Isărescu: Nu am ţinut artificial cursul; intervenţiile BNR au fost mult mai mici decât anul trecut
19 Mai 2026 Agerpres
Guvernatorul a explicat că rezervele internaţionale au crescut cu 40 de miliarde de euro în ultimii cinci ani, practic dublându-se, ceea ce ar fi fost imposibil dacă banca centrală ar fi vândut cantităţi mari de valută pentru a menţine artificial cursul.
Banca Naţională a României nu a menţinut artificial cursul valutar, iar evoluţia rezervelor internaţionale confirmă acest lucru, a declarat marţi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, subliniind că intervenţiile recente pe piaţă au fost "mult, mult mai mici" decât în urmă cu un an.
Guvernatorul a explicat că rezervele internaţionale au crescut cu 40 de miliarde de euro în ultimii cinci ani, practic dublându-se, ceea ce ar fi fost imposibil dacă banca centrală ar fi vândut cantităţi mari de valută pentru a menţine artificial cursul.
"Noi nu am ţinut cursul artificial şi asta se vede din evoluţia rezervelor. Ar fi trebuit să fi vândut cantităţi mari de valută ca să fi ţinut cursul jos artificial şi atunci cum ar mai fi crescut rezervele internaţionale? Au crescut cu 40 de miliarde de euro în ultimii cinci ani. 40 de miliarde de euro, adică s-au dublat. Ce înseamnă acest lucru? Am intervenit pe piaţă, dar în principal cumpărând valută şi evitând ca leul să se aprecieze", a afirmat Isărescu.
Guvernatorul a explicat că rezervele internaţionale au crescut cu 40 de miliarde de euro în ultimii cinci ani, practic dublându-se, ceea ce ar fi fost imposibil dacă banca centrală ar fi vândut cantităţi mari de valută pentru a menţine artificial cursul.
"Noi nu am ţinut cursul artificial şi asta se vede din evoluţia rezervelor. Ar fi trebuit să fi vândut cantităţi mari de valută ca să fi ţinut cursul jos artificial şi atunci cum ar mai fi crescut rezervele internaţionale? Au crescut cu 40 de miliarde de euro în ultimii cinci ani. 40 de miliarde de euro, adică s-au dublat. Ce înseamnă acest lucru? Am intervenit pe piaţă, dar în principal cumpărând valută şi evitând ca leul să se aprecieze", a afirmat Isărescu.
Potrivit acestuia, o parte importantă a acestor operaţiuni a vizat achiziţia de valută de la Ministerul Finanţelor, pentru a evita fluctuaţii puternice ale cursului generate de vânzări masive pe o piaţă valutară relativ redusă ca dimensiune. În lipsa acestor operaţiuni, cursul s-ar fi apreciat puternic, apropiindu-se, potrivit unei estimări contrafactuale, de nivelul de 4,4 lei/euro.
Isărescu a subliniat că intervenţiile din prezent sunt semnificativ mai reduse decât în perioada aprilie-mai a anului trecut şi că, în opinia BNR, cursul pare să fi ajuns la un nivel de echilibru pe piaţă.
"Spre deosebire de aprilie-mai anul trecut, intervenţiile noastre au fost mult mai mici acum. Mult, mult mai mici. Pot să pun şi trei de mult: mult, mult, mult mai mici decât au fost anul trecut, iar cursul se pare că şi-a găsit un nivel de echilibru. Posibil să fie aici. Pieţele pot să greşească şi ele", a spus el.
Guvernatorul a arătat că România îşi poate permite o flexibilitate mai mare a cursului, în condiţiile în care rezervele sunt la un nivel adecvat, însă evoluţia viitoare depinde de stabilitatea politică şi de continuarea corecţiei fiscale.
"Pieţele sunt foarte sensibile la ambii factori: stabilitatea politică, să avem cât mai repede un guvern, şi continuarea corecţiei fiscale. Şi atenţie, mai spun ceva ca să se reţină: de multe ori nu numai faptele strică, ci şi vorbele. Sunt momente, în istoria cel puţin financiară, când vorbele sunt mai tari. Vorbele spuse aiurea sau în momente nepotrivite", a explicat Isărescu.
Acesta a adăugat că deprecierea monedei se transmite rapid în preţuri, respectiv o treime, în timp ce aprecierea este mult mai puţin vizibilă.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 82 / 10941 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat MAS Real Estate, unul dintre cei mai mari proprietari de centre comerciale din România, în procesul de vânzare a șase proprietăți de acest tip către AFI Europe. Valoarea tranzacției depășește 280 de milioane de euro
Validare regională a unei specializări cu relevanță tot mai mare | De vorbă cu Monica Stătescu, Of-Counsel Filip & Company, nominalizată pentru titlul de „TMT Next Generation Partner of the Year” la Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026, despre felul în care M&A, piețele de capital, proprietatea intelectuală și tehnologia se intersectează în mandate cu arhitectură juridică tot mai densă și despre profilul clientului TMT, cu nevoi care depășesc granițele tradiționale ale ariilor de practică
Ana Popa, de la primii ani ca avocat stagiar, la rolul de Counsel în practica de Litigii a RTPR: o poveste despre statornicie profesională, implicare directă în mandate dificile și convingerea că excelența în avocatură se construiește prin consecvență, talent și responsabilitate | „Diferența dintre un avocat bun și unul excepțional o face talentul și vocația pentru această profesie. Ceea ce îi permite să rămână în linia întâi este reputația construită în timp, care este strâns legată de încrederea pe care o inspiră clienților”
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Bondoc și Asociații SCA a obținut anularea unei executări silite într-o cauză cu implicații juridice relevante. Ioana Katona (Partener) și Horea Ile (Associate), în prim plan
Ameropa a lucrat tot cu avocații PNSA în tranzacția prin care a vândut activele Azomureș către Romgaz, pentru 69 milioane de euro. Echipa pluridisciplinară, coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica
Mușat & Asociații, desemnată Romania Law Firm of the Year la LMG Life Sciences Awards EMEA 2026
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
Filip & Company a asistat Christian Tour în cadrul ofertei publice inițiale și al listării la Bursa de Valori București | Echipa a fost coordonată de Olga Niță (partener)
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Employment Roundtable Filip & Company: Piața muncii intră într-o zonă de tensiune: restructurările și investigațiile interne devin noua realitate pentru companii
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





