ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Paraschiv (ANCMMR): Scăderea consumului va duce la disponibilizări şi ieşiri de pe piaţă în retail; IMM-urile, cele mai afectate

20 Martie 2026   |   Agerpres

Potrivit acestuia, reducerea consumului începe să afecteze inclusiv segmentul alimentar, ceea ce indică o deteriorare accentuată a situaţiei economice.

 
 
Scăderea consumului şi creşterea costurilor vor genera disponibilizări şi ieşiri de pe piaţă, în special în rândul IMM-urilor, în condiţiile în care companiile sunt nevoite să îşi ajusteze activitatea la diminuarea vânzărilor, a declarat, vineri, Feliciu Paraschiv, vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Comercianţilor Mici şi Mijlocii din România (ANCMMR).

Potrivit acestuia, reducerea consumului începe să afecteze inclusiv segmentul alimentar, ceea ce indică o deteriorare accentuată a situaţiei economice.

"Cât priveşte scăderea consumului, la alimente, 2025 faţă de 2024 a scăzut cu 2,7%, având în vedere că niciodată de la criza din 2008 consumul la alimente nu a scăzut. Prima dată clienţii renunţă la fashion, la concedii, la distracţii, apoi la produsele non-alimentare, iar abia în ultima fază la produsele alimentare. Adică s-a ajuns destul de la fundul sacului", a menţionat Feliciu Paraschiv, la dezbaterea "Ce învăţăm din crize. Economia trece de la dezordinea tarifară la cea energetică", organizată de CLCC - Coaliţia pentru Libertatea Comerţului şi a Comunicării.


El a avertizat că efectele se vor vedea rapid pe piaţa muncii iar companiile au început deja să facă disponibilizări.

"Lucrurile astea se vor reflecta şi pe piaţa muncii, pentru că economia începe să încetinească. Deja companii mari fac disponibilizări. O companie are două variante: ori concediază, ori ridică preţurile. Dacă ridică preţurile, nu mai este competitivă şi riscă falimentul, aşa că soluţia rămâne disponibilizarea personalului. Dacă ai scăderi de vânzări de 20-30%, trebuie să renunţi la 20-30% din personal", a explicat reprezentantul ANCMMR.

În opinia sa, IMM-urile sunt cele mai vulnerabile în acest context.

"IMM-urile resimt cel mai bine schimbarea asta de ciclu. Afacerile mici şi mijlocii care depind de cash flow sunt afectate de orice schimbare. Probabil că în retail vom vedea consolidări pe piaţă şi, din păcate, şi ieşiri de pe piaţă", a afirmat Paraschiv.

Acesta a atras atenţia şi asupra impactului costurilor energetice şi al preţurilor la combustibili.

"Creşterea preţurilor are două componente: inflaţia, care e previzibilă, şi componenta energetică - carburantul şi gazul. Dacă benzina şi motorina trec de 10 lei, nu ştim cum va influenţa preţul final. Producţia agricolă încă nu a început să lucreze pe motorină scumpă. Dacă nu intervine statul, va fi greu. Noi am solicitat cumva, împreună cu transportatorii, ca statul să umble un pic la accize, pentru că ar putea să tempereze preţul la combustibil din accize, dar se pare că se va umbla un pic la accize numai pentru agricultură. Încă nu e nimic oficial", a spus el.

Potrivit acestuia, consumatorul devine "un pic mai calculat".

"Creşte marca proprie, apar vânătorii de oferte şi de promoţii. Din păcate, persoanele cu venituri mai mici, în general pensionarii, şi persoanele care au timp, aleargă din magazin în magazin şi caută să cumpere dintr-un magazin o promoţie, din alt magazin altă promoţie. Singurul lucru care ne-ar putea mişca pe noi cumva ar trebui să încercăm să creştem producţia internă şi consumul de produse intern", a adăugat vicepreşedintele ANCMMR.

Totodată, acesta a criticat birocraţia şi nivelul redus de competitivitate al producţiei interne.

"Birocraţia excesivă ne frânează şi nu ne face competitivi nici cu ţările non-UE. Este aproape imposibil să obţii autorizaţii pentru dezvoltarea unor capacităţi de producţie fără costuri foarte mari", a mai declarat Feliciu Paraschiv.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 392 / 10988
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Delgaz Grid obţine un împrumut sindicalizat de trei miliarde de lei pentru creşterea flexibilităţii financiare. CMS a oferit consultanţă consorțiului de finanțare format din șapte bănci
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de IAM Patent 1000 – 2026 | ZRVP, NNDKP, Baciu Partners și Mușat & Asociații au cei mai mulți avocați listați. Cine sunt profesioniștii aflați în prim plan anul acesta și ce spun clienții despre firmele aflate în fruntea plutoanelor
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Cum se văd aceste transformări din practica firmei Reff & Asociații | Deloitte Legal și care sunt cele mai importante schimbări observate în comportamentul clienților, într-o discuție cu Georgiana Singurel (Partener) și Silvia Axinescu (Counsel)
Reff & Asociații | Deloitte Legal lansează campania aniversară de 20 de ani, care include evenimente de business, formate inovatoare și conținut video divers
Validare regională a unei specializări cu relevanță tot mai mare | De vorbă cu Monica Stătescu, Of-Counsel Filip & Company, nominalizată pentru titlul de „TMT Next Generation Partner of the Year” la Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026, despre felul în care M&A, piețele de capital, proprietatea intelectuală și tehnologia se intersectează în mandate cu arhitectură juridică tot mai densă și despre profilul clientului TMT, cu nevoi care depășesc granițele tradiționale ale ariilor de practică
Filip & Company a asistat grupul ceh Star Capital Finance la intrarea pe piața din România prin achiziția a două parcuri de retail NEST, într-o tranzacție de aproape 40 mil. €. Ioana Roman (partener) a coordonat echipa
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
RTPR, Bondoc & Asociații și KPMG au consiliat tranzacția prin care fondul regional de private equity Provectus Capital Partners a dobândit pachetul majoritar al companiei Seatbelt Consulting | Echipele implicate în proiect, coordonatorii și tipul de asistență oferită
Arta apărării interdisciplinare în White-Collar Crime: Cum a reușit Voinescu Lawyers să demonteze acuzații penale grave în dosarul Vivre Deco | Gabriel Voinescu, coordonatorul echipei: ”Suntem una dintre puținele case de avocatură din România capabile să combine, la nivel de specialist, dreptul civil al afacerilor cu dreptul penal al afacerilor – exact ceea ce a permis, în acest caz, o apărare integrată simultană pe șase încadrări juridice diferite și obținerea soluției definitive de clasare”
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
BDAttorneys a asistat Strabag Group într-o achiziție strategică. Ștefan Mantea (Partner) și Alexandra Siminiceanu (Senior Managing Associate), în prim plan
PNSA susține juridic Turneul Internațional Stradivarius
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...