ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

BCE este aşteptată să anunţe prima majorare de dobândă de după 2023

11 Iunie 2026   |   Agerpres

Banca Centrală Europeană (BCE) urmează să anunţe joi la ora 14:15 (12:15 GMT) decizia de politică monetară iar analiştii se aşteaptă ca gardienii euro să majoreze dobânzile pentru prima dată după 2023, în contextul creşterii bruşte a preţurilor de consum în zona euro, transmite DPA.

 
 

Banca Centrală Europeană (BCE) urmează să anunţe joi la ora 14:15 (12:15 GMT) decizia de politică monetară iar analiştii se aşteaptă ca gardienii euro să majoreze dobânzile pentru prima dată după 2023, în contextul creşterii bruşte a preţurilor de consum în zona euro, transmite DPA.

Dobânda de politică monetară a BCE, importantă pentru cei care au economii şi pentru bănci, s-a situat la nivelul de 2% de la mijlocul anului 2025.

Însă şocul preţului petrolului, rezultat în urma războiului din Iran, a impulsionat în mod semnificativ inflaţia în zona euro. În luna mai, preţurile de consum au fost cu 3,2% mai mari decât în luna mai a anului trecut, potrivit Eurostat. Aceasta înseamnă că ţinta BCE, care vizează o rată a inflaţiei de 2% în zona euro pe termen mediu, a fost depăşită semnificativ, iar presiunea asupra băncii centrale este în creştere.

Comparativ, în luna februarie, rata anuală a inflaţiei în zona euro era de 1,9%.

Războiul din Iran a impulsionat până acum inflaţia în principal prin intermediul preţului petrolului şi a provocat o creştere rapidă a preţurilor la energie, dar au crescut şi preţurile la servicii. Economiştii se tem de o creştere generală a preţurilor deoarece firmele transferă creşterea costurilor energiei şi transportului asupra clienţilor.

Preşedinta BCE, Christine Lagarde, a subliniat în repetate rânduri că banca centrală este pregătită să acţioneze dacă este necesar.

Dobânzile mai mari ale BCE ar face ca împrumuturile să fie mai scumpe pentru consumatori şi întreprinderi, ceea ce ar putea reduce cererea şi atenua inflaţia. În acelaşi timp, dobânzile mai mari ar reprezenta o povară pentru economia slăbită a zonei euro, care suferă de pe urma consecinţelor războiului din Iran şi s-a contractat în mod suprinzător în primul trimestru.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 11 / 5079
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR asistă Provectus Capital Partners la prima investiție în România
Cum se formează un avocat de Banking & Finance într-o firmă cu acoperire regională | De vorbă cu Răzvan Constantinescu, avocatul care a parcurs drumul de la Associate la Counsel în firma Kinstellar, despre importanța mediului profesional care dă consistență carierei și lecțiile pe care le aduc proiectele dificile, colaborarea între jurisdicții și contactul cu standarde profesionale înalte
Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat MAS Real Estate, unul dintre cei mai mari proprietari de centre comerciale din România, în procesul de vânzare a șase proprietăți de acest tip către AFI Europe. Valoarea tranzacției depășește 280 de milioane de euro
Validare regională a unei specializări cu relevanță tot mai mare | De vorbă cu Monica Stătescu, Of-Counsel Filip & Company, nominalizată pentru titlul de „TMT Next Generation Partner of the Year” la Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026, despre felul în care M&A, piețele de capital, proprietatea intelectuală și tehnologia se intersectează în mandate cu arhitectură juridică tot mai densă și despre profilul clientului TMT, cu nevoi care depășesc granițele tradiționale ale ariilor de practică
Ana Popa, de la primii ani ca avocat stagiar, la rolul de Counsel în practica de Litigii a RTPR: o poveste despre statornicie profesională, implicare directă în mandate dificile și convingerea că excelența în avocatură se construiește prin consecvență, talent și responsabilitate | „Diferența dintre un avocat bun și unul excepțional o face talentul și vocația pentru această profesie. Ceea ce îi permite să rămână în linia întâi este reputația construită în timp, care este strâns legată de încrederea pe care o inspiră clienților”
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Bondoc și Asociații SCA a obținut anularea unei executări silite într-o cauză cu implicații juridice relevante. Ioana Katona (Partener) și Horea Ile (Associate), în prim plan
Ameropa a lucrat tot cu avocații PNSA în tranzacția prin care a vândut activele Azomureș către Romgaz, pentru 69 milioane de euro. Echipa pluridisciplinară, coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica
Mușat & Asociații, desemnată Romania Law Firm of the Year la LMG Life Sciences Awards EMEA 2026
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
Filip & Company a asistat Christian Tour în cadrul ofertei publice inițiale și al listării la Bursa de Valori București | Echipa a fost coordonată de Olga Niță (partener)
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...