Klaus Iohannis: Vedem în aceste zile doar o luptă politică surdă pentru a rămâne cu orice preț la putere. Așa arată o guvernare eșuată
04 Septembrie 2019
MEDIAFAXȘeful statului a transmis că, în urmă cu câteva săptămâni, tragedia cumplită de la Caracal a arătat cât de multe și de profunde sunt disfuncționalitățile din interiorul unor instituții ale statului.
Președintele Klaus Iohannis a criticat, miercuri, din nou guvernarea PSD, precizând că doar câteva dintre măsurile pentru siguranța cetățenilor au fost luate în calcul, precizând că social democrații sunt preocupați de mutarea șefilor "de la o instituție la alta, fără a fi sancționați".
Șeful statului a transmis că, în urmă cu câteva săptămâni, tragedia cumplită de la Caracal a arătat cât de multe și de profunde sunt disfuncționalitățile din interiorul unor instituții ale statului.
"Incompetența, lipsa unor proceduri clare, corupția, indiferența, toate acestea au dus la un deznodământ cutremurător: incapacitatea statului de a salva viețile propriilor cetățeni. Am cerut Guvernului ca până la finalul lunii august să adopte o serie de măsuri astfel încât, în situații precum cea de la Caracal, să nu mai existe întârzieri criminale în acțiunea organelor statului. Am și indicat Guvernului în ședința CSAT din 30 iulie ce măsuri esențiale ar trebui luate cu prioritate. PSD, preocupat însă de soluționarea crizelor interne, continuă să ignore rezolvarea urgențelor care sunt importante pentru cetățeni și care au un impact direct asupra vieții și siguranței lor de zi cu zi. Am văzut doar câteva măsuri punctuale, luate la cald, sub presiunea publică, și grija de a muta șefi de la o instituție la alta, fără să-i sancționeze pentru incompetența lor.

", a declarat Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.
Șeful statului a precizat că PSD e specialist în a tărăga lucrurile, "sperând ca oamenii să uite cui îi revine de fapt responsabilitatea".
"Vedem în aceste zile doar o luptă politică surdă pentru a rămâne cu orice preț la putere. Tot ceea ce avertizam la începutul anului despre buget din păcate s-a adeverit. Investiții majore nu se fac, spitale și autostrăzi nu se construiesc. PSD nu este preocupat de toate aceste lucruri, lucruri care sunt de maxim interes pentru oameni, ci doar de a-și securiza puterea, scoțând funcții la mezat. Așa arată o guvernare eșuată", a completat Iohannis.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 9666 / 9770 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Grupul Rodbun a accesat un credit sindicalizat de 17,3 mil. €, cu garanţie de stat. NNDKP și Legal Ground, consultanți juridici în această finanțare
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Clifford Chance a asistat Electrica în emisiunea istorică de obligațiuni verzi lansată pe piețele externe, în valoare de 500 milioane Euro. Avocați din București și Londra, în echipa de proiect, coordonată de partenerii Mădălina Rachieru-Postolache și Kate Vyvyan
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Filip & Company a asistat Ministerul Finanțelor Publice în emisiunea de obligațiuni în valoare de 4,7 miliarde de euro | Monica Stătescu (partener): ”Cererea puternică și condițiile de finanțare semnificativ îmbunătățite arată că România este percepută tot mai mult ca un emitent stabil și credibil”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...