Google devine lider mondial în Top 100 al celor mai valoroase companii (Kantar BrandZ)
14 Mai 2026 BizLawyer
Conform clasamentului Kantar BrandZ Top 100 Most Valuable Global Brands, într-o premieră istorică, trei branduri au depăşit simultan pragul de un trilion de dolari: Google (locul 1, cu 1,5 trilioane de dolari), Microsoft (locul 3, cu 1,1 trilioane dolari) şi Amazon (locul 4, cu un trilion de dolari).
Google urcă pe locul 1 în Top 100 mondial al valorii companiilor, cu o creştere de 57% faţă de anul trecut, în timp ce brandurile chinezeşti înregistrează, în medie, un salt de 32%, în perioada de referinţă, toate acestea pe fondul accelerării Inteligenţei Artificiale (AI), relevă ediţia a 21-a a analizei globale publicată, joi, de Kantar.
Conform clasamentului Kantar BrandZ Top 100 Most Valuable Global Brands, într-o premieră istorică, trei branduri au depăşit simultan pragul de un trilion de dolari: Google (locul 1, cu 1,5 trilioane de dolari), Microsoft (locul 3, cu 1,1 trilioane dolari) şi Amazon (locul 4, cu un trilion de dolari). Acestea se alătură gigantului Apple, care prin clasarea pe poziţia a doua a ierarhiei, a raportat o valoare a afacerii de 1,4 trilioane de dolari.
Conform clasamentului Kantar BrandZ Top 100 Most Valuable Global Brands, într-o premieră istorică, trei branduri au depăşit simultan pragul de un trilion de dolari: Google (locul 1, cu 1,5 trilioane de dolari), Microsoft (locul 3, cu 1,1 trilioane dolari) şi Amazon (locul 4, cu un trilion de dolari). Acestea se alătură gigantului Apple, care prin clasarea pe poziţia a doua a ierarhiei, a raportat o valoare a afacerii de 1,4 trilioane de dolari.
În ansamblu, valoarea brandului Google a crescut cu 57%, de la un an la altul şi i-a adus pentru prima dată din 2018 poziţia de lider, punând astfel capăt celor patru ani consecutivi în care Apple a ocupat primul loc.
De asemenea, compania Claude debutează în Top 100 global, pe poziţia 27, cu o valoare a brandului de 96,6 miliarde de dolari, în timp ce ChatGPT a înregistrat cea mai mare creştere anuală a valorii brandului (+285%). Singurul brand din istorie cu o creştere mai mare în clasament a fost BlackBerry, cu +390% în 2008.
În ceea ce priveşte brandurile asiatice, aproape un sfert (23) din totalul celor prezente în top provin din această regiune. În China, printre performerii cu cele mai puternice creşteri ale valorii brandului se află: Agricultural Bank of China (+54%), Alibaba (+51%), ICBC (+49%), Xiaomi (+48%), Tencent (+45%) şi Ping An (+41%). Totodată, Tencent revine în Top 10, pe poziţia 8, cu o valoare a brandului de 251,6 miliarde de dolari.
La nivel european, brandurile din Top 100 global Kantar BrandZ au raportat, în medie, o creştere a valorii de 14%, în 2026. Grupul european de mărci a avut mai puţine scăderi - doar Louis Vuitton şi Chanel au înregistrat un declin anual, pe fondul unor condiţii de piaţă dificile.
"Şi, deşi Europa este percepută adesea ca fiind în urma sectorului tech din SUA, creşterea SAP (+6%), Siemens (+68%) şi Booking.com (+33%) plasează Europa înaintea Asiei şi a Americii de Nord în ceea ce priveşte creşterea medie a valorii brandului în rândul brandurilor de tehnologie (B2B şi B2C) din Top 100", notează sursa citată.
Pe segmentul de branduri, în funcţie de sectoarele de activitate, Zara a devenit cel mai valoros brand de îmbrăcăminte din lume, depăşind liderul de lungă durată Nike, iar Hermes a depăşit Louis Vuitton, devenind cel mai valoros brand de lux din lume.
În pus, serviciile financiare au înregistrat o creştere semnificativă, susţinută de performanţa solidă a băncilor tradiţionale, precum Chase şi HSBC, reiese din analiza de specialitate.
Kantar BrandZ întocmeşte clasamentele anuale de evaluare a brandurilor, la nivel global şi local, prin combinarea de date financiare analizate riguros cu o cercetare amplă de măsurare a capitalului de brand (brand equity).
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 12 / 21695 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Sparking Capital conduce o nouă rundă de finanțare pentru Pluria, sub asistența unei firme internaționale de avocați
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





