Bankwatch România lansează un Curs de dreptul mediului și o Clinică juridică. Înscrieri până pe 22 august
09 August 2021 BizLawyer
Cursul de dreptul mediului va avea loc în perioada 24-26 septembrie în zona Valea Prahovei și va fi susținut de Cătălina Rădulescu, avocat cu o experiență de aproape 20 de ani în acest domeniu.
Cursul de dreptul mediului va avea loc în perioada 24-26 septembrie în zona Valea Prahovei și va fi susținut de Cătălina Rădulescu, avocat cu o experiență de aproape 20 de ani în acest domeniu. Se vor alătura doi invitați speciali: Prof. Dr. Jerzy Jendroska, expert juridic internațional, implicat în elaborarea și implementarea legislației de mediu la nivel mondial și european și Dr. Jur. Csaba Kiss, avocat de mediu la Asociația de Management și Drept de Mediu (EMLA), Budapesta și coordonator al rețelei Justice&Environment din care fac parte organizații de mediu din Uniunea Europeană.
La curs sunt așteptați 20 de tineri studenți, absolvenți ai facultăților de drept sau profesioniști din domeniu care doresc să afle cum pot proteja mediul în instanță. Aceștia se pot înscrie printr-un formular până pe 22 august.
Cursul, care va pune bazele teoretice alte dreptului mediului, va fi urmat de lucrul în Clinica juridică, unde participanții vor avea ocazia să participe la identificarea unor potențiale situații de încălcări ale dreptului mediului, să analizeze legislația aplicabilă sau să identifice metodele legale de rezolvare a problemelor de legalitate pentru a contribui la construirea litigiilor pentru instanțe. Asociația planifică ca activitatea clinicii juridice să fie menținută până cel puțin în 2024.
„În prezent în România există puțini avocați specializați în dreptul mediului și sunt copleșiți de numărul mare de cazuri. Vedem zilnic noi încălcări ale legislației de mediu sau aplicarea precară a acesteia, fie că vorbim de păduri tăiate ilegal, proiecte aprobate în arii protejate sau autorizații de mediu oferite fără documentația aprofundată prevăzută în legislație. Așteptăm la curs tineri pasionați care doresc să învețe cum să protejeze dreptul oamenilor la un mediu sănătos în fața instanței de judecată,” a spus Cătălina Rădulescu.
Clinica juridică pentru dreptul mediului face parte din proiectul „Abordarea pragmatică a provocărilor de mediu, economice, sociale și legislative ale tranziției energetice” derulat de Asociația Bankwatch România în parteneriat cu Asociația 2Celsius, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este implicarea activă a societății civile în elaborarea politicilor publice pe termen lung în vederea decarbonizării sectorului energetic, contribuind astfel la reduceri de emisii de gaze cu efect de seră și îndeplinirea obiectivelor Acordului de la Paris.
Mai multe detalii despre proiect pot fi citite aici.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 7 / 13 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
Sparking Capital conduce o nouă rundă de finanțare pentru Pluria, sub asistența unei firme internaționale de avocați
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





