Oros, despre despăgubirile pentru secetă: Fermierii se pot înscrie la APIA cu cererile de plată în zece zile de la publicarea ordonanţei
18 August 2020 AGERPRES
Ministerul Agriculturii alocă 850 de milioane lei despăgubiri pentru secetă ceea ce asigură minimum 80% din cuantum, care va fi direcţionat în luna septembrie, urmând ca restul să fie acordat fermierilor la rectificarea din octombrie.
Ordonanţa de urgenţă privind despăgubirile acordate fermierilor afectaţi de secetă a plecat la Ministerul Finanţelor, iar fermierii se pot înscrie la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) cu cererile de plată în zece zile de la publicarea Ordonanţei, a afirmat marţi ministrul Agriculturii, Adrian Oros.
Ministerul Agriculturii alocă 850 de milioane lei despăgubiri pentru secetă ceea ce asigură minimum 80% din cuantum, care va fi direcţionat în luna septembrie, urmând ca restul să fie acordat fermierilor la rectificarea din octombrie.
"După ce noi am încheiat întâlnirea cu liderii fermierilor, Ordonanţa a plecat la Ministerul Finanţelor cu această sumă, de 850 milioane lei. Eu aş dori ca această ordonanţă să treacă foarte repede, dacă se poate şi mâine, în aşa fel încât, conform textului din Ordonanţă, în zece zile de la publicarea Ordonanţei, fermierii să se înscrie la APIA cu acele cereri de plată unde vor trece suma maximă, adică 925 lei, unde se adaugă procesul verbal şi datele bancare, iar în momentul în care cele zece zile expiră, în foarte scurt timp, banii vor fi viraţi în conturile fermierilor. Suma minimă calculată şi estimată astăzi de noi fiind undeva de 80%. Sigur că şansele sunt ca ea să fie mai mare, dar minimum 80% din cuantumul maxim este asigurat prin această alocare de 850 milioane lei", a spus Adrian Oros într-o conferinţă de presă.

Ministrul Agriculturii a precizat că, în ceea ce priveşte sprijinul pentru sectorul zootehnic, săptămâna viitoare va oferi mai multe detalii.
"Săptămâna viitoare vă vom da detalii despre cuantumul schemelor de sprijin pentru tot ceea ce înseamnă sector zootehnic. Am avut nevoie de cifrele finale de la rectificare. Am avut nevoie de o întâlnire finală cu liderii marilor asociaţii pentru a gândi cum anume şi cât anume să repartizăm fiecărui sector în parte", a adăugat şeful de la MADR.
Acesta a subliniat că va analiza şi ceea ce se întâmplă cu culturile de primăvară, deoarece sunt suprafeţe calamitate în unele judeţe.
"Am stabilit astăzi că luni (24 august, n.r.) vom avea o discuţie, o întâlnire între liderii fermierilor şi traderii de cereale şi furnizorii de inputuri legate de relaţiile contractuale în care sigur va trebui să luăm în considerare ceea ce s-a întâmplat anul acesta cu producţiile pe care fermierii le-au avut. De asemenea, luăm în analiză şi ceea ce se întâmplă cu culturile de primăvară, pentru că din nefericire, sunt suprafeţe în unele judeţe, suprafeţe importante care sunt calamitate şi în această perioadă, deci ceea ce s-a însămânţat în primăvară, în principal porumb şi floarea-soarelui. Şi acolo va trebui să găsim o modalitate de compensare a acestor pierderi", a mai spus ministrul Agriculturii.
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Adrian Oros, a susţinut o conferinţă de presă având ca temă rectificarea bugetară.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 9683 / 10657 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Interviuri Esențiale | Horea Popescu, Managing Partner CMS România, după preluarea funcției de Managing Director pentru Europa Centrală și de Est: ”Ascensiunea liderilor locali către coordonarea regională este un pas normal în dezvoltarea firmei. Modelul nostru de management se sprijină pe pilonii transparenței și predictibilității. Vizăm o evoluție care să protejeze capitalul uman, pilonul central al oricărei firme de avocatură, asigurând totodată o prezență regională consolidată pentru a răspunde cu excelență nevoilor clienților noștri”
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
CMS îi numește pe Horea Popescu și Andrzej Pośniak în rolurile de Managing Directors în Europa Centrală și de Est | Stephen Millar, Managing Partner CMS UK: ”CMS este cea mai mare firmă de avocatură din regiune și suntem convinși că Andrzej și Horea vor valorifica acest fundament solid pentru a consolida și mai mult reputația noastră de firmă de avocatură de top în ECE”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...

RSS