Cegeka România lansează cea de-a patra ediție a programului Cegeka Academy
21 Noiembrie 2022 BizLawyer
Cegeka România a lansat etapa de înscriere din 16 noiembrie, aceasta putând fi făcută până pe data de 15 decembrie 2022, fiind urmată de o perioadă de intervievare și testare tehnică a studenților înscriși.
Cegeka România, furnizorul de soluții IT&C cu sediul central în Belgia, anunță lansarea celei de a patra ediții a Cegeka Academy, un program dedicat studenților aflați în ultimul an de studii, dar și masteranzilor din cadrul facultăților cu profil tehnic, care își doresc să își dezvolte atât abilitățile tehnice, cât și cele soft skills.
Datorită succesului pe care l-a avut în 2022 și cererii extrem de mare, ediția 2023 va avea un număr suplimentar de locuri, astfel încât programul va fi personalizat pentru 100 de studenți.
În cadrul Academiei, studenții vor avea oportunitatea de a se întâlni cu mentorii Cegeka de două ori pe săptămână, timp de patru ore ore în total, pe parcursul a 12 săptămâni. La finalul programului, pe baza progreselor înregistrate de aceștia, compania își dorește să înroleze cât mai mulți noi colegi dintre absolvenții Cegeka Academy 2023. Inclusiv anul acesta, în urma Academiei Cegeka, s-au alăturat companiei 19 studenți, reprezentând 20% din totalul numărului de angajări la nivelul diviziei locale până în acest moment, de la începutul anului.
Datorită succesului pe care l-a avut în 2022 și cererii extrem de mare, ediția 2023 va avea un număr suplimentar de locuri, astfel încât programul va fi personalizat pentru 100 de studenți.
În cadrul Academiei, studenții vor avea oportunitatea de a se întâlni cu mentorii Cegeka de două ori pe săptămână, timp de patru ore ore în total, pe parcursul a 12 săptămâni. La finalul programului, pe baza progreselor înregistrate de aceștia, compania își dorește să înroleze cât mai mulți noi colegi dintre absolvenții Cegeka Academy 2023. Inclusiv anul acesta, în urma Academiei Cegeka, s-au alăturat companiei 19 studenți, reprezentând 20% din totalul numărului de angajări la nivelul diviziei locale până în acest moment, de la începutul anului.
“În următoarea ediție de Cegeka Academy ce va avea loc în perioada februarie – mai 2023, ne propunem să selectam cei mai buni 100 de studenți înscriși, care vor avea de parcurs cele 3 luni de academie atât în materie de informații teoretice, cât și proiecte de echipă și aplicări practice ale cunoștințelor. Unul dintre scopurile Academiei a fost dintotdeauna formarea de tinere talente, oferirea unui mediu de învățare ghidata de mentori cu senioritate în domeniu și experiență pe proiecte diverse și, bineînțeles, cu oportunitatea de angajare în cadrul companiei Cegeka”, a menționat Ovidiu Pinghioiu, Director of Applications la Cegeka România.
Ca ordine cronologică, Cegeka România a lansat etapa de înscriere din 16 noiembrie, aceasta putând fi făcută până pe data de 15 decembrie 2022, fiind urmată de o perioadă de intervievare și testare tehnică a studenților înscriși. Luna ianuarie va începe în forță cu lista finală a celor 100 de studenți, care vor începe Academia. Programul se va desfășura între februarie - mai 2023, iar stream-urile Cegeka Academy 2023 vor fi pe: Java, .Net, DevOps, QA și Frontend. După finalizarea celor trei luni de program, 50 de studenți vor fi gata să inceapă să lucreze pe proiectele companiei, alăturându-se unui număr de 830 de colegi din Cegeka România.
“Un aspect nou pentru Cegeka Academy 2023 este introducerea a două track-uri extra pe DevOps și QA; în fiecare an ne propunem să abordam noi direcții actuale de învățare, adaptate la realitatea din piață și, de asemenea, ne dorim să creăm contextul optim pentru studenții care vor să se dezvolte în această arie", a adăugat Ovidiu Pinghioiu.
“Aparținem unei lumi dinamice, iar înțelegerea pieței ar trebui să fie printre prioritățile tinerilor. Le recomand să fie CEO-ul propriei lor cariere și să acceseze programele de conectare a studenților cu specialiștii din industrie pe care angajatorii le oferă, precum Academia Cegeka. Este oportunitatea ideală prin care pot să descopere ce cultură organizațională promovăm și să se conecteze direct cu potențiali mentori. Atitudinea pe care tinerii aleg să o aibă poate face diferența, iar proactivitatea, orientarea spre colaborare și găsirea de soluții sunt ingredientele de bază pentru o carieră frumoasă în domeniul IT”, a declarat Andra Antonescu, HR Director în cadrul Cegeka România.
Pentru a face parte din cea de-a patra ediție a Cegeka Academy, studenții sunt invitați să trimită CV-ul pe https://www.cegeka.com/en/ro/jobs/all-jobs/ până pe 15 decembrie 2022.
Cu peste 5,500 angajați la nivel de grup în Europa, dintre care 830 în România și Moldova, Cegeka este prezentă pe piață românească din 2012. Cegeka este un furnizor european de soluții IT, incluzând servicii de dezvoltare de aplicații end-to-end, cât și de IT team extension, servicii Cloud, infrastructură IT, servicii de date și automatizare, precum Artificial Intelligence/Machine Learning, Business Intelligence, RPA, IoT, DevOps. Cegeka își ajuta clienții să rămână relevanți în mediul digital, dincolo de digitalizare și evoluție în cloud, oferind soluții care au un impact real asupra business-ului clienților.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 42 / 153 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR asistă Macquarie Asset Management într-o tranzacție în distribuția energiei electrice de aproximativ 700 mil. € cu o echipă coordonată de Roxana Ionescu (Partner) | Costin Tărăcilă (Managing Partner): ”Tranzacția reprezintă încheierea unui ciclu investițional complet pentru Macquarie Asset Management în acest portofoliu, pe parcursul căruia RTPR a avut privilegiul de a acționa în calitate de consultant juridic de încredere de la investiție până la exit”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Filip & Company a organizat etapa finală a Concursului de Procese Simulate de Drept Civil, dedicat studenților din anul II
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





