ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Tarfin, liderul regional în agri fintech, se lansează în România

07 Aprilie 2022   |   Agerpres

Start-up-ul de origine turcă vine în sprijinul fermierilor români şi al distribuitorilor de inputuri agricole, combinând canalele de distribuţie tradiţionale cu tehnologia şi resursele financiare.

 
 
Tarfin, liderul regional din domeniul finanţărilor în agricultură (agri-fintech), anunţă intrarea pe piaţa din România, potrivit unui comunicat.

Astfel, start-up-ul de origine turcă vine în sprijinul fermierilor români şi al distribuitorilor de inputuri agricole, combinând canalele de distribuţie tradiţionale cu tehnologia şi resursele financiare.

Compania îşi propune să reducă costurile producţiei agricole, oferind soluţii de finanţare rapide, avantajoase şi transparente, prin distribuitorii parteneri.

În România, agricultura reprezintă unul dintre cele mai importante sectoare economice.

Conform Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), citat în comunicat, în prima parte a anului 2021, fermierii români au recoltat o cifră record de cereale păioase, de peste 15 milioane de tone. Cu toate acestea, criza energetică europeană a determinat o majorare a preţurilor la îngrăşăminte, punând în pericol economia de producţie a fermierilor şi, implicit, aprovizionarea consumatorilor finali.


Conform sursei citate, misiunea Tarfin este de a susţine producţia agricolă cu ajutorul tehnologiei. Compania dezvoltă parteneriate cu distribuitorii regionali de inputuri agricole şi utilizează metode avansate de management al riscului, astfel încât fermierii să poată achiziţiona mult mai uşor şi rapid inputurile necesare, cu termenele de plată de care au nevoie.

Tarfin vizează acoperirea la nivel naţional şi accelerarea digitalizării în sectorul agricol.

"Credem în puterea tehnologiei şi în valoarea adăugată pe care aceasta o poate aduce fermierilor şi distribuitorilor deopotrivă. Am ales să ne extindem în România deoarece conştientizăm potenţialul industriei locale şi capacitatea acesteia de dezvoltare. Intenţionăm să venim în ajutorul fermelor mici de familie, pentru a oferi un acces mai facil la finanţarea inputurilor", a declarat Mehmet Memecan, fondator şi CEO Tarfin.

Folosind modele proprii de evaluare a riscurilor agricole, bazate pe algoritmi de tip machine learning, Tarfin plănuieşte să faciliteze accesul fermierilor români la toate inputurile agricole necesare, la preţuri competitive, precum şi şansa de a plăti la recoltă.

Momentan, start-up-ul oferă servicii către distribuitori şi se concentrează pe încheierea de parteneriate locale pentru a facilita relaţia dintre distribuitori şi fermieri.

"Fermierii au un rol crucial pentru bunăstarea noastră. Din acest motiv, încă de la înfiinţare, ne concentrăm eforturile pentru sprijinirea operaţiunilor agricole şi eficientizarea acestor procese. În momentul de faţă, suntem în proces de autorizare de către Banca Naţională a României pentru a ne putea extinde serviciile atât spre finanţarea fermierilor, precum şi a distribuitorilor de inputuri agricole", a declarat Adina China-Birta, director general al Tarfin IFN România.

Compania Tarfin a fost fondată în 2017, în Turcia, cu scopul de a ajuta fermierii mici şi mijlocii să achiziţioneze într-un regim avantajos inputuri agricole precum îngrăşăminte, seminţe, furaje, produse pentru protecţia plantelor, utilaje şi echipamente agricole, materiale necesare pentru construcţie de sere, solarii şi irigaţii.

În prezent, Tarfin colaborează cu peste 1000 de distribuitori şi a finanţat inputuri agricole în valoare de 110 milioane de dolari, către 40.000 de fermieri.

"Ne bucurăm că am reuşit să atragem capitaluri de peste 14 milioane de dolari, aducând de partea noastră acţionari puternici din ecosistemul agricol şi fintech, precum Syngenta Group Ventures, Yara Growth Ventures şi Elevator Ventures - Raiffeisen Bank International. Cu sprijinul acestora, am reuşit să ne extindem pe piaţa din România, ca un prim pas în eforturile noastre de extindere internaţională", a completat Mehmet Memecan.

