Ionescu (ISF): Perioadele de criză fiscală pot aduce oportunităţi foarte bune, dar şi riscuri majore; lipsa de informare, factor de risc
09 Iulie 2025 Agerpres
Potrivit acestuia, important este ca orice investiţie să fie înţeleasă înainte de a fi realizată iar lipsa de informare este unul dintre cei mai mari factori de risc.
Perioadele de criză fiscală şi incertitudine economică pot aduce oportunităţi foarte bune, dar şi riscuri majore, însă totul depinde de profilul de risc al investitorului, orizontul investiţional şi gradul de lichiditate al banilor pe care vrea să-i investească, susţine Valentin Ionescu, preşedintele Institutului de Studii Financiare, în articolul "Cum ne protejăm economiile în contextul crizei fiscale din România".
"Siguranţa în diversificare - Primul pas pentru orice persoană este să nu ţină toate economiile într-un singur loc sau într-o singură monedă, se recomandă împărţirea banilor între: depozite bancare în lei şi euro, la bănci cu reputaţie solidă; titluri de stat Fidelis sau Tezaur, care oferă randamente net superioare depozitelor şi sunt scutite de impozit. Pe fondul riscului valutar şi al presiunii pe leu, păstrarea unei părţi din economii în euro sau dolari poate oferi un strat suplimentar de protecţie. Investiţii inteligente pentru orizonturi mai lungi. Pentru cei care au un apetit mai ridicat la risc şi urmăresc protejarea capitalului pe termen mediu şi lung, variantele includ: ETF-uri pe indici globali (S&P 500, MSCI World); investiţii în aur, fie fizic, fie prin fonduri tranzacţionate la bursă (ETF-uri); imobiliare, pentru cei cu capital suficient, mai ales în zone cu potenţial turistic sau urbanistic", arată Valentin Ionescu.
"Siguranţa în diversificare - Primul pas pentru orice persoană este să nu ţină toate economiile într-un singur loc sau într-o singură monedă, se recomandă împărţirea banilor între: depozite bancare în lei şi euro, la bănci cu reputaţie solidă; titluri de stat Fidelis sau Tezaur, care oferă randamente net superioare depozitelor şi sunt scutite de impozit. Pe fondul riscului valutar şi al presiunii pe leu, păstrarea unei părţi din economii în euro sau dolari poate oferi un strat suplimentar de protecţie. Investiţii inteligente pentru orizonturi mai lungi. Pentru cei care au un apetit mai ridicat la risc şi urmăresc protejarea capitalului pe termen mediu şi lung, variantele includ: ETF-uri pe indici globali (S&P 500, MSCI World); investiţii în aur, fie fizic, fie prin fonduri tranzacţionate la bursă (ETF-uri); imobiliare, pentru cei cu capital suficient, mai ales în zone cu potenţial turistic sau urbanistic", arată Valentin Ionescu.
Potrivit acestuia, important este ca orice investiţie să fie înţeleasă înainte de a fi realizată iar lipsa de informare este unul dintre cei mai mari factori de risc.
"Fondul de urgenţă şi reducerea expunerii la datorii. În perioade de criză, lichiditatea este esenţială. Un fond de urgenţă echivalent cu 3-6 luni de cheltuieli curente, plasat într-un cont accesibil, poate face diferenţa între stabilitate şi panică financiară. Totodată, este momentul ideal pentru a reduce sau elimina datoriile cu dobânzi mari (credite de consum, carduri de credit, leasinguri), deoarece costurile de finanţare vor continua să fie ridicate", menţionează Valentin Ionescu.
În opinia lui, educaţia financiară este cel mai bun scut. Indiferent de venit, românii trebuie să înveţe să-şi gestioneze mai bine banii şi să acceseze informaţii din surse sigure, precum BNR, ASF, analişti independenţi. De asemenea, înţelegerea riscurilor este esenţială pentru protejarea economiilor personale.
"Criza fiscală actuală nu afectează doar guvernul, ci şi fiecare cetăţean. Într-un climat incert, prudenţa, diversificarea şi educaţia financiară sunt aliaţi de neînlocuit. Românii nu trebuie să reacţioneze cu panică, ci cu planificare şi informare. Chiar şi cu venituri modeste, se pot lua decizii care să protejeze economiile de inflaţie, instabilitate şi pierderi. Pe de altă parte, poate fi şi o perioadă în care se pot face investiţii, dar nu pentru oricine, şi nu în orice. De fapt, perioadele de criză fiscală şi incertitudine economică pot aduce oportunităţi foarte bune, dar şi riscuri majore. Totul depinde de: profilul tău de risc, orizontul investiţional, gradul de lichiditate al banilor pe care vrei să-i investeşti. Crizele aduc preţuri mai bune şi mai puţină competiţie, dar succesul în investiţii vine nu din sincronizare perfectă, ci din disciplina şi înţelegerea riscurilor. Dacă ai un plan clar şi rămâi calm, da, este un moment bun pentru a începe sau a continua să investeşti, în mod calculat. Cum are sens să investeşti acum? Da, dacă: ai un fond de urgenţă (3-6 luni de cheltuieli acoperite); investeşti pe termen mediu-lung (minim 2-5 ani); nu ai datorii costisitoare; eşti dispus(ă) să suporţi fluctuaţii temporare fără panică. Când să nu investeşti acum? Dacă ai datorii mari la dobânzi variabile; dacă ai nevoie urgentă de acei bani în următorul an; dacă investeşti pe baza fricii de a pierde trenul; dacă nu înţelegi clar în ce bagi banii", a explicat Valentin Ionescu.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1100 / 10847 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Sparking Capital conduce o nouă rundă de finanțare pentru Pluria, sub asistența unei firme internaționale de avocați
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





