Chisăliţă (AEI): Energia revine în centrul tensiunilor globale; petrolul scump nu mai e o anomalie, ci un scenariu
04 Mai 2026 Agerpres
Potrivit sursei citate, pe de altă parte, între prognoză şi realitate "avem o piaţă ruptă în două", în condiţiile în care instituţii precum Energy Information Administration anticipează chiar o scădere spre 76 de dolari/baril, în 2027, iar J.P. Morgan vede preţuri în jur de 60 de dolari.
Energia revine în centrul tensiunilor globale, iar prognoza avansată de Trading Economics, care indică un posibil salt spre 110 de dolari /baril în trimestrul al doilea din acest şi etapizat către 124 de dolari în primul trimestru din 2027, este un semnal de alarmă, susţine preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă.
"Iranul a prezentat Statelor Unite o propunere în 14 puncte pentru a pune capăt definitiv războiului, concentrându-se pe ridicarea blocadei navale, garanţii de neagresiune, retragerea forţelor americane şi ridicarea sancţiunilor. Având în vedere că aceste propuneri sunt greu de acceptat de SUA, cel mai probabil Strâmtoarea va rămâne blocată. În această situaţie, prognoza avansată de Trading Economics - care indică un posibil salt spre 110 USD/baril în T2 2026, 116 USD/baril în T3 2026, 120 USD în T4 şi 124 USD în T1 2027 - nu este doar o estimare tehnică. Este un semnal de alarmă. Pentru că, dincolo de cifre, ea vorbeşte despre o schimbare de paradigmă: energia revine în centrul tensiunilor globale", explică specialistul într-o analiză publicată luni.
"Iranul a prezentat Statelor Unite o propunere în 14 puncte pentru a pune capăt definitiv războiului, concentrându-se pe ridicarea blocadei navale, garanţii de neagresiune, retragerea forţelor americane şi ridicarea sancţiunilor. Având în vedere că aceste propuneri sunt greu de acceptat de SUA, cel mai probabil Strâmtoarea va rămâne blocată. În această situaţie, prognoza avansată de Trading Economics - care indică un posibil salt spre 110 USD/baril în T2 2026, 116 USD/baril în T3 2026, 120 USD în T4 şi 124 USD în T1 2027 - nu este doar o estimare tehnică. Este un semnal de alarmă. Pentru că, dincolo de cifre, ea vorbeşte despre o schimbare de paradigmă: energia revine în centrul tensiunilor globale", explică specialistul într-o analiză publicată luni.
Potrivit sursei citate, pe de altă parte, între prognoză şi realitate "avem o piaţă ruptă în două", în condiţiile în care instituţii precum Energy Information Administration anticipează chiar o scădere spre 76 de dolari/baril, în 2027, iar J.P. Morgan vede preţuri în jur de 60 de dolari.
"Această discrepanţă nu este o eroare - este esenţa pieţei petrolului, un echilibru precar între două forţe opuse. Petrolul scump nu mai e o anomalie, ci un scenariu. Dacă scenariul "Trading Economics" se materializează, el nu va fi rezultatul unei cereri explozive, ci al unei oferte constrânse. Conflictul din Orientul Mijlociu şi blocajele logistice pot împinge preţurile chiar spre 120 USD în scenarii extreme, potrivit unor analize recente. Mai mult, instituţii internaţionale avertizează că perturbările din regiune pot duce la creşteri semnificative ale preţurilor şi la încetinirea economiei globale. Cu alte cuvinte, petrolul scump nu este despre creştere economică, ci despre risc", se arată în analiza transmisă AGERPRES.
În opinia şefului AEI, Europa rămâne în continuare "marele vulnerabil" şi, inclusiv pentru România, implicaţiile sunt directe şi incomode: inflaţie persistentă (energie + transport), presiune pe costurile industriale şi stagnare economică în sectoare energo-intensive.
Astfel, economii dependente de importuri energetice devin primele victime ale unui baril de 120 de dolari, iar efectele nu sunt lineare, ci se transmit în lanţ - de la combustibil la alimente.
"Întrebarea nu este dacă petrolul va ajunge la 120 USD sau va coborî la 60 USD. Întrebarea reală este: care scenariu geopolitic va domina? (...) Realitatea este că piaţa petrolului nu mai este determinată doar de economie, ci de geopolitică. Prognoza de peste 120 USD/baril nu este doar "îngrijorătoare". Este simbolică. Ea marchează revenirea petrolului ca instrument de putere globală. În anii 2010, piaţa era dominată de supraproducţie şi tehnologie. În anii 2020, ea este dominată de conflicte şi incertitudine. Iar între aceste două lumi, consumatorul - fie el stat sau cetăţean - rămâne cel care plăteşte nota de plată", subliniază Dumitru Chisăliţă.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 66 / 10836 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Dispute-Resolution.Center: Arbitrajul pentru Casa Radio intră într-o fază critică: Cerere reconvențională substanțială depusă de Plaza Centers și o ruptură neașteptată de echipa sa de avocați din Londra
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
KPMG Legal – Toncescu și Asociații, alături de BERD în vânzarea Portului Giurgiulești (Republica Moldova). Asistența juridică a fost coordonată de Laura Toncescu și Dragoș Iamandoiu
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





