Contractele pentru diferență în domeniul energiei – ajutorul de stat care accelerează tranziția verde
10 Mai 2024 Alexandru Stănoiu (Counsel) și Daria Spătariu (Junior Associate) - RTPR
Cadrul general pentru implementarea și funcționarea CfD a fost aprobat prin Hotărârea de Guvern publicată în Monitorul Oficial al României, Nr. 333 din 10 aprilie 2024, Partea I (HG 318/2024).
| |
Tehnologiile eligibile sunt tehnologiile de producere a energiei electrice care utilizează resurse eoliene onshore, resurse eoliene offshore, resurse solare fotovoltaice, resurse hidro, resurse nucleare, hidrogen și stocarea energiei. Cadrul general pentru implementarea și funcționarea CfD a fost aprobat prin Hotărârea de Guvern publicată în Monitorul Oficial al României, Nr. 333 din 10 aprilie 2024, Partea I (HG 318/2024).
Natura de ajutor de stat a mecanismului de sprijin. Articolul 107 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene statuează că ajutorul de stat este, ca regulă, incompatibil cu piața internă, instituind deopotrivă o serie de excepții. Poate fi considerat compatibil ajutorul de stat destinat să faciliteze dezvoltarea anumitor activități dacă nu modifică în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun. Prin urmare, statele membre pot acorda facilități în vederea creșterii eficienței energetice sau în vederea promovării producerii de energie din surse regenerabile, domenii direct legate de protecția mediului și de reducerea poluării industriale, cu titlu de ajutor de stat. Comisia Europeană, gardianul care asigură respectarea normelor unionale în materie de concurență, a aprobat acordarea de către România a unei scheme de ajutor în valoare de 3 miliarde de euro (15,22 miliarde lei) în sprijinul aplicării mecanismului CfD, fonduri asigurate din Fondul de Monitorizare1.
Ajutorul de stat va fi acordat fie prin licitație, fie ad-hoc, atunci când datorită specificului tehnologiei nu se poate aplica un proces de selecție competitiv. Termenii și condițiile CfD ad-hoc sunt stabiliți prin negociere directă și sunt supuși obținerii deciziei de autorizare din partea Comisiei Europene. Prima licitație vizează capacitățile de producție a energiei solare (1000MW) și a energiei eoliene (1000MW). Toate procedurile se vor desfășura în perioada mai-august, cu semnarea contractelor prognozată pentru septembrie 2024.
HG 318/2024 prevede că, în cazul în care Ministerul Energiei identifică o neconformitate în ceea ce privește ajutorul de stat, acesta va întreprinde toate demersurile necesare pentru remedierea neconformității sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, pentru recuperarea ajutorului acordat, inclusiv a dobânzilor aferente.
Cum funcționează un CfD? Cele două părți într-un CfD sunt beneficiarul (care trebuie să îndeplinească condiția de a fi persoană juridică înregistrată în scop fiscal în România) și contrapartea CfD, respectiv Operatorul Pieței de Energie Electrică și de Gaze Naturale „OPCOM” S.A. HG 318/2024 utilizează două noțiuni, prețul de referință și prețul de exercitare, care determină însăși miza încheierii unui CfD – plata pentru diferență: (i) prețul de referință - prețul per megawatt-oră calculat de către ANRE în conformitate cu o formulă prestabilită și (ii) prețul de exercitare - prețul per megawatt-oră determinat fie prin licitație, fie prin negociere (în cazul CfD ad-hoc).
“Câștigătorul” în contract poate fi beneficiarul CfD atunci când prețul de referință este mai mic decât prețul de exercitare. În acest caz, contrapartea CfD îi va plăti beneficiarului o sumă de bani care constă în această diferență dintre cele două prețuri, înmulțită cu cantitatea de energie electrică măsurată și livrată de capacitatea de producere a energiei electrice CfD în Sistemul electroenergetic național și vândută pe piețele organizate. Simetric, dacă prețul de exercitare este mai mic decât prețul de referință, în baza aceleiași formule anterior menționate, beneficiarul CfD va datora plata pentru diferență contrapărții CfD.
Depășirea granițelor piețelor organizate. CfD încetează ca urmare a nerespectării interdicției de a vinde în afara piețelor organizate cantitățile produse de capacitățile care fac obiectul CfD. Într-o asemenea situație, beneficiarul CfD plătește orice sume care rezultă din această încetare conform prevederilor CfD și rambursează către contrapartea CfD orice plăți pentru diferență primite în anul respectiv care corespund unor astfel de cantități. Piața organizată este definită de legislația aplicabilă în domeniul energiei ca fiind un sistem multilateral care facilitează reunirea intereselor unor terţe părţi în materie de cumpărare şi de vânzare de produse energetice angro într-un mod care să aibă ca rezultat un contract.
► dacă prețul contractului bilateral este mai mare decât prețul de referință, iar prețul de exercitare este mai mare decât prețul contractului bilateral, beneficiarul CfD returnează 50% din veniturile obținute în cadrul contractului bilateral, calculat ca produs între cantitățile de energie electrică vândute și diferența dintre prețul contractului bilateral și prețul de referință;
i. 100% din veniturile obținute, calculate ca produs între cantitățile de energie electrică vândute și diferența dintre prețul de exercitare și prețul de referință;
ii. 50% din veniturile obținute, calculate ca produs între cantitățile de energie vândute și diferența dintre prețul contractului bilateral și prețul de exercitare;
Profitul astfel returnat va constitui parte din fondul de lichiditate CfD constituit pentru asigurarea resurselor financiare necesare implementării mecanismului de sprijin. Celelalte surse de finanțare ale acestui fond sunt (i) fondurile europene nerambursabile, (ii) plățile de diferență datorate de beneficiarul CfD contrapărții CfD și (iii) contribuțiile contrapărții CfD.
Concluzii. Acest act normativ reprezintă nu numai o aliniere la cadrul general existent în jurisdicțiile dezvoltate, permițând investitorilor strategici accesarea pieței interne pe coordonate familiare acestora, dar și un sprijin tuturor investitorilor din domeniul energetic, prin reglementarea componentei financiare a contractelor de vânzare a energiei, setând un cadru echilibrat de bonificare pentru aceștia. În ultimă instanță, însă, reglementarea are o sferă mult mai largă de beneficiari – întreaga populație, accelerând tranziția verde. O producție sporită de energie din surse regenerabile facilitează concretizarea obiectivului decarbonizării, obiectiv fundamental în atingerea dezideratului sustenabilității. Modul în care va funcționa sistemul este descris detaliat în actul normativ, însă eficiența sa este o chestiune a cărei măsură o va da doar timpul.
1. Un mecanism de finanțare instituit prin Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1962 / 10623 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Kinstellar, alături de Habitex la vânzarea fostei fabrici de textile din Baia Mare către Jumbo | Iunia Nagy (managing associate) și Malina Andries (associate), în prim plan
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





