Chirițoiu: Planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia trebuie renegociat; încercăm să obținem o aprobare a Comisiei undeva prin vară
02 Noiembrie 2025 Agerpres
Bogdan Chirițoiu a susținut că renegocierea planului de restructurare a CEO va fi prioritate pentru instituție.
Planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia va trebui renegociat cu Comisia Europeană și încercăm să obținem o aprobare în vara anului 2026, pentru ca în toamnă CEO să poată accesa bani din Fondul de Modernizare, a declarat, sâmbătă, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.
'Cred că lucrurile merg în direcția bună pe modul cum sunt gândite ajutoarele de stat. (...) Bătaia de cap acum sau presiunea imediată este pe Complexul Energetic Oltenia, care are un plan de restructurare de care nu s-a putut ține - poate și din vina lor, dar și din cauza contextului internațional. Prețurile la turbinele pe gaz au crescut, cererea a crescut, prețurile au crescut și cum au fost gândite inițial bugetele nu s-au realizat proiectele, nu s-au făcut licitații de două ori și n-a venit nimeni la prețul din buget. Deci, întârzierea cumva e obiectivă și va trebui negociat cu Comisia în continuare restructurarea Oltenia. Aici poate că asta se înțelege mai puțin. Avem doi parteneri de negociere pe zona asta, e foarte birocratic ce spun acum, dar Comisia Europeană e și ea cum este. Deci, toată atenția se focalizează pe discuțiile cu cei de la PNRR - așa-numitul SG RECOVER. Ei desigur au o bâtă foarte mare că au bani, îți aprobă sau nu-ți aprobă sute de milioane, și cumva ei sunt în conducerea acestui proces. Deci, prima interfață a Guvernului României sunt cei de la PNRR. PNRR-ul ăsta se va termina în iunie. (...) PNRR-ul la ce se uită? Se uită la decarbonare, pentru că el așa a fost conceput. S-a spus: sunt atâția bani și minimum o treime trebuie să meargă pe digitalizare și minimum o treime trebuie să meargă pe decarbonare și atunci ei vin cu țintele pe decarbonare și de aici ideea de închideri de mine. Când se termină PNRR-ul, rămânem cu celălalt actor în joc, care e Direcția Generală de Concurență a Comisiei, care se ocupă de ajutoare de stat, care privește altfel lucrurile', a spus Chirițoiu.

El a subliniat că, deși și DG Competition este interesată de decarbonare, abordarea este ''un pic diferită'.
'Desigur, e interesată și ea de decarbonare - obiective generale ale Comisiei - dar pentru cei de la DG Competition CE Oltenia este o companie cu probleme, statul vine să o ajute - ăsta se numește ajutor de stat - și ei trebuie să aibă grijă ca aceste ajutoare de stat să nu fie excesive și ca la sfârșit să nu primească mai mult ajutor decât e minimumul necesar și să rămână viabilă. Undeva abordarea un pic diferită. Ca să rămână viabilă ... cărbunele e scump, merită să fie închis, dar dacă închid, de exemplu, tot cărbunele imediat și compania nu mai vinde nimic asta nu înseamnă că am făcut o companie viabilă. Am închis-o, dar scopul programului de restructurare este ca la sfârșit să ai o companie care funcționează, indiferent dacă ea produce din cărbune sau din gaz ori din fotovoltaic. Deci, se schimbă undeva abordarea sau prioritatea. Nu știu exact ce va face. Așteptările în Guvern sunt că totuși PNRR-ul nu moare instantaneu și că or să aibă grijă ca angajamentele pe care ni le luăm în fața lor să nu le uităm din iulie 2026. Undeva să existe un mecanism, chiar dacă nu mai există PNRR-ul, să existe un mecanism de monitorizare a faptului că faci lucrurile alea pe care le-ai promis. Vedem, dar asta voiam să vă spun: uitați-vă și la mecanismul ăsta al programului de restructurare a CEO, care este altceva decât programul de jaloane PNRR', a explicat președintele autorității de concurență.
Bogdan Chirițoiu a susținut că renegocierea planului de restructurare a CEO va fi prioritate pentru instituție.
'Bun, pentru noi asta va fi prioritate, pentru că asta trebuie renegociat și încercăm să obținem o aprobare a Comisiei pe planul de restructurare undeva prin vară, pentru ca CEO să poată să acceseze bani din Fondul de modernizare, care are două momente de selecție. Are o selecție în primăvară și are una în toamnă, și atunci vrem să o prindem pe aia din toamnă, mi se spune. Desigur, ne uităm și la cum se implementează programe de restructurare care aparent merg bine și care sunt în derulare, nu sunt în întârziere, cum era cel de la CEO. Ne uităm la TAROM și la crearea Carpatica, dacă înlocuiește CFR Marfă, care intră lichidare și activitatea de transport de marfă e preluată de o nouă companie numită Carpatica', a adăugat șeful instituției.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 451 / 10585 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Peligrad Law își întărește practicile de Arbitraj, Corporate și Fuziuni & Achiziții prin cooptarea lui Daniel Vișoiu și a Andreei-Alexandra Liviță | Mișcarea aduce firmei un plus de forță pe mandate transfrontaliere, restructurări corporative și dispute internaționale cu miză ridicată
Soluție definitivă la ÎCCJ, obținută de Țuca Zbârcea & Asociații: Colecția de artă comparată „Alexandra și Barbu Slătineanu”, restituită moștenitorilor după 16 ani de procese
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Popescu Roman Radu Florea & Associates asistă Yeșilyurt Enerji într-o finanțare de 20 de milioane de euro pentru un proiect solar de 49 MW
Norvegienii de la LINK Mobility preiau Web2SMS de la Netopia Holding, cel mai mare furnizor local de mesagerie A2P din România. Avocați cu senioritate înaltă în tranzacția gestionată juridic la nivel de managing partner
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Mitel & Asociații gestionează mandate de M&A de înaltă complexitate în sectorul Healthcare & Pharma, oferind soluții juridice integrate pentru pentru marile grupuri medicale în procese de consolidare strategică. De vorbă cu Mădălina Mitel și Șerban Suchea despre efervescența din Sănătate și capacitatea echipei de a oferi soluții juridice adaptate noilor realități economice
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...

RSS