ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Sphera Franchise Group a raportat un profit în creştere cu 6,2% din exploatarea restaurantelor, în primul semestru

13 August 2019   |   AGERPRES

În primul semestru, vânzările KFC în România şi Moldova au înregistrat o creştere anuală de 19,3%, în timp ce vânzările Pizza Hut au avansat cu 7,4%, iar KFC Italia şi Taco Bell au avut vânzări mai mari cu 284%, respectiv 201%.

 
 
Sphera Franchise Group a raportat un profit în creştere cu 6,2% din exploatarea restaurantelor în primul semestru al acestui an, la 49,4 milioane lei, şi vânzări consolidate de 446 milioane de ei, mai mari cu 27,3% faţă de perioada similară a anului precedent.

"Profitul din exploatarea restaurantelor a crescut cu 6,2% faţă de perioada similară a anului trecut, până la 49,4 milioane RON, susţinut de o creştere anuală de 35% în T2. EBITDA a avansat cu 17,0% până la 36,7 milioane RON (8,2% din vânzări), pe fondul unui avans de 69% în trimestrul doi (9,2% din vânzări), în timp ce profitul net anual a fost cu 3,5% mai mic, respectiv 18,1 milioane RON, după o creştere de 109% în T2. Îmbunătăţirea marjei în trimestrul doi se datorează atât marjelor mai bune la nivelul restaurantelor, cât şi cheltuielilor generale şi administrative (G&A) mai mici", se arată într-un comunicat al companiei remis marţi AGERPRES.


În primul semestru, vânzările KFC în România şi Moldova au înregistrat o creştere anuală de 19,3%, în timp ce vânzările Pizza Hut au avansat cu 7,4%, iar KFC Italia şi Taco Bell au avut vânzări mai mari cu 284%, respectiv 201%.

"Rezultatele financiare foarte bune din trimestrul al doilea confirmă faptul că suntem pe drumul cel bun, atât din punct de vedere al cifrei de afaceri, cât şi al profitului, până în acest moment. Când m-am alăturat echipei Sphera, la începutul lunii mai, am găsit o echipă extraordinară şi o organizatie operaţională solidă, care îmi oferă încredere deplină în capacitatea noastră de a atinge promisiunile făcute", a declarat George Argentopoulos, CEO Sphera Franchise Group.

Acţiunile Sphera Franchise Group, unul dintre cei mai importanţi operatori din domeniul foodservice din România, au intrat la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), cu simbolul bursier SFG, în noiembrie 2017.

Acţionarii grupului la 30 iunie 2019 erau Tatika Investment Ltd. Cipru cu 27,33% din acţiuni, Computerland Romania - 21,43%, Wellkept Group Bucureşti - 16,34% şi Anasa Properties SRL Bucureşti - 10,99%.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7869 / 8812
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance a asistat Electrica în emisiunea istorică de obligațiuni verzi lansată pe piețele externe, în valoare de 500 milioane Euro. Avocați din București și Londra, în echipa de proiect, coordonată de partenerii Mădălina Rachieru-Postolache și Kate Vyvyan
RTPR a asistat ROCA la vânzarea participației sale în Artesana. Echipa de proiect, coordonată de Alina Stăvaru (Partner)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Liana Ștefana Bonca, 85 de puncte, printre primii intrați în anul 2022: “Facultatea vine cu provocări însemnate, iar examenele te testează în moduri neașteptate, cerând mai mult decât ai crezut vreodată că poți oferi. Totuși, în mijlocul acestui tumult și a nesiguranței cu care încă mă confrunt, am credința profundă că munca și pasiunea pot transforma chiar și cele mai grele obstacole în realizări”
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci în legătură cu prima emisiune de obligațiuni verzi a Electrica, în valoare de 500 de milioane de euro. Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...