
Coaliția pentru Dezvoltarea României: Prima soluție pentru reducerea deficitului bugetar – reducerea risipei
04 August 2023
BizLawyerCoaliția pentru Dezvoltarea României încurajează Guvernul să efectueze o analiză riguroasă a cheltuielilor publice și a căilor de reducere a acestora, beneficiind de asistență tehnică independentă, în scopul dimensionării acestora la un nivel suportabil, asumat cu responsabilitate.
În contextul anunțării în spațiul public a unui nou pachet de măsuri fiscale, Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) recomandă ca principalele surse pentru reducerea deficitului bugetar excesiv să fie reducerea cheltuielilor bugetare și creșterea capacității de colectare a veniturilor fiscale. Impunerea unor măsuri fiscale, de magnitudinea celor vehiculate, într-un termen atât de scurt și la mijlocul anului fiscal, riscă să genereze noi dezechilibre la nivelul economiei.
”Măsurile de ajustare fiscală prin controlul cheltuielilor, oricât de nepopulare ar fi, trebuie să fie implementate cu prioritate și celeritate. Statul român este nevoit să limiteze risipa și să acționeze responsabil în administrarea banilor publici”, se arată într-un comunicat al CDR transmis redacției.
”Măsurile de ajustare fiscală prin controlul cheltuielilor, oricât de nepopulare ar fi, trebuie să fie implementate cu prioritate și celeritate. Statul român este nevoit să limiteze risipa și să acționeze responsabil în administrarea banilor publici”, se arată într-un comunicat al CDR transmis redacției.
Restructurarea companiilor de stat, care continuă să acumuleze pierderi și datorii, profesionalizarea și digitalizarea aparatului administrativ, revizuirea cu rapiditate a legii salarizării sunt măsuri care pot diminua cheltuielile și, în consecință, pot contribui la echilibrarea bugetară. Pentru ca ajustarea să fie sustenabilă, nivelul cheltuielilor trebuie monitorizat și susținut prin întărirea capacității de a genera venituri și printr-o proiecție corectă și realistă a bugetului.
”În același timp, România nu mai poate amâna recuperarea decalajului uriaș în colectarea taxelor. În continuare avem cel mai mare decalaj de TVA din Europa – de 35%. Fiecare punct procentual de TVA înseamnă 1,4 miliarde lei neîncasați la bugetul de stat”, susțin reprezentanții CDR.
Implementarea cu succes și în termenele agreate a programelor și proiectelor publice este condiționată de capacitatea tehnică și operațională a autorităților și instituțiilor statului. Astfel, creșterea semnificativă și de urgență a capacității administrative, prin utilizarea de personal competent sau contractarea de asistență tehnică oferită de prestatori specializați de servicii, locali sau internaționali, este necesară și prioritară.
Nu în ultimul rând, regimul cheltuielilor de sponsorizare și/sau mecenat nu trebuie modificat, afectând un mecanism care deja și-a dovedit utilitatea în societate.
Coaliția pentru Dezvoltarea României încurajează Guvernul să efectueze o analiză riguroasă a cheltuielilor publice și a căilor de reducere a acestora, beneficiind de asistență tehnică independentă, în scopul dimensionării acestora la un nivel suportabil, asumat cu responsabilitate.
„Din păcate, măsurile de ajustare fiscală pe care Guvernul le propune acum nu au ca motivație nevoia de reașezare a sarcinii fiscale pe baze sustenabile, ci nevoia de a acoperi prin măsuri spontane și insuficient fundamentate deficitul bugetar excesiv recent recunoscut. Dacă aceste măsuri nu sunt încadrate într-o strategie macroeconomică de substanță pe un orizont de timp mai lung, în corelație cu un plan de limitare a risipei bugetare și de eficientizare a cheltuielilor publice, anul viitor, an electoral, ne vom găsi în aceeași situație și o nouă presiune fiscală va fi resimțită în principal de mediul privat”, a spus Florin Pogonaru, Președinte AOAR și Coordonator al Coaliției pentru Dezvoltarea României.
”Comunitatea de afaceri pe care o reprezentăm consideră că este vital ca orice modificare a politicilor publice să se facă transparent, printr-o consultare reală cu toate părțile interesate. Predictibilitatea cadrului fiscal este o precondiție pentru continuarea fluxurilor investiționale și implicit a creșterii economice.
Ne exprimăm și pe această cale deschiderea și disponibilitatea la dialog pentru a pune împreună bazele unui sistem fiscal sustenabil, clar, digital și predictibil”, se arată în documentul transmis redacției.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 2154 / 9739 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance și Linklaters, consultanți juridici în emisiunea de obligațiuni verzi prin care Electrica a atras o finanțare de 500 mil. €. Rothschild & Co a fost consilier financiar
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Clifford Chance a asistat băncile în legătură cu emisiunea record de 1,5 miliarde RON a Băncii Transilvania, prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile denominată în lei. Proiect coordonat din București, cu avocați din Londra în echipă
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Cine sunt campionii pieței locale evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2025 | Baciu Partners are cele mai multe recomandări în prima bandă din domeniul mărcilor. ZRVP și Dincă & Speciac sunt pe primul palier al performanței, urmate de Mușat & Asociații și NNDKP
CMS își consolidează echipa din România prin promovarea a șapte avocați | Horea Popescu, managing partner CMS România: ”Aceste promovări reflectă nu doar calitatea muncii lor, ci și energia și dedicarea cu care aduc rezultate remarcabile clienților noștri și ne poziționează perfect pentru a ne continua creșterea și dezvoltarea competențelor”
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...