ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Băncile de retail europene trebuie să își adapteze strategia la noua realitate digitală, mai ales după ce 2022 le-a adus venituri în creștere cu 8% și marje bune de profit

14 August 2023   |   Gabriel Voicilă, Partener Tehnologie PwC România

Chiar dacă produsele de bază, precum conturile curente, depozitele, economiile, investițiile, împrumuturile au rămas oarecum neschimbate, așteptarea clienților este ca acestea să devină mai simple, mai rapide și mai accesibile.

 
 
Retailul bancar european trebuie să se concentreze pe două priorități strategice în următorii ani: reinventarea vânzărilor și a produselor, pe lângă eforturile continue pentru gestionarea costurilor și procesul de digitalizare. Avansul tehnologic, dezvoltarea rapidă a sectoarelor de fintech și de tehnologie din ultimii ani, precum și schimbările în comportamentul consumatorilor le impun băncilor să-și adapteze într-un ritm alert atât produsele, cât și modul în care acestea ajung la clienți, potrivit raportului PwC Retail Banking Monitor 2023.

Chiar dacă produsele de bază, precum conturile curente, depozitele, economiile, investițiile, împrumuturile au rămas oarecum neschimbate, așteptarea clienților este ca acestea să devină mai simple, mai rapide și mai accesibile. Acest lucru presupune scăderea timpului de așteptare, posibilitatea de a le accesa de la distanță și simplificarea procedurilor privind achiziționarea lor.


În plus, deși majoritatea veniturilor din retail banking le revin astăzi băncilor „tradiționale”, tot mai multe dintre produsele pe care le oferă încep să se regăsească și în ofertele fintech-urilor sau ale companiilor de tehnologie. Mulți consumatori au migrat deja către acest segment, iar estimările arată că numărul este în continuă creștere, astfel că băncile tradiționale trebuie să-și analizeze strategia.

În ceea ce privește vânzările, în mod cert retailul bancar trebuie să-și schimbe abordarea: de la o strategie ramificată bazată pe multiple canale la una integrată folosind mediul digital. Acest lucru nu se datorează doar presiunii aduse de competiția din fintech și tehnologie, ci și schimbărilor în comportamentul consumatorilor: de exemplu, pandemia a accentuat utilizarea instrumentelor mobile pentru banking comparativ cu utilizarea metodelor tradiționale (cash sau chiar servicii solicitate în sucursale).

Noul model va continua să evolueze, însă este esențial să se țină cont de cinci factori: îmbunătățirea experienței clienților, integrarea canalelor de vânzare și a modelelor de interacțiune complementare, regândirea proceselor și structurii organizaționale pentru a livra conform noii abordări, consolidarea infrastructurii tehnologice, a bazelor de date, a managementului securității și a conformității proceselor.

Numeroase bănci și-au schimbat deja strategia, în special prin dezvoltarea capacității de consiliere la distanță și prin transferarea unui număr semnificativ de clienți de retail și IMM-uri către această nouă abordare. Însă nu trebuie uitat un lucru important: provocarea este și mai mare având în vedere că dinamica inflaționistă din Europa pune în continuare presiune pe gestionarea costurilor în domeniul bancar. De altfel, sunt așteptate presiuni suplimentare cauzate de efectele inflației asupra salariilor.

Băncile de retail europene au avut un an 2022 bun, doar 4 din 10 au reușit să reducă costurile per client

Retailul bancar din Europa a înregistrat o creștere a veniturilor cu 8%, în timp ce costurile au crescut ușor, cu 2%. Totuși, băncile europene s-au descurcat mai bine decât cele din SUA sau Australia: în SUA, atât veniturile, cât și costurile au crescut cu aproximativ 6%, în timp ce băncile de retail australiene au înregistrat o scădere a veniturilor și a costurilor cu circa 7%.

Unele bănci de retail au reușit să gestioneze mai bine costurile în ultimii doi ani. Potrivit studiului PwC, aproximativ 4 din 10 bănci de retail au redus costurile per client, în timp ce restul au avut mai degrabă o creștere în ultimii doi ani. De asemenea, rețeaua de sucursale a scăzut cu aproximativ 15% în Europa în ultimii doi ani, cu diferențe considerabile de la țară la țară.

Așadar, băncile, inclusiv cele care au reușit să își gestioneze cu succes costurile în ultimii ani, vor trebui să caute modalități de a ține pasul cu presiunile inflaționiste, dar să și profite de fereastra de oportunitate oferită de creșterea dobânzilor pentru a investi în evoluția modelului de afaceri.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 2160 / 9764
     

    Ascunde Reclama
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
    Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
    Clifford Chance a asistat Electrica în emisiunea istorică de obligațiuni verzi lansată pe piețele externe, în valoare de 500 milioane Euro. Avocați din București și Londra, în echipa de proiect, coordonată de partenerii Mădălina Rachieru-Postolache și Kate Vyvyan
    LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
    Filip & Company a asistat Ministerul Finanțelor Publice în emisiunea de obligațiuni în valoare de 4,7 miliarde de euro | Monica Stătescu (partener): ”Cererea puternică și condițiile de finanțare semnificativ îmbunătățite arată că România este percepută tot mai mult ca un emitent stabil și credibil”
    LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
    Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
    Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
    Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
    De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Liana Ștefana Bonca, 85 de puncte, printre primii intrați în anul 2022: “Facultatea vine cu provocări însemnate, iar examenele te testează în moduri neașteptate, cerând mai mult decât ai crezut vreodată că poți oferi. Totuși, în mijlocul acestui tumult și a nesiguranței cu care încă mă confrunt, am credința profundă că munca și pasiunea pot transforma chiar și cele mai grele obstacole în realizări”
    Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
    Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...