ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Vlăsceanu (HENRO): Aş dori să existe o entitate care să urmărească etapizarea proiectelor din energie

19 Noiembrie 2025   |   Agerpres

Potrivit acesteia, energia nu poate fi privită ca un sector de sine stătător, pentru că "energia este în toate", şi de aceea ar fi nevoie de o astfel de structură.

 
 
Energia nu poate fi privită ca un sector de sine stătător, de aceea ar fi nevoie de o entitate care să urmărească etapizarea proiectelor din energie în corelare cu proiectele economice care au loc în societatea şi în economia românească, a declarat, miercuri, directorul executiv al Asociaţiei Producătorilor de Energie Electrică (HENRO), Silvia Vlăsceanu.

"Ceea ce simt eu că lipseşte, chiar dacă s-au creat în ultimii doi, trei ani, foarte multe comitete interministeriale, o entitate care să urmărească etapizarea proiectelor din energie în corelare cu proiectele economice care au loc în societatea românească şi în economia românească, care şi cum trebuie dezvoltate. O astfel de entitate ar trebui să depăşească atribuţiile unui comitet interministerial, care nu are decizia în mâna lui - şi care ar trebui să urmărească etapizarea proiectelor din energie în corelare cu proiectele economice care au loc în societatea şi economia românească, care cum trebuie dezvoltate. Am închis grupurile pe cărbune înainte să facem centralele pe gaze şi vedem unde suntem. Nu mă gândesc neapărat la un Consiliul de Stat al Planificării, cum se numea pe vremuri şi care exact asta făcea: planificarea economiei şi a proiectelor de investiţii în economia românească", a menţionat Silvia Vlăsceanu, la "Forumul gazelor naturale - Industria - pilon strategic pentru PIB-ul României; Rolul gazelor naturale în asigurarea competitivităţii economiei", organizat de publicaţia Financial Intelligence.


Potrivit acesteia, energia nu poate fi privită ca un sector de sine stătător, pentru că "energia este în toate", şi de aceea ar fi nevoie de o astfel de structură.

"Pentru că investiţiile în energie sunt vitale şi investiţiile în energie determină ulterior investiţiile în celelalte ramuri economice, mi-aş dori să existe o astfel de structură. Desfiinţăm autorităţi acum, nu înfiinţăm, însă este nevoie de o astfel de entitate care să urmărească şi să etapizeze proiectele din energie, din sectorul de apărare care vin peste noi şi vor avea nevoie de energie, care să facă această corelare şi etapizare a tuturor proiectelor din economia românească", a adăugat directorul executiv al Asociaţiei Producătorilor de Energie Electrică (HENRO), Silvia Vlăsceanu.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 408 / 10615
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
Teis și Asociații intră în topul clasamentului Legal 500 EMEA 2026 de la prima participare cu practica de achiziții publice și leading partner
ANALIZĂ DETALIATĂ - România în Chambers Europe 2026: lideri, campioni de nișă și firmele cel mai bine cotate ale pieței | NNDKP domină prezența în Band 1, Filip & Company și RTPR își consolidează statutul în practicile esențiale ale avocaturii de business. Piața reflectă o competiție tot mai intensă între liderii tradiționali și firmele specializate care câștigă teren în ariile de nișă
Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Kinstellar, alături de Habitex la vânzarea fostei fabrici de textile din Baia Mare către Jumbo | Iunia Nagy (managing associate) și Malina Andries (associate), în prim plan
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Cum arată practica de achiziții publice a NNDKP în 2026: dinamică accelerată, mandate complexe în infrastructură și apărare instrumentate de avocați care operează agil la granița dintre drept, tehnologie și strategie, confirmată Tier 1 în ghidurile juridice internaționale | Adina Chilim-Dumitriu și Cristian Dranca vorbesc despre modul în care o echipă de elită gestionează ambiguitățile legislative, mandatele transfrontaliere și provocările unui sistem aflat în transformare structurală accelerată
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...