonează dosarele și păstrează controlul calității în mandate complexe | De vorbă cu Simona Neagu (Partener fondator) despre așteptările tot mai ridicate ale clienților, colaborările internaționale și disciplina internă care susține performanța echipei
LSEG Deals Intelligence | Cum s-au împărțit fuziunile mid-market, anul trecut, pe firmele de avocatură active și la București. CMS a fost pe podium în Europa și pe primul loc în Estul continentului, unde s-au mai evidențiat Schoenherr și Clifford Chance. Tranzacții mai multe, dar de valoare mai mică în Europa Estică
Studenții la Drept sunt invitați la Turneul de dezbateri „Law and Life in Contest” organizat de Bondoc și Asociații
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