Tarfin este o companie înfiinţată în 2017, în Turcia, de către Mehmet Memecan. Cu sprijinul acţionarilor Syngenta, Yara Growth Ventures, Quona Capital, Collective Spark Fund şi Elevator Ventures - acţionarii internaţionali ai Raiffeisen Bank, start-up-ul agri fintech şi-a extins operaţiunile începând cu anul 2022 şi pe piaţa din România. Tarfin îşi propune să faciliteze accesul fermierilor la finanţări, într-un mod rapid şi convenabil, cu ajutorul tehnologiei şi a unei largi reţele de distribuitori.

Tarfin a fost premiat drept "Fintech-ul cu cea mai rapidă creştere a anului", de către Digital Money and Fintech Awards 2021 şi a obţinut primul loc în Competiţia Tehnologiei Financiare EFSE în anul 2016.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3343 / 9267
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Avocații biroului White & Case din Milano au securizat investiția de 40 mil. E făcută de Dan Șucu în fotbalul italian. O firmă din București a fost puntea de legătură esențială între interesele investitorului român și rigorile mediului de afaceri și juridic italian, în confruntarea cu fondul de investiții A-Cap Holding pentru preluarea clubului de fotbal Genoa
Filip & Company a asistat Digmatix în achiziția Elian Solutions și intrarea pe piața din România. Olga Niță (partener), coordonatoarea echipei de proiect: “Această tranzacție reflectă interesul investitorilor strategici pentru companiile locale care au construit expertiză solidă și poziții de lider în nișele lor”
România trece la contraofensivă în dosarul RAFO Onești: Ministerul Finanțelor caută avocați la Viena pentru a bloca executarea hotărârii ICSID obținute de grupul austriac Petrochemical Holding | Statul vrea o interdicție judiciară care să oprească recunoașterea unei decizii de circa 85 de milioane de euro și deschide un nou front într-un teritoriu juridic marcat de tensiuni între arbitrajul investițional și dreptul Uniunii Europene
Marile provocări și principalele tendințe din Energie, analizate de avocații firmei Țuca Zbârcea & Asociații, care operează la nivelul celor mai sofisticate structuri din sectorul energetic: tranzacții și finanțări complexe, dispute cu precedent european și proiecte cu relevanță strategică națională. Cele mai interesante mandate ale echipei ce asistă jucători cheie din acest segment, într-o practică ce asigură 10% din veniturile firmei
Women in Business Law EMEA Awards 2026 | Șase firme concurează pentru titlul de „Firma anului în România” – patru case locale independente, printre care NNDKP și Popescu & Asociații, alături de structurile juridice afiliate KPMG și Deloitte. Reff & Associates, dublă nominalizare, inclusiv la „Gender Diversity Support – CEE”. Cum arată harta românească a premiilor care celebrează femeile din avocatura de business
Delgaz Grid obţine un împrumut sindicalizat de trei miliarde de lei pentru creşterea flexibilităţii financiare. CMS a oferit consultanţă consorțiului de finanțare format din șapte bănci
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de IAM Patent 1000 – 2026 | ZRVP, NNDKP, Baciu Partners și Mușat & Asociații au cei mai mulți avocați listați. Cine sunt profesioniștii aflați în prim plan anul acesta și ce spun clienții despre firmele aflate în fruntea plutoanelor
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Cum se văd aceste transformări din practica firmei Reff & Asociații | Deloitte Legal și care sunt cele mai importante schimbări observate în comportamentul clienților, într-o discuție cu Georgiana Singurel (Partener) și Silvia Axinescu (Counsel)
Reff & Asociații | Deloitte Legal lansează campania aniversară de 20 de ani, care include evenimente de business, formate inovatoare și conținut video divers
Validare regională a unei specializări cu relevanță tot mai mare | De vorbă cu Monica Stătescu, Of-Counsel Filip & Company, nominalizată pentru titlul de „TMT Next Generation Partner of the Year” la Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026, despre felul în care M&A, piețele de capital, proprietatea intelectuală și tehnologia se intersectează în mandate cu arhitectură juridică tot mai densă și despre profilul clientului TMT, cu nevoi care depășesc granițele tradiționale ale ariilor de practică
Filip & Company a asistat grupul ceh Star Capital Finance la intrarea pe piața din România prin achiziția a două parcuri de retail NEST, într-o tranzacție de aproape 40 mil. €. Ioana Roman (partener) a coordonat echipa
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...