ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Călin Popescu Tăriceanu: OUG 114 nu va fi abrogată

26 Februarie 2019   |   Mediafax

Tăriceanu a declarat că nu se ia în calcul eliminarea taxei pe activele financiare introdusă de OUG 114, însă poate fi diminuată.

 
 
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, după întâlnirea cu Coaliţia Română pentru Dezvoltare, că OUG 114 din domeniul fiscal ar putea fi modificată, însă nu va fi abrogată sub nicio formă. Tăriceanu a mai spus că taxa pe activele bancare se poate micşora.

„Ordonanţa este în dezbatere. Astăzi, a fost la Senat, la Comisia de buget-finanţe şi la Comisia economică. O să aştept concluziile colegilor mei senatori de la cele două comisii să vedem dacă au fost depuse amendamente, ce amendamente au fost depuse, pentru a face anumite ajustări, reglajul fin, dar ceea ce vă pot spune este că Ordonanţa nu va fi abrogată cumva, sub nicio formă, pentru că am văzut în tot felul de comentarii şi sugestii că Ordonanţa ar putea fi abrogată, nu, nu va fi abrogată, anumite modificări se pot face”, a declarat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, la Parlament.


Tăriceanu a declarat că nu se ia în calcul eliminarea taxei pe activele financiare introdusă de OUG 114, însă poate fi diminuată.

„Nu urmărim acest lucru (eliminarea taxei pe activele bancare - n.r.). BNR şi Asociaţia Română a Băncilor ne-au explicat că unii dintre ei chiar se aşteptau ca Guvernul să ia o astfel de măsură. Discuţia este legată, nu de taxa în sine, ci de nivelul ei. Deci, nivelul s-ar putea modifica în sensul scăderii”, a spus preşedintele ALDE.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, la finalul întrevederii cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltare, că le-a explicat acestora motivele pentru care OUG 114 a fost promovată.

„Pentru noi, cei de la ALDE, este foarte important ă avem un dialog permanent, să putem lua pulsul mersului economiei de la sursă. Coaliţia Română pentru Dezvoltare, ştiţi că regrupează firme româneşti şi străine din diferite domenii, practic toate sectoarele vieţii economice şi discuţia pe care am avut o s-a purtat aproape exclusiv pe Ordonanţa 114 şi am avut posibilitatea să explic reprezentanţilor Coaliţiei pentru Dezvoltare care a fost scopul pentru care această Ordonanţă a fost promovată. În primul rând, pe sectorul bancar dorinţa noastră de a vedea dobânzi mai abordabile, mai uşor de suportat pentru firmele româneşti şi pentru persoanele fizice, având în vedere că nivelul dobânzilor în România este ridicat şi de multe ori reprezintă un obstacol, atât pentru firme, cât şi pentru persoane private, de a se finanţa pentru nevoile pe care le au. În domeniul energiei, riscurile care planau la sfârşitul anului trecut de a vedea preţurile la gazul natural majorate cu 17% începând de la 1 ianuarie ne-au determinat, de asemenea, să plafonăm preţul la gaze pentru consumatorii casnici pentru o perioadă determinată conform reglementărilor Uniunii Europene. Sigur că sunt şi alte sectoare vizate, sectorul asigurărilor, mă refer aici la administratorii de fonduri de pensii private sau măsura referitoare la majorarea salariului minim concomitent cu scăderea unor contribuţii sociale din partea angajatorilor, pentru cei care lucrează în sectorul construcţiilor, având în vedere dorinţa sectorului construcţiilor de a aduce munca la negru la suprafaţă, de a intra în legalitate. Coaliţia pentru dezvoltare, dar nu numai ea, susţine că efectele pe care această OUG le are sunt criticabile”, a spus liderul ALDE.

Preşedintele Senatului susţine că reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României s-au arătat nemulţumiţi că nu a existat consultare publică înainte de adoptarea OUG 114.

„A fost un dialog foarte util, i-am pus la curent şi cu demersurile pe care le-am realizat până în acest moment, adică întâlnirile succesive pe care le-am făcut cu conducerea Băncii Naţionale, cu Asociaţia Română a Băncilor, cu reprezentanţii firmelor de energie. Cunoaştem acum mai bine care sunt problemele pe care le-au ridicat. De asemenea, ce au reliefat în legătură cu Ordonanţa 114, au spus: nu a fost o consultare, un dialog real înainte de adoptarea Ordonanţei şi am dori ca pe viitor, şi sunt de părere că aşa trebuie făcut şi pe viitor, o adevărată consultare”, a spus Tăriceanu.

Dezbaterea şi adoptarea raportului asupra proiectului pentru aprobarea OUG 114 a fost amânată de Comisia de buget, marţi, pentru a doua săptămână consecutiv. Comisia economică a Senatului a avizat favorabil OUG 114, fără amendamente.

OUG 114/2018 privind implementarea unor măsuri fiscale a adus numeroase nemulţumiri din partea mai multor instituţii, dar şi companii. Printre nemulţumiţi se numără băncile, dar şi administraţiile locale.

Actul normativ a fost adoptat în luna decembrie de către Guvern, iar principalele prevederi sunt: Preţul la gaze şi energie electrică va fi plafonat pentru 3 ani de zile; impozitarea activelor băncilor dacă ROBOR este mai mare de 2%; mişcorarea comisionului fondului de pensii private de la 2,5 la 1% şi majorarea taxei pe viciu în domeniul jocurilor de noroc cu 2% din cifra de afaceri.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5602 / 5863
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...