
Hanga (BVB): Faptul că în România acum se acumulează resurse pentru investiţii generează nevoia oamenilor de se educa
18 Noiembrie 2021
AgerpresÎn acest context, potrivit preşedintelui BVB, se observă o creştere a industriei de asset management, în principal în zona fondurilor de pensii, fiind acumulate pe piaţa locală 16,6 miliarde de euro, dintre care peste 20% sunt alocate către investiţii în piaţa de capital. O mare parte din aceşti bani ajung şi finanţează companiile listate la bursă.
Faptul că în România acum se acumulează resurse pentru investiţii generează nevoia oamenilor de se educa, de a învăţa cum să-şi utilizeze mai bine resursele, a declarat, joi, Radu Hanga, preşedinte Bursa de Valori Bucureşti, la cea de-a VII-a ediţie a Conferinţei Internaţionale ISF "Calitatea în serviciile financiare. Cum putem avea consumatori mai informaţi?".
"Vorbea Horia Braun de la Erste Asset Management despre acumularea financiară scăzută din România şi personal cred că de acolo pleacă totul. Adică noi suntem într-o piaţă în care tradiţional nu au existat foarte multe resurse acumulate. Ceea ce vedem că se întâmplă acum este o schimbare semnificativă de trend din punctul acesta de vedere şi cel mai bun indicator este ceea ce se întâmplă în zona bancară. Dacă ne uităm la zona bancară şi dacă ne uităm la nivelul depozitelor persoanelor fizice în sectorul bancar o să vedem că acestea au ajuns la un nivel record, 274 de miliarde de lei, cred, depozite persoane fizice la sfârşitul lunii trecute. Dacă ne uităm la ultimii 6 - 7 ani, o să vedem rate de creştere de peste 10% de regulă în fiecare an, din punct de vedere al depozitelor bancare. Deci, practic, în societatea românească se acumulează resurse, se acumulează depozite şi Banca Naţională vedere foarte bine aceasta. În paralel, ce se întâmplă? Am văzut o scădere a nivelului dobânzilor. Dacă acum 10 ani dobânda de intervenţie a Băncii Naţionale era aproximativ 8 procente, acum suntem suntem sub 2 procente. Sigur, s-ar putea să mai vedem creşteri, însă cifrele rămân incomparabile. Adică vorbim despre un nivel mult mai mare de resurse disponibile şi vorbim despre dobânzi mult mai scăzute pentru aceste depozite", a afirmat Radu Hanga.
În acest context, potrivit preşedintelui BVB, se observă o creştere a industriei de asset management, în principal în zona fondurilor de pensii, fiind acumulate pe piaţa locală 16,6 miliarde de euro, dintre care peste 20% sunt alocate către investiţii în piaţa de capital. O mare parte din aceşti bani ajung şi finanţează companiile listate la bursă.
"Practic, această cerere a ajutat foarte mult piaţa. Dacă ne uităm la performanţa pieţei de capital, o să vedem plus 230% din 2012 până acum, cea mai bună performanţă din Uniunea Europeană. Deci, o piaţă în care s-au acumulat resurse, în care acumularea aceasta de resurse s-a reflectat în creşterea valorii companiilor şi această creştere a valorii companiilor, a evaluării, a determinat şi determină creşterea interesului pentru Bursă. Şi aici cred că ajungem într-adevăr la subiectul educaţie financiară şi la ceea ce ne dorim cu toţii să facem. O piaţă în care se acumulează resurse, o piaţă în care oamenii încep să aibă bani şi încep să caute alternative pentru investiţii, pentru utilizarea mai bună a banilor lor. Este o piaţă în care oamenii au nevoie să înveţe, să se dezvolte. Şi aici este vorba, cred eu, apropo de a fi mai prietenoşi noi cu noi, de a ne recalibra modul în care ne uităm la procesul acesta de educaţie. Adică întrebarea e: procesul acesta de educaţie este un proces care începe într-un punct, în punctul A, şi se termină în punctul B, după care piaţa merge mai departe, însă educaţia se opreşte sau este un proces continuu? Putem să împărţim lumea între educaţi şi needucaţi? Eu cred că noi toţi suntem de acord că nu este cazul. Noi toţi suntem educaţi în anumite domenii, suntem mai puţin educaţi în alte domenii şi toţi încercăm să ne dezvoltăm. Faptul că în România acum se acumulează resurse pentru investiţii generează până la urmă şi nevoia ecosistemului, generează nevoia oamenilor de se educa, de a învăţa cum să-şi utilizeze mai bine resursele, dacă vorbim despre investitori şi dacă ne ducem către companii, companiile la rândul lor învaţă cum pot mai bine să acceseze resursele care încep să fie mai abundente şi pe piaţa locală", a susţinut Hanga.
El a precizat că educaţia se împarte în două arii mari: cea a dezvoltării companiilor, pentru învăţa să acceseze resursele disponibile, şi aria dezoltării personale a investitorilor, pentru a învăţa să-şi valorifice mai bine resursele.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 5590 / 9770 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Grupul Rodbun a accesat un credit sindicalizat de 17,3 mil. €, cu garanţie de stat. NNDKP și Legal Ground, consultanți juridici în această finanțare
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Clifford Chance a asistat Electrica în emisiunea istorică de obligațiuni verzi lansată pe piețele externe, în valoare de 500 milioane Euro. Avocați din București și Londra, în echipa de proiect, coordonată de partenerii Mădălina Rachieru-Postolache și Kate Vyvyan
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Filip & Company a asistat Ministerul Finanțelor Publice în emisiunea de obligațiuni în valoare de 4,7 miliarde de euro | Monica Stătescu (partener): ”Cererea puternică și condițiile de finanțare semnificativ îmbunătățite arată că România este percepută tot mai mult ca un emitent stabil și credibil”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...