ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

România a obţinut aproape 1,4 miliarde euro pentru proiecte de independenţă energetică şi combaterea sărăciei energetice (ministru)

04 Octombrie 2022   |   Agerpres

Miniştrii de finanţe din Uniunea Europeană au ajuns la un Acord general pe iniţiativa REPowerEU, în timpul reuniunii Consiliului Afaceri Economice şi Financiare desfăşurate marţi la Luxembourg.

 
 
România a obţinut aproape 1,4 miliarde euro pentru proiecte de independenţă energetică şi combaterea sărăciei energetice, după adoptarea propunerii REpowerEU în Consiliul Ecofin, ţara fiind a şasea beneficiară din UE a noilor fonduri alocate, a anunţat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
 
Miniştrii de finanţe din Uniunea Europeană au ajuns la un Acord general pe iniţiativa REPowerEU, în timpul reuniunii Consiliului Afaceri Economice şi Financiare desfăşurate marţi la Luxembourg.
 
"Adoptarea în Consiliul Ecofin a propunerii REPowerEU demonstrează ce înseamnă, de fapt, solidaritatea UE şi reacţia rapidă, fermă şi coordonată la crizele suprapuse cu care ne confruntăm. România va fi a şasea beneficiară din UE a noilor fonduri alocate prin REpowerEU, cu o anvelopă de aproximativ 1,4 miliarde euro. Fondurile vor fi asigurate din licitarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente Fondului de Inovare (75%) şi din devansarea licitării certificatelor ETS alocate naţional aferente perioadei 2027-2030 (25%). În timpul negocierilor, suma obţinută de România practic s-a dublat, faţă de propunerea iniţială a Comisiei Europene din luna mai anul acesta, când alocarea era de aproximativ 720 de milioane de euro", a declarat Adrian Câciu, într-un comunicat al Ministerului Finanţelor.
 
Prin Regulamentul aprobat marţi în Consiliul Ecofin este acceptată o propunere susţinută şi de România referitoare la posibilitatea includerii în noul capitol REpowerEU a unor măsuri privind independenţa energetică din PNRR iniţial, în condiţiile recalculării anvelopei de granturi din alocarea iniţială a Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă. Regulamentul oferă, de asemenea, şi posibilitatea combaterii sărăciei energetice prin finanţarea unor scheme de ajutor pentru categoriile defavorizate.
 
"În acelaşi timp, se prevede posibilitatea acordării unor prefinanţări pentru statele membre care solicită acest lucru, în marja unui plafon de un miliard de euro pentru toate statele UE. Am speranţa că votul de astăzi din Consiliul Ecofin va accelera adoptarea Regulamentului privind REpowerEU şi în Parlamentul European, astfel încât să ne permită mai multe investiţii care să conducă la creşterea independenţei energetice şi la combaterea sărăciei energetice. În acelaşi timp, adoptarea REpowerEU va facilita şi actualizarea rapidă a Planurilor de Redresare şi Rezilienţă", a mai precizat ministrul Finanţelor.
 
Temele care au completat agenda reuniunii Ecofin au vizat impactul economic şi financiar al agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, cel de-al doilea raport de evaluare privind implementarea RRF, pregătirea reuniunii miniştrilor de finanţe şi a guvernatorilor băncilor centrale din G20 şi a reuniunii anuale a FMI, concluziile Consiliului privind finanţarea combaterii schimbărilor climatice în vederea celei de-a 27-a Conferinţe a părţilor a ONU privind schimbările climatice (COP 27), care va avea loc la Sharm El-Sheikh în perioada 6-18 noiembrie 2022, şi rolul fiscal şi non-fiscal al vămilor UE. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3553 / 9797
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc si Asociații asistă un consorțiu de bănci și instituții financiare în finanțarea de 331 milioane EUR pentru faza a doua a parcului eolian Vifor din Buzău. Echipa, coordonată de partenerii Simona Petrișor, Diana Ispas și Monica Iancu, cu suportul partenerului Cosmin Stăvaru
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
Leroy și Asociații, alături de VINCI Energies în achiziția Grupului EnergoBit, asistat de D&B David și Baias. Echipe multidisciplinare coordonate de Bruno Leroy (Partener) și Andreea Toma (Partener), pentru cumpărător, și de Sorin David (Partener Coordonator), pentru vânzător
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Filip & Company a asistat Mozaik Investments în achiziția unei participații majoritare în cadrul Genesis College. Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel) au coordonat echipa | Ce firmă de avocați a mai fost implicată în tranzacție
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
Provocările cu care se vor confrunta companiile în anul 2025, pe segmentul de Muncă ̸ Resurse Umane, sunt multiple și complexe, depășind adesea simpla conformitate legislativă, avertizează avocații firmei D&B David și Baias | Dan Dascălu, Partener: ”Necesitatea de a anticipa modificările, de a comunica transparent cu angajații și partenerii sociali, precum și riscurile asociate nerespectării prevederilor, cresc presiunea asupra angajatorilor”
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...