ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Sebastian Burduja: Cercetarea românească se resetează pe alte baze

04 Octombrie 2022   |   Agerpres

El a adăugat că există finanţare de bază pentru cercetare, subliniind că trebuie să existe un echilibru între aceasta şi a ţine institutele în competiţie.

 
 
Cercetarea românească se resetează pe alte baze, fiind deblocate principalele direcţii de acţiune prin adoptarea strategiei în domeniu, a declarat, marţi, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, care a remarcat că spaţiul de cercetare este "foarte fragmentat" şi trebuie încurajate parteneriatele pentru proiecte majore.
 
"Am deblocat principalele direcţii pentru cercetarea românească. Cercetarea românească se resetează în acest moment (...) pe alte baze. Odată la câţiva ani, avem o strategie naţională de cercetare, inovare şi specializare inteligentă şi planul naţional cercetare, dezvoltare, inovare, care operaţionalizează această strategie. Ele erau dezbătute de un an şi jumătate, dar se blocaseră undeva pe circuit. Am reuşit să le adoptăm, să le avizăm interministerial, fiecare au inclus peste 20 de avize şi, practic, cercetarea românească are o nouă direcţie stabilită de strategie şi, începând cu săptămâna trecută, de Planul naţional IV", a afirmat Burduja, la conferinţa "Formarea competenţelor: Educaţia pentru industriile cu valoare adăugată mare", ce a avut loc la Universitatea Politehnica din Bucureşti.
 
Potrivit ministrului, în România spaţiul de cercetare este "foarte fragmentat". "Avem doar la Ministerul Cercetării 47 de institute, la Academia Română cam tot atâtea, dacă nu mai multe, şi institute de cercetare ale universităţilor. Nu întotdeauna e un efort integrat în care să nu existe suprapuneri (...) şi nu întotdeauna se reuşeşte unirea forţelor în consorţii. Asta e prima concluzie şi am şi acţionat în sensul de a încuraja proiectele majore, parteneriatele şi, în fine, un sistem mai coerent al cercetării româneşti", a explicat Sebastian Burduja.
 
El a adăugat că există finanţare de bază pentru cercetare, subliniind că trebuie să existe un echilibru între aceasta şi a ţine institutele în competiţie.
 
"Pentru prima dată, noi gândim acum programul nucleu pentru anul viitor cu o componentă meritocratică pronunţată, adică va exista o clasificare a institutelor de către o comisie independentă şi, practic, cele performante vor primi o finanţare de bază mai mare, iar cele care nu performează vor primi o finanţare de bază mai mică. Asta le va încuraja pe cele care nu performează să se gândească creativ la soluţii. Fie fac un parteneriat cu un alt institut, fie se integrează cu un altul, fie vin lângă universitate. Noi avem un jalon în PNRR (...) pentru un proiect de lege care conform PNRR trebuie să stimuleze integrarea organizaţiilor de cercetare", a transmis ministrul. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3558 / 9801
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
Filip & Company a asistat OLX în vânzarea Kiwi Finance | Alina Stancu Bîrsan, partener: ”Această tranzacție reflectă dinamica accelerată a pieței locale de servicii financiare și interesul în creștere pentru tranzacții în segmente-cheie”
Bondoc si Asociații asistă un consorțiu de bănci și instituții financiare în finanțarea de 331 milioane EUR pentru faza a doua a parcului eolian Vifor din Buzău. Echipa, coordonată de partenerii Simona Petrișor, Diana Ispas și Monica Iancu, cu suportul partenerului Cosmin Stăvaru
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
Provocările cu care se vor confrunta companiile în anul 2025, pe segmentul de Muncă ̸ Resurse Umane, sunt multiple și complexe, depășind adesea simpla conformitate legislativă, avertizează avocații firmei D&B David și Baias | Dan Dascălu, Partener: ”Necesitatea de a anticipa modificările, de a comunica transparent cu angajații și partenerii sociali, precum și riscurile asociate nerespectării prevederilor, cresc presiunea asupra angajatorilor”
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...